Montefiore Simon Sebag – numele unuia dintre cei mai străluciți istorici contemporani. Montefiore este însă și numele unei foarte bogate familii de bancheri evrei, stabiliți în urmă cu două secole și ceva în Marea Britanie. În cartea intitulată Jerusalem. The Biography (Londra, 2011), tradusă în românește la Editura Trei, Montefiore istoricul de astăzi își întîlnește seculara familie, într-o monografie captivantă.
Se ivește de la început o chestiune capitală: care ar fi distanța psihologică ideală dintre istoric și materia lui de studiu? Care ar fi perspectiva optimă în care să se plaseze omul de știință: obiectivitatea maximă față de faptele analizate sau implicarea deschisă în istoria povestită? Pînă foarte de curînd, răspunsul fusese unul singur – obiectivitatea înainte de toate! Moștenirea istoriografiei clasice germane, precum și legatul pozitivist, făceau imposibilă opțiunea pentru alt răspuns.
Asta doar pînă de curînd, adică pînă cînd însăși metodologia scrierii istoriei nu se modificase radical, iar faimoasa „obiectivitate” nu devenise, odată cu Ricoeur, o venerabilă iluzie. Cînd noul mod de a concepe și de a scrie istoria s-a văzut preluat de autori în egală măsură savanți și prozatori, a început o altă etapă. Recenta carte a lui S.S.Montefiore despre Ierusalim pare special imaginată pentru a se demonstra schimbarea de paradigmă.
După publicarea cîtorva monografii despre Rusia și despre lumea sovietică, monografii care au făcut dată (în special cea din 2003 consacrată lui Stalin), S.S.Montefiore a decis să se implice direct și vizibil în istoria tot de el povestită.
Monografiile sale de pînă acum posedau o arhitectură specială: în centru se afla marea figură tutelară (Ecaterina cea Mare sau Stalin), iar mulțimea de sute de curteni forma lumea fascinantă și otrăvită a Puterii imperiale. De data asta rolul central nu mai e jucat de un personaj, ci de un oraș (legendar, misterios, imposibil de descifrat), al cărui destin seamănă cu destinul unui erou de tragedie. Imensa lume a personajelor evocate devine aceea a participanților la lunga istorie a Ierusalimului, de la Irozi, împărați romani și lumea lui Isus pînă la fruntașii politici israelieni și arabi din zilele noastre.
În Ierusalim se concentrează istoria în ceea ce a avut ea mai specific și mai spectaculos. Cartea despre Ierusalim este o istorie a umanității, o sinteză asupra modului în care s-au rostogolit secolele în jurul punctului central al civilizației, care a fost Mediterana.
Pentru prozatorul istoric Montefiore provocarea a luat proporții nebănuite. În monografia închinată lui Stalin, eroul cărții apărea înconjurat de nomenklatura sovietică, născută în anii Războiului Civil și urmărită pînă la dispariția dictatorului; desfășurarea personajelor istorice din cartea de față se întinde însă pe milenii. Asediul Ierusalimului de către Împăratul Titus, în anul 70, cucerirea și apoi distrugerea lui – iată o nuvelă istorică de mare cruzime ce deschide volumul. Cîteva zeci de narațiuni se fixează apoi pe firul istoriei cunoscute (creștinismul, reprimarea imperială romană, ocupația arabă, ocupația otomană etc.), pînă la ultimele războaie dintre evrei și arabi, la care a asistat toată lumea.
Și atunci despre care Ierusalim e vorba pînă la urmă? Despre cel al timpurilor biblice, despre orașul cruciadelor și al dominației bizantine sau despre orașul de astăzi, pe care îl poate vizita oricine fără a avea nevoie de aprobare specială? Iată cum orașul în cauză s-a transformat într-o entitate neobișnuită: înfruntînd zeci de distrugeri succesive cărora le-a căzut victimă, Ierusalimul rămîne așezarea care s-a schimbat cel mai puțin de trei milenii încoace. Descrierile lui Montefiore ne plasează mereu în același decor, păstrat în chip miraculos peste secole.
Chiar și cele trei comunități umane istorice cuprinse între zidurile lui par eterne și înfruntă timpul: își schimbă doar vag costumația, însă esența lor, inalterabilă, se transmite fără modificări. Mai mult decît un studiu monografic privindu-i pe evreii, pe creștinii și pe musulmanii obligați să conviețuiască, asistăm în cartea lui Montefiore la un basm de proporții cosmice povestit la nesfîrșit de aceeași voce din off.
Ca și în imensa monografie despre Stalin, faptele istorice povestite aici, bazate pe o documentare de rigoare absolută, cedează continuu pasul poveștii închipuite de un prozator, adică fanteziei. Și astfel întîmpinăm cu bucurie noul mod de a face istorie, noua manieră de a afla adevărul cu ajutorul fanteziei, adică prin intermediul calității care a devenit hotărîtoare la un istoric din secolul XXI.