Premiile Scriitorul lunii / Scriitorul anului

În seara zilei de 3 noiembrie 2022, în Sala Mozart, Palas Mall (Iași), va avea loc cea de-a șaptea ediție a Galei Premiilor Scriitorul lunii / Scriitorul anului. Cei 12 scriitori desemnați ca Scriitori ai lunii sunt: – Scriitorul lunii noiembrie 2021: Vasile Dan, pentru antologia de autor O cartografie a invizibilului (Editura Rocart); – …

Festivalul „Limba Română“, ediția a doua, la Brașov

Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, în parteneriat cu Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă“ și cu Asociația Culturală Libris, cu sprijinul Coresi Business Park, a organizat ediția a doua a Festivalului „Limba Română“. În cadrul acestui festival, joi, 20 octombrie 2022, la sediul Academiei Forțelor Aeriene, au avut loc dezbaterile în cadrul colocviului „Limbă …

Poeți contemporani de altădată: Mircea Ciobanu

Proiect de poem Bătrân și ridicol – asta e, m-am gândit. Ești bătrân și dansezi, faci pași, numai pași. Genunchii te dor, asta e – palierul se umple de țipătul unui copil. Ce-ai învățat într-o viață uiți într-o singură clipă. Astfel începe și moartea: cu-o adiere amnezică. Ziua de azi a trecut; ar fi putut …

In memoriam Horia Florian Popescu

A plecat dintre noi, în ziua de 25 septembrie, Horia Florian Popescu (1935-2022), remarcabil om de litere și traducător de elită. Un idealist în toate privințele, un intelectual cu pasiunea ideilor, un om integru și având în cel mai înalt grad vocația prieteniei, destinul său a fost marcat de istorie, traumatizant, încă din copilărie. Ca …

Festivalul Art.poetica@Ovidius. Ediția inaugurală

La Constanța, în zilele de 7 și 8 octombrie 2022, s-a desășurat prima ediție a Festivalului Național de Poezie Art.poetica@Ovidius. Manifestarea a fost inițiată de Angelo Mitchievici, președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și director al Bibliotecii Județene Constanța. În afara Uniunii Scriitorilor și a Bibliotecii, alături de coordonatorul festivalului s-au aflat Consiliul …

Aviz

Editura Știința de la Chișinău va edita, în acest an, Antologia poeziei române de după 1945, în trei volume. Selecția textelor a făcut-o profesorul, poetul și criticul literar Ion Pop, domnia sa semnând și studiul introductiv. Antologatorul a luat în vizor întregul spectru poetic, de la lirica agreată de sistem, la cea subversivă, evazivă ori …

Poeți contemporani de altădată: Emil Brumaru

Scrisoare de dragoste   Zilele-acestea largi și înalte Le-am trăit fără tine. Plecasem departe. Mă strigai pe numele meu de copil: „Să vedem un salcâm, măcar unul, Emil!“ Nu puteam să-ți răspund, de cât drum ne desparte, În zilele-acelea largi și înalte. Și mi te-aminteam, și călătoream, Privind din caleașca albastră, pe geam, Pădurea, castelul …

Memorie și ficțiune în roman

Colocviile Romanului, ediția a XV-a, Alba Iulia, 2022 În perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2022, la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia au avut loc Colocviile Romanului Românesc Contemporan, o prestigioasă manifestare culturală care a ajuns la ediția cu numărul 15. Tema celei mai recente ediții a Colocviilor Romanului Românesc a fost „Proza …

Literatura tinerilor, Neptun 2022

Publicăm mai jos un grupaj de versuri a celor trei laureați ai Festivalului „Literatura tinerilor“, care a avut loc între 14 și 16 septembrie la Neptun.   LENA CHILARI alfabet nu am fost atentă când au schimbat cheia de la uşă părinţii mei îşi varsă veninul pe tărâmuri străine iar eu fac litere şi nici …