Tu mai erai de aer și eu te respiram
ca un copac prea chinuit sub pod,
Îți cunoșteam parfumul fără chip,
cu piele și cu oase,
știam mirosul ce mă locuia ca un schelet,
și mă acoperea c-o epidermă fericită
Fusesem fericit fără să știu
un șarpe nevăzut ce năpârleam
pielița vieții noastre translucidă
ca un vitraliu ce ne acoperea
crezând că noi vedeam lumina
E prea de dimineață ca să mă trezesc
Zici că mai dormi puțin
și uiți totul