Așa cum ne-au obișnuit de decenii, ÎNTÂLNIRILE JTI ne aduc lumea dansului european și de pretutindeni mai aproape de noi. De astă dată, la Sibiu și la București. Și cel ce reprezintă parcă cel mai bine această lume bogată și diversă este tânărul coregraf al spectacolului, un spaniol, Marcos Morau, școlit la Barcelona și la New York, care montează la o companie italiană ATERBALLETTO, dar și la alte companii europene și este omagiat în Franța drept Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, iar revista germană TANZ l-a declarat cel mai bun coregraf al anului trecut. Formarea sa este complexă și anume nu numai în coregrafie, ci și în fotografie și dramaturgie, fapt care s-a văzut și în spectacolul prezentat în România, Notte Morricone, cu Compania Fondazione Nazionale della Danza Aterballetto, care nu este nici ea doar o companie de dans, ci și un adevărat laborator dedicat dezvoltării artistice novatoare, deschisă tuturor marilor coregrafilor de stiluri diferite. Marcos Morau este în aceeași măsură coregraf, dramaturg, poet, desenator, imaginația sa servindu-se în egală măsură de toate aceste mijloace pentru a ne împărtăși viziunile sale care depășesc cu mult simpla realitate, încărcându-se de semnificații și sentimente care ne îndeamnă să participăm la fantasmele sale, care ne îmbogățesc viața. Creatorul acestui spectacol a pornit de la un alt mare creator, de astă dată de muzică, Ennio Morricone, cu precădere al muzicii pentru filme, numele său apărând și în titlul spectacolului NOTTE MORRICONE. Melodiile acestuia, mărturisește coregraful, le-a cunoscut și le-a fredonat de când era mic. Marcos consideră că muzica este cea care impulsionează plasticitatea creațiilor corpului în mișcare, care devin dans atunci când capătă sens, iar melodiile lui Morricone din filme au această calitate. Și coregraful mai spune că muzica acestui compozitor nu era bună doar pentru acele filme pentru care a fost scrisă, ci e mult mai bogată în conținut, iar Marcos vrea să facă vizibil tocmai acest lucru prin tot ce imaginează pe scenă. Și reușește din plin.
Dar care sunt mijloacele sale, atât coregrafice cât și regizorale ? Stilul său de mișcare este aparte, exclusiv din linii frânte din toate încheieturile, ale mâinilor, ale picioarelor, ale corpului care se frânge și el din mijloc și ale capului, care datorită mobilității gâtului se plasează tot timpul oblic. Și, cumulând aceste frângeri, desenul general al corpului se desenează ca o unitate de fragmente. Când nu e vorba de un singur interpret sau de un cuplu, ci de un grup de dansatori în mișcare, grupul pare un uriaș, cu multe capete, mâini și picioare, pe care le mișcă simultan, cu aceleași mișcări frânte și, bineînțeles, părând o ilustrare vie a muzicii. Și acest stil e pus să dea viață fanteziilor autorului, ca într-o piesă de teatru, în scene cu eroi principali și ambientul care-i înconjoară, în care se amestecă oameni și păpuși manevrabile, care au chipurile oamenilor. Astfel, muzica lui Ennio Morricone se desparte de filme și trăiește din nou pe o scenă de teatru, într-o creație care încearcă să evoce o noapte obișnuită din viața unui creator, care visează și notează melodiile visate pe zeci de partituri. Și printre aceste partituri, coregraful creează scenete, în care evocă și pe acel tânăr de odinioară, care voia să devină medic sau mare șahist, neștiind că destinul lui era că compună melodii nemuritoare. Iar cei șaisprezece dansatori ai companiei, de toate vârstele, unii cu părul alb, bărbați și femei, angajați pentru această stagiune, pun deplin în valoare tot ce a creat Marcos Morau, permițându-ne, nouă spectatorilor, să ne bucurăm, din plin, de lumea imaginată de el.