Proza lui Florin Toma e complicată, te provoacă, te pune în dificultate, dar te invită la un festin imagistic și lingvistic. Prozatorul imaginează o țesătură epică din straturi suprapuse, într-un inteligent joc textual, derutant pentru cititor, dar savuros și pitoresc ca limbaj.
Bunăstarea de rău, cu subtitlul Deambulări epice, Mofturi savuroase, Ambuteiaje lirice (Junimea, 2025), face figură aparte între volumele sale de proză, în esență fantastică ori sofisticată precum Scrisoare din Penumbria, de mare rafinament intelectual, cu o intertextualitate dificil de decelat, pe gustul unor cititori cultivați. Volumul acesta ne propune texte care mixează mai multe genuri literare: autobiografie, memorialistică, jurnal, povestire, eseu. Florin Toma se joacă inteligent cu lumi exterioare/interioare, fabulând cu umor despre nașterea sa, pornind probabil de la un element real, ridicată la rang de basm, încât să nu poți decela realul de ireal.
Cartea cuprinde texte scurte, structurate în șapte părți, în jurul unui nucleu, cu titlu generic și tonul mucalit și ironic care îl definește: Biosfertul de nemurire, Eseuri amnezice, Bunăstarea de rău, Vederi dinspre coastă, Geografisme, Dresuri și eresuri, Cântec, joc și nevoie bună. În primele două capitole, autorul își reface parțial identitatea moștenită, cea dobândită apare în două episoade care justifică cariera de scriitor: pasiunea pentru cărți și studiile filologice. Recuperându-și proustian fragmente din copilărie, restituite de memoria afectivă, scriitorul readuce la suprafață timpul istoric dinainte de 1990.
Biosfertul de nemurire e alcătuit din texte despre Ploiești, cu o ficțiune picantă despre nașterea sa (Drobul de ceață), continuate în Eseuri amnezice, unde paginile eseistice, cum sunt cele despre privire și iluzia prezentului, se întâlnesc cu cele memorialistice, iar reflexivitatea se împletește cu evocarea unor amintiri. Autorul rememorează secvențe din copilărie, întregind tabloul fantezist al nașterii sale cu primele inițieri: casa, grădinița. Un caleidoscop de imagini despre drumul spre cămin la cinci ani și atmosfera de acolo revin în mintea adultului, pe atunci un copil visător, atras de mister, într-un timp al interdicțiilor impuse de regimul lui Gh. Gheorghiu-Dej (Inițieri).
Florin Toma povestește nostalgic, descrie casa copilăriei, curtea cu acareturile și locatarii ei, schițează portrete pitorești, reface atmosfera unui alt timp într-un limbaj savuros. Sunt primele spații ale explorării și descoperirii, cu disonanțele amalgamului de chiriași și intersectarea lor zgomotoasă: dogănitul dogarului, supărările inerente, miasmele aerului partajat (Curtea). Toate simțurile copilului percep: privirea, cinematografic; urechile, muzical; atingerea, dureros, cum e tunsul la frizer (Nea Costică Frizerul); gustul, savuros, marmelada pe pâine, ca madlena lui Proust (Marmelada). Memoria prozatorului scoate din uitare locuri și personaje care au ampretat sufletul băiatului de odinioară, precum imaginea tâmplarului, observat cu mare atenție, parcă filmat cu încetinitorul pentru a-i evidenția și înțelege fiecare gest (Așchia). Autorul se menține în sfera realului, fără glisări în ireal, cu o referențialitate toponimică ce permite cartografierea locurilor. La fel se întâmplă în Bunăstarea de rău, Vederi dinspre coastă, Geografisme – pagini delicioase de jurnal de călătorie, când spiritul său e fascinat de descoperirea unor lumi cunoscute doar pe cale livrescă. Trei jurnale se împletesc într-o perspectivă admirativă a realității geo-culturale străbătute cu toate simțurile în alertă: francez, sicilian, grec.
Spasmofilii pariziene ne propun câteva pagini de jurnal parizian, cu periplul prin Paris și orașele din apropiere. Foarte bun observator al toposurilor și comportamentului uman, gestică și limbaj, Florin Toma evocă în periplul său prin metropolă discrepanța frapantă între grandoarea centrului monumental și mizeria periferiei, cu lumea pestriță, de mahala, multietnică, promiscuă, săracă, neinstruită, dubioasă și periculoasă, raiul și iadul ca două fețe opuse ale aceluiași ansamblu uman, lumina și întunericul urban din ființa umană. Sedus de artă și cultură, de frumusețea florală a parcurilor, ochiul atent și curios al călătorului prinde spectacolul străzii în care „bizarul se împletește cu grotescul“.
Inițierea culturală continuă într-o regiune din sudul Franței, Provence, cu orașele și satele sale pitorești de pe Coasta de Azur. Vederi de pe coastă extinde perspectiva culturală a autorului, din megapolisul parizian la evocarea atmosferei din Saint-Paul-de-Vence, un sat provensal frecventat de artiști și celebrități, apoi din orașul Antibes, un muzeu în aer liber pe țărmul Mediteranei, cu palatul Grimaldi, pictat de Picasso cu scene din mitologia greacă și portrete de femei. Autorul savurează farmecul locurilor, încântat să facă conversație în franceză, să le descopere istoria din care spicuiește și notează întâmplări amuzante ori tragice cu artiști și pictori îndrăgostiți de lumina provensală.
Bunăstarea de rău – titlu surprinzător și oximoronic – e o carte plăcută la lectură, unde cititorul descoperă un Florin Toma ancorat în real, fără hiperbolizări de natură fantastică, dar la el acasă în limbajul copios, cu picanterii, irizări lingvistice colocviale, regionale, argotice, cu neologisme multilingve și cu invenții insolite de cuvinte, mai ales derivate din neologisme (șarmanteria, simțoscopia, carcimonios, șopingărie, cortextual, mastodonțeală, roz-bonbonardeți, infarctual, disgrandios, antichitoși, zgârciumată, sinistraista, catastrofalnic etc.), vădind o înclinație filologică spre pitoresc lexical și umor temperamental.