eroii mor fericiți
Noi nu vom muri la Pompei atîta artă
îngropată în cenușa din bucătărie
Doamne care ai fost pătratul perfect
cum sînt toate spitalele germane
Nu vom fi priviți cu milă nici teamă de
lumea de apoi
Casele noastre lipsite de strălucire nu
vor chema amintirea
Prezentul e prea puternic se transmite
în direct viitorul este acum
Toți cred că soarele ardea altfel atunci
dar este același
Parcul uman de distracții nu strălucea
pe ecrane minuscule noaptea
Stelele au vîslit spre soroc și nu s-au
mai întors să ne spună
Este o iluzie să pleci cînd totul rămîne
ca umbra acestei pisici care
Se prelinge pe ziduri și dacă te uiți cu
atenție sîntem între fălcile ei
În vreme ce coada i se mișcă în ritmul
unui pendul
Și noi agățați de secunde ca marinarul
de un catarg crestat de colții
Unui animal ieșit din uzina uitării:
ultimul prototip
Măcar el a traversat marea și s-a întors
să moară acasă
În bucătăria unde un pahar cu cenușă
îți vorbește ca în copilărie.