Angela Baciu este o poetă cu multă imaginație și cu o indiscutabilă forță creatoare. Ea face parte dintre nouăzeciștii „tîrzii“, care nu au trecut prin Purgatoriul cenaclurilor colegilor ei de promoție așteptînd mulți ani eliberarea de cenzură. Debutul s-a produs la timp (1994) și opera ei abundentă s-a împlinit în chip firesc. Inspirația Angelei Baciu vine pe o cale culturală, se poate observa că volumele ei se leagă de teme și personalități ale memoriei artistice. Deși sînt ingenioase în abordare, se simte că textele poetei sînt concepute mai în siguranță dacă se leagă de nume validate de istoria culturii și autoarea poate să improvizeze cu talent deasupra unei plase de siguranță. Intră în rețeta ei și o admirație indiscutabilă pentru „modelul“ sau „tutorele“ ales într-un volum sau altul, dar și o doză de manierism.
Poeta recurge la formule verificate și recurge uneori, repetat în volumul acesta, recent, i-am scris lui Brauner un poem (Editura Cartea Românească), la formula poeziei ekphrastice. Ea pornește de la lucrările cunoscutului suprarealist originar din România, care a studiat o vreme la Brăila, orașul natal al Angelei Baciu. Firește, Angela Baciu s-a născut după moartea lui Victor Brauner (dispărut în 1966), întîlnirea ei cu pictorul suprarealist s-a produs exclusiv pe cale livrescă și prin contemplarea operei acestuia. Anterior Angela Baciu a publicat volumul Mic-dejun la Frida (2020) pornind de la opera suprarealistă a renumitei pictorițe mexicane Frida Kahlo.
Dar temperamental distanța e mult mai mică. Titlul De la Toulouse-Lautrec în port la Rotterdam este al unui volum de convorbiri ale Angelei Baciu cu poeta Nora Iuga, cu care a scris cărți „la patru mâini“, de data aceasta avînd șansa de a-și cunoaște direct mentorul.
Atrage atenția în poezia Angelei Baciu combinația între fantazare, frizînd oniricul și absurdul, și manierismul calofil. Poeta îndrăznește mult în teorie, dar practic se temperează și devine o practicantă a decorativului, fie și cu nuanțe de aparent nonconformism, cît îi șade bine și nu oripilează asistența. Este clar că autoarea iubește și cultivă frumosul, eleganța, rafinamentul căruia o doză de excentricitate îi aduce puțină picanterie. Dar nu vom întîlni la ea manifeste violente, vituperări la adresa lumii, societății sau a academismului vetust.
De remarcat că prefața este semnată de Savu Popa, un poet mai tînăr cu peste două decenii față de autoare, încă un mic nonconformism din seria celor care nu scandalizează. Pe coperta a patra scrie Adrian Alui Gheorghe. Acesta recurge la o imagine tot suprarealistă: cartea ar fi o călătorie cu un tren care își devorează liniile ferate.
Titlurile ciclurilor de poeme din volum sînt ludic suprarealiste: ochiul lui Brauner (nu știm, cel rămas ori cel pierdut), cu trovanții nu-i de glumit, parafrază cu haz a titlului unei comedii de Gh. Vlad, autor a numai două piese, dar de mare succes. Una se intitula Cu oltencele nu-i de glumit. Al treilea și cel mai cuprinzător ciclu este sindromul ariciului șovăielnic. E tot o găselniță suprarealistă colorată a poetei, poemele fiind diverse și fără legătură cu simpaticul erinaceu. Un poem se cheamă în schimb traume și-o vulpe, în buna tradiție a umbrelei vecină cu mașina de cusut pe masa de operație.
Un rafinament pe care lumea încă îl mai avea pe cînd se inventa dadaismul transpare la Angela Baciu, nostalgică a „pălăriei de cabaret“ și „mănușilor de dantelă“: „nebuna străzii/ c-o floare în piept/ și pălărie de cabaret/ traversează strada pe roșu“ în alt poem vedem „pisici roșii/ așezate/ pe capetele/ încoronate“. Imaginile disparate ale poetei configurează un colaj din care se ridică parfumul unei tristeți dulci-amare. Angela Baciu ne bucură și ne decorează percepțiile cu fresce agreabile în toate culorile imaginației.