Apărut oarecum în siajul tumultului de apariții editoriale circumscrise Centenarului Marelui Război, volumul coordonat de Rudolf Gräf și de Daniel Stanciu-Păscărița reunește douăzeci și cinci de studii elaborate de cercetători și istorici din România, Austria, Germania, Serbia și SUA, toate dedicate efectelor multifațetate ale primei conflagrații mondiale asupra grupurilor minoritare germane din România primului deceniu interbelic. De altfel, volumul a apărut inițial în limba germană chiar în anul 2018, anul Centenarului, pentru ca în acest an, grație Editurii Polirom, cititorii din spațiul românesc să poată avea acces la versiunea în limba română a lucrării.
Contribuțiile în sine sunt pe cât de diverse, pe atât de captivante nu doar pentru segmentul istoricilor, ci și pentru pasionații de istorie. Din rândul studiilor propuse, elaborate cu rigoare științifică, aș menționa măcar câteva, în primul rând din rațiuni care țin de ineditul lor și de importanța lor istoriografică. Bunăoară, Wolf D. Grüner propune o analiză a relațiilor germano-române din perioada 1914-1923, elaborată prin prisma unei abordări comparative a tratatelor de pace de la București-Versailles-Trianon. Studiul său – care coboară în timp, pe firul istoriei, până în Evul Mediu, pentru a desluși și explica specificul unor evoluții sinuoase de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, se întemeiază aproape exclusiv pe contribuții străine și pe documente de arhivă germane în elaborarea cercetării, reușind să ofere o perspectivă proaspătă și argumentată asupra transformărilor survenite la sfârșitul Primului Război Mondial, în privința celor două entități statale studiate.
Studiul datorat lui Gerald Volkmer are în centrul său analiza rolului minorităților naționale în formarea României Mari (1918-1919), așa cum a fost acesta reflectat în manualele școlare din perioada României comuniste (1947-1989). Acesta surprinde cu acuratețe involuția istoriografiei românești postbelice (care corespunde perioadei regimului comunist în România), cu fazele ei distincte de manifestare, de la stalinismul atroce la comunism național (1947-1965), și mai ales la specificul comunismului național sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu; cu alte cuvinte, evocă alunecarea de la conformismul nedisimulat față de directivele istoriografiei sovietice, la comunismul național (cu influențele sale de sorginte sino-nordcoreeană), care s-au repercutat și asupra interpretării și diseminării, în epocă, a unor evenimente istorice fundamentale, prin intermediul manualelor de istorie.
Nu mai puțin importantă poate fi considerată cercetarea Danielei Stanciu-Păscărița, dedicată analizei schimbării de loialitate a sașilor transilvăneni, studiată prin intermediul evoluției divertismentului, mai precis a manifestărilor legate de divertisment și loisir în presa de limbă germană, îndeosebi în cotidianul sibian „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“, ale cărui ediții au fost analizate pentru a identifica surse relevante referitoare la conceptele de loialism imperial versus loialism regal sau postimperial; cercetarea aduce în prim plan analiza unor practici sociale, a unor evenimente și momente obișnuite din viața comunității, care reflectă evoluțiile de după Marele Război în societatea urbană transilvăneană (baluri, carnavaluri, sărbători, momente vădit solemne precum a fost vizita prințului moștenitor Carol la Sibiu, din anul 1919, concursuri sportive sau de dans, gimnastică suedeză și nu numai).
Alte contribuții din volum abordează efectele primei conflagrații asupra unor comunități distincte, prin intermediul câtorva studii de caz care oferă o imagine ,,la firul ierbii“ ce ajută la înțelegerea rolului grupărilor regionale germane (sașii transilvăneni, șvabii și germanii din Banat) în evoluția statului român interbelic, marcat de diversitatea sa etnoculturală. Sugestive sunt, în acest sens, studiile elaborate de Sorina Paula Bolovan și Ioan Bolovan (cercetare privind șvabii sătmăreni înainte și după Unirea Transilvaniei cu România), Walter Tonța (cercetarea privind comuna bănățeană Jimbolia în câmpul de tensiune al retrasării frontierelor după Primul Război Mondial), Nicolae Teșculă (Sașii sighișoreni și Marea Unire de la 1918 în paginile gazetei Schäßurger Zeitung), Mihai-Octavian Groza, Iuliu Marius Morariu (Marele Război, Marea Unire și urmările acesteia în memorialistica sasului bistrițean Gustav Zikeli). Totodată, Ioana Floarea propune o cercetare inedită, care abordează contribuția sașilor transilvăneni la dezvoltarea turismului montan în România interbelică, mai cu seamă a sporturilor de iarnă.
Un volum binevenit, riguros, care acoperă dimensiuni ale cercetării specifice primei conflagrații prea puțin abordate în istoriografia românească.