Un autor în căutarea unei cărți

Există mai multe categorii de realitate: fizică, psihică, sentimentală, imaginară, simbolică, intuitivă, absurdă, personală, colectivă, metafizică… Însă, chiar și atunci când creăm realitate (ficțională, subiectivă) nu ieșim din canoanele realității generice, pe care o numim obiectivă. În literatură, acest fapt poate fi mai evident sau mai discret. În cartea sa, Strania valiză a domnului Silberstein, Cătălin Mihuleac pendulează cu mare abilitate între cele două lumi, istorică și plăsmuită. Autorul își propune o construcție narativă care să respecte și condițiile verosimilității, folosindu-se de documente autentice – cum ar fi obiectele personale (aflate într-un cufăr demodat) ale marochinerului Guillaume Silberstein, „ca să-i pot intra în minte și-n suflet“ (p. 14), dar și de trucuri metaliterare (ludice, ironice) sau de diverse strategii ale demitizării scrisului: „Cine zăbovește asupra unei cărți de-ale mele trebuie să se simtă ca și când ar avea și nevastă, și amantă. Când începe să i se acrească de una, dă fuga la cealaltă.“ (p. 21). Marcat de inteligența autorului, foarte dinamic, traseul narativ cunoaște numeroase digresiuni. Două dintre personajele sale reale sunt oameni de afaceri ieșeni care, emigrând în Franța, la Paris, la începutul secolului XX, și-au pus în valoare calitățile creative, Guillaume Silberstein ajungând mare marochiner și Bernard Natan, proprietar al Casei de Filme Pathé (considerat, chiar, creatorul industriei cinematografice franceze). Sursa întâmplărilor va fi una venită din familie: „Instalat pe o bancă la poalele Turnului Eiffel, am ascultat și băgat la cap povestea creatorului de genți Guillaume Silberstein, depănată de nepotul său septuagenar.“ (p. 17). Succesul rapid al primului protagonist, medaliat chiar cu Legiunea de Onoare, s-a datorat, fără îndoială, și vanității nelimitate a doamnelor pentru eleganța cărora lucra. Însă viața cunoaște răsturnări intempestive, eroul fiind internat, în 1941, în lagărul intermediar nazist de la Compiègne-Royallieu, dar eliberat miraculos după trei luni. În schimb, cel de-al doilea personaj, Bernard Natan, își va pierde viața în lagărul intermediar de la Drancy. Ce conjuncturi au hotărât ca aceste destine, care păreau a evolua simetric, să se schimbe radical? Cele două personaje reprezintă, însă, doar un pretext al unei narațiuni care se amplifică în multe direcții. Totodată, autorul scanează, plin de jovialitate, procesul, uneori fabulat, al scrierii unei cărți, discută cu personajele, pregătește strategii de captivare a cititorului, relevându-ni-se mereu spatele covorului. Un personaj insolit este Zinel, apărut peste un secol, un adolescent școlit de un clan de interlopi, pentru a deveni hoț internațional, prilej pentru autor de a ne introduce în această categorie de oameni situați în afara legii. El este însoțit de Adelina, o femeie tânără, foarte frumoasă, licențiată, care îl inițiază nu numai în tehnica ciordelii, ci și în deliciile dragostei. Rețeaua de infractori, Clanul Campionilor, este condusă de un fost sportiv, Costel. Scriitorul detaliază mici aspecte tematice, despre viața libertină la Paris, face digresiuni despre organizarea și tehnicile folosite de șuți, asistați de complici care asigură tira, distrăgând atenția celor prejudiciați, detaliază competența căpătată de Zinel în domeniul marochinăriei feminine, nevoit adesea să opereze poșetele doamnelor (este prezentat chiar un istoric al acestui auxiliar indispensabil). Pagini sensibile, poetice sunt dedicate frumuseții feminine și, evident, sexualității. Cunoscător dinăuntru, adolescentul îl abordează pe scriitor: „Știi, te-aș putea face să-nțelegi ce-nseamnă geanta pentru o femeie! Să-ți explic în detaliu infinitul universului de acolo.“ (p. 97). Pentru micul delincvent, furatul din poșete capătă treptat rafinamentul unei arte și voluptatea unui act sexual. Senzații asemănătoare a trăit și Guillaume Silberstein, când concepea modelele sale de succes, investind în acestea o filosofie a misterului feminin. Prin intermedierea unei regine, Élisabeth a Belgiei, cei doi ieșeni, ajunși celebri la Paris, se cunosc și se împrietenesc, angajându-se într-o eficientă emulație. Victime ale prigoanei evreiești, așa-numita Rafle des notables, din 12 decembrie 1941, sunt arestați. Suverana se implică și reușește să-l elibereze pe marochiner, care reflectează: „dacă săreai prea mult peste ștacheta celebrității, nici măcar capetele încoronate nu te mai puteau scăpa de la pierzanie“ (p. 160). După ce a trecut printr-un mare impas, Silberstein s-a desprins total de fosta sa profesie, care-l făcuse proeminent, alegând să practice o meserie anonimă. Un fetiș cu semnificație existențială este valiza ponosită a marochinerului, moștenită de la predecesori, cărată în Franța, aducându-i mereu aminte o înțelepciune veche evreiască, de a evita faima, care denaturează și creează invidie: „Ieși din ghetou, dar rămâi în valiză“. Hotărându-se să se desprindă de gruparea de infractori, Zinel vine în țară, însoțit de vestitul cufăr, se întâlnește cu naratorul, suferă un accident grav, în urma căruia i se amputează o mână. Își termină liceul și se dedică sportului, stabilind un dublu record olimpic și mondial la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro. Psihologul presupune că tânărul suferă de Tulburare Disociativă de Personalitate, însușindu-și identitatea lui Silberstein. Gloria i se pare și lui inumană și alege retragerea din calea ei într-o deplină anonimitate. O carte simplă și complexă, în același timp, oricum, complicată (de fapt, scheletul unei cărți): lirică, epică, repezită, lentă, vizionară, un roman, un documentar, un îndreptar, un reportaj social. Stilul oscilează între familiar, rafinat, expresiv, metaforizat. Este folosit argoul, limbajul frust, cel de specialitate, un discurs fluent, colocvial. Concluzia: din realitatea noastră nu putem ieși, cu toate că suntem cu toții niște personaje.