Un perete văruit
Dumnezeu este metafizică statică,
a spus cineva
citat de N. Steinhardt
în fericirea sa.
iată de ce
la margine de nicio apă
stau și mă uit în apă
pân’ voi crăpa.
o ușurare
să-mi percep de pe-acum limitele, declinul
de perete văruit
ce va să cadă,
să se prăbușească în mare
când hula s-a dezlănțuit –
această perspectivă neoantică
nu cunoaște nici pe departe sfârșit
nici pe departe dezolare
ci promisiunea unui mai eficace,
poate desăvârșit
mod de întrebuințare.
uită de mine iarbă
uită de mine floare
uită de mine râs pe la mese
în caz de sărbătoare
uită de Vasko cutie mică ce n-ai apucat
să crești mare
dar nu uita
mai ales tu, om problematic
săgeata care umblă ziua în liniște pe urma ta.