Scriitoarea și cercetătoarea Stanca Scholz-Cionca propune publicului cititor o lucrare cu o temă aparent marginală, dar deopotrivă inedită și captivantă: prietenia principesei moștenitoare a României, Maria (apoi Regină), cu o dansatoare renumită în epocă – anume celebra Loïe Fuller, pionier al dansului modern, artistă și coregrafă care a devenit cunoscută mai ales în lumea artistică din SUA și Europa, grație unor noi tehnici de improvizație, în care actul artistic rezulta din împletirea dansului cu o tehnică coregrafică în care erau folosite ample costume de mătase, luminate prin proiectarea unor fascicule cu diferite culori, ce ofereau, în mișcarea sincron generată de artistă, o imagine feerică, seducătoare pentru audiență.
Lucrarea se întemeiază pe o solidă documentare, începând cu sursele primare aflate în custodia diferitelor arhive din Europa și Statele Unite ale Americii, de la documente la arhive de fotografii, filme, înregistrări radio, însă fundamentul cercetării este reprezentat, desigur, de corespondența dintre cele două eroine ale lucrării și textele autobiografice ale acestora. Între documentele de arhivă, sunt de menționat cele provenind de la Arhivele Nationale Istorice Centrale (Fond Regina Maria), Archives Loïe Fuller, Musée Rodin (Paris), Collection Rondel (Département des Arts du spectacle, Paris), Dance Research Collection (New York Public Library), Bibliothèque de l’Opera (Paris), Archives of the Maryhill Museum; acestora li s-au adăugat numeroase monografii, studii și articole dedicate temei, fie ele românești sau străine.
Ilustrând nașterea prieteniei dintre cele două protagoniste, începând cu prima lor întâlnire, în anul 1902, la București (atunci când în capitală se desfășurase turneul unei trupe de artiști japonezi, care includea și actul artistic inedit al dansatoarei L. Fuller, în fața publicului capitalei, inclusiv a cuplului princiar Ferdinand – Maria, urmat de vizita dansatoarei americane la Palatul Cotroceni, în urma invitației principesei) și continuând cu apropierea și evoluția prieteniei lor, de-a lungul primelor decenii ale secolului al XX-lea, lucrarea urmărește urcușurile și coborâșurile acestei relații, colaborarea acestora și sprijinul (mai ales moral) reciproc, contextul istoric al prieteniei lor, diferitele momente reper din istoria acelei perioade și felul în care s-au raportat la ele cele două protagoniste.
Într-o primă secțiune a volumului sunt evocate, într-o abordare cvasi-comparativă, asemănările și punctele contrastante din personalitățile celor două eroine, empatia și sprijinul reciproc, mai ales în anii războiului, afinitățile afective și artistice, dar și elementele disonante ale personalității lor, punctele de divergență. Autoarea evidențiază modul în care prietenia dintre regina Maria și Loïe Fuller a dăinuit de-a lungul anilor, în ciuda unor trăsături de caracter ale dansatoarei, atent camuflate de aceasta – precum mitomania, posesivitatea și o oarecare aplecare spre impostură. Provocarea majoră a fost însă reprezentată de afecțiunea exaltată a dansatoarei Loïe Fuller – una care tindea către o dimensiune erotică, față de principesa și apoi Regina Maria, pe care însă aceasta din urmă nu a împărtășit-o și a stăvilit-o, menținând cu delicatețe relația în zona unei prietenii, întemeiată însă pe afecțiune, toleranță și încredere reciprocă.
Pe măsură ce tonul scrisorilor a devenit unul colocvial, în paginile acestora și-au făcut loc, mai ales în scrisorile trimise de Loïe Fuller (cu 13 ani mai în vârstă decât Maria), pasaje care depășeau cadrul unei corespondențe cu un destinatar regal, ocolind protocolul și folosind apelative din ce în ce mai exaltate, precum My Beloved One, My Precious One, My Sacred One, My Divine One, acestea fiind încheiate sugestiv cu formule precum „Loïe a ta“ (thy Loïe) sau „Devotata ta Loïe“ („Your devoted Loïe“). Mostrele de afecțiune pentru Maria sunt omniprezente în scrisorile trimise de Loïe Fuller: „[…] sufletul tău se revarsă ca splendoarea soarelui – o lumină atât de prețioasă, încât te luminează de departe… Adorata mea, uneori îmi spun: de ce nu pot eu să zbor la tine și să ridic un nor de iubire în jurul tău – un nor de nepătruns […]; mi-e dor să-mi pun capul pe umărul tău, doar ca să-ți spun ce simt pentru tine, ceea ce prin cuvinte nu voi putea să exprim“[…]. Acestea sunt parate cu delicatețe, dar ferm de Maria, preocupată însă să nu lezeze în vreun fel prietenia dansatoarei: „știu că aseară îți doreai să mă îmbrățișezi, dar eu nu mai știu cum este să fii copila cuiva…a trebuit să fiu întotdeauna puternică și singură și să fac față la toate […]“. Mesajul era de altfel în concordanță cu un altul transmis într-un context asemnănător, în fața izbucnirilor pasionale ale altei femei, Roxo Weingartner („deși sunt însetată de prietenia cu Roxo a mea, nu am nicio dorință de mângâieri «femeiești» și mi-e imposibil să mă prefac […]“.
Lucrarea abordează, totodată, momentele de vârf ale colaborării în plan artistic a celor două prietene, anume desăvârșirea unui proiect comun – premiera, în ziua de 1 iulie 1920, la Opera Garnier din Paris, a spectacolului pus în scenă de Loïe Fuller, un balet în trei acte, după basmul „Crinul vieții“ (The Lily of Life) – cu vădite accente autobiografice, al Reginei Maria, eveniment artistic la care a asistat de altfel și regina și care s-a bucurat de ecouri pozitive în presa pariziană. Nu în ultimul rând, o secțiune a volumului face referire la rolul dansatoarei Loïe Fuller în organizarea și desfășurarea vizitei Reginei Maria în Statele Unite ale Americii, în anul 1926, inclusiv privind inaugurarea Muzeului Maryhill.
O contribuție captivantă, utilă deopotrivă istoricilor și publicului larg.