Aflată la cea de-a 12-a ediție în acest format, putem considera că sărbătorirea „Zilei Victor Brauner“ a devenit deja o tradiție la Piatra-Neamț, orașul unde faimosul artist s-a născut la 15 iunie 1903. Sufletul acestor întâlniri este poetul și criticul de artă Emil Nicolae Nadler, care și în acest an a inițiat un bogat program de manifestări științifice și artistice la care, alături de comunitatea locală (oameni de cultură, copii de la liceul care poartă numele artistului) au fost invitați istorici de artă, scriitori și chiar actori din diverse colțuri de țară. Sinagoga catedrală „Baal Șem Tov“ din Piatra Neamț, ridicată în 1776, singura sinagogă de lemn din Europa rămasă în forma originală, a fost, ca de fiecare dată, locul de desfășurare a expoziției artiștilor plastici nemțeni, iar Muzeul de Artă a găzduit simpozionul dedicat artistului, cu tema „Avangarda după avangardă“. Și tot la Muzeul de Artă a fost deschisă expoziția de grafică a unui alt artist fronco-român, Tudor Banuș, emigrat la Paris încă din anul 1972. Pentru că despre importanța acestui simpozion s-a scris mult cu ocazia fiecărei ediții, prefer să con – turez câteva gânduri despre expoziția personală a lui Tudor Banuș, pe care abia acum l-am cunoscut și am reușit chiar să avem un fertil dialog despre traseul și viziunea sa artistică. Dincolo de revelația descoperirii unui artist imaginativ, captivat de regula ce ascunde valoarea și expresivitatea, expo – ziția de la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț, „Delir controlat“, asemenea celorlalte proiecte expoziționale avute în țară, la Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul de Artă Ploiești, Muzeul de Artă Brăila, Muzeul de Artă Constanța, ARCUB, pentru a enunța doar o parte dintre ele, ne pune în fața unei propuneri deschise în planul ideilor și al rigorii tehnice, în chiar miezul ideii de artă grafică, invitându-ne într-un teritoriu fascinant prin care artistul ne orientează cu o discretă bonomie. Lucrările din actuala sa manifestare de la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț, atent selectate, își împlinesc menirea sintagmei sub care sunt acum prezentate de autor: Delir controlat. Expoziția este o etapă a unui proiect inițiat probabil încă de la debutul său artistic, urmărit riguros de-a lungul mai multor decenii în încercarea de a contura o lume vie, care se actualizează la fiecare nouă expunere cu problemele contemporaneității noastre imediate care ne sunt însă livrate într-o formulă epic-fabulatorie, de factură borgesiană. Dubla sa polaritate tematică, față de tradiție și contemporaneitate, relevă cerebralitatea acestui demers unde filonul narativ este la fel de important ca și cel de natură plastică, autorul introducând privitorul în universul său de povești, care sub aparența unui discurs fantastic este strâns conectat la realitatea cotidiană. Sub raport conceptual, creația lui Tudor Banuș nu se limitează la o secvență dată ci se desfășoară sub semnul imaginarului provocat de o realitate posibilă și adesea chiar existentă, relevate în compoziții precum: Tribunalul păcătoșilor, Centauri și amazoană, Încălzirea centrală, Moft la cub, Pirații, Sanatoriul de boli care trec ușor, Dictatorul ș.a. De aici proteismul lumilor explorate, infinitatea soluțiilor de sintaxă și morfologie cu dese abordări ale figurii umane, structurând un sistem de semne ce se vor simboluri și efuziuni controlat spontane către spațiul feeriei. Un fel de jubilație panteistă, interferând regnuri sau specii cu arhitecturi într-un fel de transfer veridic sub raport plastic, care tutelează creația artistului definindu-i originalitatea. Inevitabil, trebuie să ne luăm drept reper mărturisirea sa: „Am asimilat lecția gravorilor din Evul Mediu al Europei Centrale și am transpus-o ca mijloc de reprezentare a tuturor texturilor și materiilor din desenele mele. În ceea ce privește culoarea, acureliștii englezi mi-au inculcat pasiunea nuanțelor. Creându-mi o lume a mea, am pornit la vânătoarea după psihologiile personajelor mele care se definesc prin stări «sufletești» intermediare.“ Așa putem proiecta mental alveola unui ambient de o acută modernitate, descoperind adevărata vocație a elaborărilor sale grafice. Și, implicit, descoperim această nouă și totuși atât de veche dimensiune a desenului, care ne imersează în universul poveștilor despre propria noastră realitate și pe care Magda Cârneci o surprindea cu o fină acuratețe: „Deși mijloacele tehnice sunt clasice, iar figurativismul cât se poate de realist e la el acasă, totuși imaginea lui Banuș e profund modernă în viziunea sa asupra lumii. Barocă, fabulatorie, punând la bătaie o profuziune de elemente în care umanul e combinat cu vegetalul, animalicul și inanimatul într-un turbion care duce uneori cu gândul la Bosch, imaginea lui Banuș e o construcție complexă, debordantă, ca o broderie fabuloasă de detalii intricate și intrigante.“ Imaginea este riguros construită, dovedind capacitatea artistului de a-și or – dona rațional spontaneitatea gestuală prin rigoarea liniei care disciplinează pata de culoare. Mobilitatea desenului precum și intensitățile tonale ale culorii trădează însă o anume fervoare și tensiune interioară, starea de spirit a artistului. Fascinația pe care o exercită, chiar de la o primă lectură, lucrările redactate cu minuție de Tudor Banuș, pare să-și disimuleze mecanismul printr-un joc al ambiguităților fertile. Probabil că am avut această impresie indusă de rigoarea cu care e realizată imaginea dublată de stranietatea morfologiei. Organizarea suprafeței este severă, logic controlată componistic și caligrafic, regimul cromatic articulându-se pe rigoarea liniei, în game și acorduri subtile de veritabil orfevru care ne face părtași la un univers feeric. Fiecare dintre compozițiile sale provoacă o lectură incitantă, care ne stârnește curiozitatea în decriptarea acestor „povești“ proprii marilor inițieri. Întâlnim aici o întreagă Istorie naturală care se petrece la un nivel puțin sau aproape deloc explorat în acest timp post umanist. Este o formă de nostalgică recuperare – sau poate un început de drum – a unui repertoriu concret și oniric totodată, pe care avem sentimentul că îl știam și l-am uitat. O lume insolită, dezvoltându-se proteic între trecut și prezent, o interferență care împinge coabitarea până la ambiguitate, urmărind legi proprii, de fapt legile creatorului lor, se desfășoară în fața noastră cu o energie și forță care, în final, te cucerește. Revitalizând unul dintre cele mai rezistente medii tradiționale, desenul, Tudor Banuș a reușit să își impună practica artistică ca o amprentă vizuală bine conturată în peisajul atât de divers al artei contemporane.