Gloriosul tron
pe acest tron a stat
gloria unui mare imperiu
care mii de ani a trecut
dintr-o viață într-alta
dintr-o dinastie obosită
în alta mai tânără
mai însetată de sânge
de la înălțimea tronului
s-au pustiit popoare
s-au năruit cetăți
așezări au fost înecate-n cenușă
din vrerea lui
capete s-au rostogolit pe podele
oase au albit pe câmpuri uitate
în fața lui au îngenuncheat învinșii
s-au prosternat supușii
daruri i-au fost puse
lângă pata de sânge
lingușeli și gânduri viclene
i-au înconjurat umbra
acum e mândria unui celebru
muzeu
regește înveșmântat într-o lumină
care abia-i mai acoperă
putregaiul
