Volumul recent apărut la Editura Eikon reunește contribuțiile rezultate în urma unei conferințe științifice organizată la Iași, în 2019, în contextul centenarului revistei „Arhiva pentru știință și reformă socială“, fondată de Dimitrie Gusti în anul 1919. Studiile incluse în volum surprind evoluțiile specifice din sfera instituționalizării sociologiei în spațiul Europei Centrale și de Răsărit, în deceniile care au urmat primei conflagrații mondiale. De altfel, marele merit al volumului este tocmai acela că așază laolaltă analize aparținând unor cercetători din Bulgaria, Cehia, Polonia, România, Rusia și Ungaria privitoare la organizarea sociologiei interbelice din statele menționate.
Prima contribuție, aparținând Svetlei Koleva, evocă contextul istoric în cadrul căruia a evoluat societatea bulgară, implicit modul în care fragilitatea structurilor sale instituționale, determinată de un trecut istoric marcat de eșecuri în ultimele conflicte militare în care fusese implicată Bulgaria– anume războaiele balcanice și Primul Război Mondial, s-a repercutat asupra activității sociologice din Bulgaria interbelică; autoarea folosește sintagma foucauldiană ,,nuclee de experiență sociologică“, pentru a ilustra formele de practică sociologică din Bulgaria, în deceniile de după Marele Război.
Marek Skovajsa și Jan Balon oferă o analiză a evoluțiilor specifice sociologiei cehe între anii 1918-1950, de-a lungul unui studiu al cărui titlu sugestiv face referire la momentul de creștere și apoi la distrugerea sociologiei cehe. Contextul inițial este unul aparent privilegiat, unul favorizat și de faptul că Tomáš G. Masaryk, primul președinte și părinte fondator al Republicii Cehoslovace, era, dincolo de cariera politică, în primul rând filozof și sociolog.
Włodzimierz Wincławski ilustrează situația sociologiei poloneze în perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale, deși analiza face referire, într-o secțiune, și la debuturile sociologiei ca domeniu științific în Polonia, fiind evocate contribuțiile lui Josef Supinski și Ludwig Gorski, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cercetarea surprinde, pe de o parte, condițiile dezvoltării sociologiei în contextul renașterii statului polonez, procesele de instituționalizare a sociologiei în Polonia renăscută și mai cu seamă perioada de aur a sociologiei poloneze, cuprinsă între anii 1930 și 1939, linia de fractură fiind reprezentată, în mod vădit, de evenimentele din septembrie 1939, anume atacul Germaniei naziste asupra Poloniei.
Cu atât mai important, în contextul actual, este studiul elaborat de Larissa Titarenko, cercetătoare la Institutul de Sociologie din Sankt Petersburg, ce se constituie într-o analiză cvasi-exhaustivă a fațetelor sociologiei în Rusia (mai apoi URSS), între cele două războaie mondiale. Cercetarea sa surprinde fazele de existență din sfera sociologiei ruse, începând cu perioada de tranziție, care înglobează anii de dinaintea primei conflagrații mondiale (bunăoară, contribuția profesorului Maxim Kovalevsky, fondatorul primului departament de sociologie în Sankt Petersburg), războiul mondial, cele două revoluții din anul 1917 și primii ani ai regimului sovietic, perioada caracterizată, mai ales la începutul ei, de eferverscență intelectuală și de organizarea unei societăți de sociologie care îi reunea pe cercetătorii din această arie. Studiul cercetătoarei ruse evidențiază, totodată, geneza și extinderea sociologiei marxiste în cadrul regimului sovietic (1922-1930), în paralel cu dispariția sociologiei nemarxiste. Ultima secțiune a studiului surprinde contribuțiile unor reprezentanți ai diasporei sociologice ruse, mai cu seamă cele ale lui Pitirim Sorokin și Nikolai Timasheff, dar și ale lui Georges Gurvitch și Aron Gurwitsch.
Nu în ultimul rând, Viktor Karády, în studiul său dedicat sociologiei maghiare în perioada cuprinsă între 1918 și 1945, evidențiază, pe de o parte, cadrul general de evoluție a sociologiei maghiare interbelice, inclusiv, sau mai ales, constrângerile de ordin politic, ce au culminat cu exodul unora din vârfurile intelectuale ale societății, mai ales în rândul celor aflați în afara instituțiilor din domeniile științelor sociale și umaniste, mai precis a membrilor atelierelor sociologice (sugestiv este faptul că din cei 25 de membri ai Cercului de Dumincă, 22 au părăsit țara), iar pe de altă parte, poziționarea sociologiei maghiare în perioada autoproclamatului ,,regim creștin“ (1920-1945), regim deopotrivă antisemit și autoritar, dar și urmele influenței străine asupra sociologiei maghiare interbelice.
Partea a doua a volumului include exclusiv contribuții ale autorilor români, abordând importanța Institutului Social Român și a Arhivei pentru Știință și Reformă, ca promotori și martori ai instituționalizării sociologiei interbelice (Zoltán Rostás), contribuțiile mișcărilor de emancipare a femeilor la înfiin țarea aceluiași Institut Social Român și a Arhivei pentru Știință și Reformă socială (Theodora-Eliza Văcărescu), contextul științi fic și intelectual al apariției perio dicului „Arhiva pentru știință și reformă socială“ (Dana Costin), federalismul sindicalist și socialis mul juridic ca repere ale reformei sociale în Ro mânia interbelică (Vic tor Rizescu) și analiza con ceptuală a primelor scrieri progra matice ale lui Dimitrie Gusti (Ionuț Butoi).