în sfârșit, duminică seara, juriul secțiunii pian din actuala ediție a marelui concurs enescian și-a spus cuvântul!Alexandra Segal, pianistă israeliană originară din Ucraina, a fost desemnată drept laureată pe prima poziție a competiției. Nu se află la prima tinerețe! În interpretarea ei, Concertul în do major de Serghei Prokofiev a dispus de strălucire solistică, de o antrenantă dinamică privind propulsia evenimentelor muzicale, de siguranță în acțiune. Mai multă inventivitate privind relația timbral-agogică ar fi accentuat atractivitatea demersului acestei bune profesioniste a instrumentului său. I-a fost alături Filarmonica bucureșteană condusă de dirijorul americano-japonez Kensho Watanabe.
Pe de altă parte, am apreciat cu entuziasm performanța foarte tânărului violoncelist luxemburghez Benjamin Kruithof, de douăzeci și trei de ani, laureat pe prima poziție. A prezentat în finală marele Concert în si minor de Dvořák, una dintre paginile concertante cele mai complexe dedicate acestui instrument; are de dezvoltat în continuare vigoarea expresivă privind trăsătura de arcuș în registrul cel grav al instrumentului său. A fost însoțit de filarmoniștii bucureșteni conduși de dirijorul american Tito Muñoz; efortul de a-i fi adunat pe instrumentiștii ansamblului într-un flux coerent – în mod special în primul moment al concertului – a fost unul temerar!
Violonista Maria Marica se află într-o spectaculoasă ascensiune susținută de experiența unei circulații profesionale importante; iar aceasta, atât în calitate solistică, cât și în aceea de student care știe că are continuu de învățat din relația cu marii maeștri ai instrumentului său. În realizarea sa, Concertul în re major de Johannes Brahms a dispus de forța importantelor afirmări, cele care susțin tematica lucrării, dar a dispus și de delicatețea rostirilor intime ale viorii soliste dobândite în baza unei maleabilități timbrale sensibil întreținute. Am apreciat de asemenea claritatea, spiritul unitar în baza căruia a fost definită construcția acestui mare opus romantic.
La vârsta de nouăsprezece ani, poate cel mai tânăr premiant al competiției, violonistul Ștefan Aprodu rămâne o mare promisiune pentru viitor. Realizarea sa – mă refer la aceeași partitură brahmsiană – nu s-a bucurat de susținerea potrivită din partea orchestrei Filarmonicii bucureștene, a dirijorului Wilson Hermanto. De același tratament neatent, chiar neglijent din partea primei formații orchestrale a țării, a avut parte și violoncelistul Constantin Borodin pe parcursul lucrării concertante datorate lui Antonin Dvořák. Greu am putut distinge valorile de bază ale interpretării sale. A făcut-o însă comisia de specialitate care i-a acordat importanta distincție. A fost student al Universității bucureștene de Muzică, iar actualmente își continuă studiile la una dintre cele mai prestigioase instituții europene de învățământ artistic, la UDK Berlin.
în acelși context țin a aprecia unica lucrare enesciană prezentă în finalele competiționale, unica lucrare concertantă datorată lui George Enescu, anume Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră, lucrare realizată cu participarea tânărului violoncelist româno-german Constantin Siepermann; face parte din familia minunatului muzician și profesor, violoncelistul Cătălin Ilea. Este de observat, nepotul d-sale dezvoltă o fructuoasă stăpânire a valorilor expresive ale partiturii, în mod special cele care sensibilizează gândirea asupra construcției de ansamblu a lucrării. Uimitor rămâne felul în care tânărul Enescu – împlinise două decenii de viață, se afirmă în climatul artistic francez al epocii – dezvoltă funcționalitatea expresivă a momentelor de virtuozitate instrumentală. Sunt aspecte a căror funcționalitate a fost atent observată de tânărul solist, dar și de dirijor, în acest caz de întregul ansamblu, în contextul celor patru părți ale lucrării.
Cu prilejul distincțiilor finale a fost decernat Premiul Constanța Erbiceanu, conferit celui mai tânăr pianist român, anume lui George Todică, din Anglia, distincție ce omagiază memoria distinsei profesoare, personalitate a vieții muzicale a secolului trecut, distincție conferită de urmașii d-sale.
În același context al ultimei zile a competiției, au fost acordate și distincțiile secției de Compoziție. Premiul pentru Originalitate a fost conferit tânărului compozitor polonez Bartosz Javor. Premiul pentru muzică simfonică a fost atribuit compozitorului sud-coreean Shin Kim, iar Premiul pentru creația camerală a revenit compozitorului italian Leonardo Marino. Ca de obicei, lucrările vor fi incluse în programele festivaliere ale edițiilor viitoare!
Să ne amintim, concertul de deschidere al competiției din acest an a fost susținut de Filarmonica bucureșteană condusă de dirijorul leton Ainars Rubikis. Sub conducerea d-sale am avut prilejul de a fi audiat lucrarea An Axe for the Frozen Sea a compozitorului croat resident în Noua Zeelandă, Carlo Margetić, lucrare distinsă cu premiul I al secțiunii Compoziție, ediția 2020/21, și prezentată cu acest prilej în premieră mondială; este creația unui artist matur care știe a urmări fiecare etapă a construcției lucrării sale, lucrare ce aparține unui anume expresionism sobru de înclinație sprirituală balcanică.
Momentul spectaculos al programului l-a reprezentat triplul Concert beethovenian în do major, pentru vioară, violoncel și pian, lucrare realizată cu anume economie de timp, cu participarea a trei laureați ai edițiilor precedente, violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Jaemin Han, pianista Yeon-Min Park; ca și în urmă cu aproape doi ani, evoluția tânarului violoncelist sud-coreean de nici douăzeci de ani s-a dovedit a fi fost cu totul emoționantă.
îmbucurător este faptul că în urma urgiei pandemice generale, cea a ultimilor ani, nivelul pregătirii, nivelul artistic al tinerilor concurenți prezenți în marile competiții ale anului, nu a fost afectat în măsură importantă. Este adevărat, așa-numita pregătire on line nu a putut suplini în niciun caz contactul direct al maestrului cu tânărul muzician; căci comunicarea electronică viciază sunetul, face atingere însăși esenței valorii muzicale a acestuia. Nu mă refer, desigur, la cercetarea partiturilor tinerilor compozitori intrați în concurs.
De această dată, paleta disponibilităților tinerilor muzicieni performeri a putut fi observată în valorile de bază ale acesteia pe parcursul celor trei semifinale, cea de violoncel, cea de vioară, cea de pian. Am în vedere capacitățile comunicării muzicale artistice, consistența acesteia, abilitățile instrumentale individuale, nivelul privind capabilitatea acestora în raport cu textul muzical prezentat și, nu în ultimul rând, cultura muzical-profesională de care dispune tânărul muzician. Sunt aspecte care, împreună, pot valida traseul unei evoluții muzicale mai mult decât promițătoare. Pot acredita drumul unui profesionalism artistic de care avem cu toții nevoie, indiferent de care parte a rampei sălii de concert ne aflăm.
Urmărind performanțele tinerilor muzicieni instrumentiști, pe deasupra particularităților de originalitate, de atracțiozitate ale fiecăruia în parte, trebuie să observ dintrunceput cele câteva aspecte pe care se clădește ascensiunea fiecăruia. Am în vedere talentul special al comunicării artistice, abilitățile instrumentale cu totul deosebite și – nu în ultimul rând! – cultura muzical-artistică pe care se sprijină întreaga performanță.