cumplite vremuri
ce vremuri de nesupunere civică
nimeni nu-și mai face datoria
nu-și mai achită taxele
impozitele
comercianții-și închid prăvălia
o cumplită anarhie
bântuie neîncetat prin oraș
zebrele pasc trecerea de pietoni
semafoarele nici nu mai clipesc
toată circulația-i pe făraș
infractorii migrează-n cârduri
spre țările cu climă
mai omenoasă mai caldă
spre paradisurile fiscale-n care
palmierii umbra în mare și-o scaldă
e buluc în gări și la vamă
valuri de transpirație la pașapoarte
toți vor vize cât mai urgente
toți vor s-o-ntindă
cât mai departe
doar sus în munții cei veșnici
de unde ne vin ploile
un cioban doinește din fluier
bucuros că și-a tuns oile
piața mare
piața mare piața mare
locul sacru la care se-nchină
tot muritorul
s-a întins acum și peste oraș
se vinde și se cumpără
fără-ncetare
când cineva face prețurile
altcineva le strică de-ndată
unii își strigă marfa
alții izbânzile durerile înfrângerile
unii stropesc pătrunjelul
să-l întinerească să râdă la soare
alții vântură colbul
până îi lasă puterile
până pică pe brânci
aici totul se-amestecă
totu-i de-a valma
o înfrățire ca după război
ca după miezul nopții la nunți
lângă vigilența exagerată a urzicii
stă retorica inepuizabilă a verzei
voioșia bucălată a gogoșarului
lasă în umbră
generozitatea multiplicată a conopidei
câtă rugină atâta sclipici
câtă bucurie atâta-ntristare
câtă lume atâta singurătate
acolo unde răsare mucegaiul
curând se va coace câștigul
unde freamătă noroiul
se va-ntinde loc de înălțare
o piață care adună și-mprăștie
grămezi de lucruri și vieți
piața cât un oraș
în care curând vor intra gunoierii
acești cosași peste care
se-așterne fosforul nopții
acești cavaleri pe care
sclipește gloria
altă sorcovă
se lipește realitatea de noi
ca lipitoarea
ce cotrobăie prin bălți
această eprubetă vie
unduind prin laboratoarele mâlului
tenace așteptând clipa prielnică
realitatea-magna care ne înconjoară
pompându-ne sânge în vene
dorințe în creier
sora mai mare
care ne poartă în brațe
ne leagănă și ne dezmiardă
și-deodată ne aruncă
în moara vârtejului cosmic
în groapa cu lei
cine scapă merge mai departe
spre alte încercări
spre alte primejdii
caută cheia lumii forma pură
să-i pătrundă tainele
să-i descifreze misterele
cine scapă sfidează marele ordin
e mai tare ca piatra
mai iute ca săgeata
e desăvârșit
numai bun
pentru trecerea dincolo
Balcania, pentru totdeauna
e ora când leneșe
capoatele-n papuci
ies la cumpărături
au unghiile ojate
și la degete bătături
dugheana din colț
așteaptă ca un rai colorat
privatizarea dă la tot omul
nimeni nu mai cumpără
de la stat
când se-ntorc
au pâinea sub braț
și aurul cepei în plase
pe buchetele lor din capoate
și florile din grădini sunt geloase
în fața blocului
adastă preț de-o țigară
nimeni nu poartă ceas
așa că au timp berechet
aici timpul plutește nu zboară
tocana de vorbe
e pusă la fiert
și condimentele curg din belșug
cuvintele sunt arse cu biciul
limba română e pusă la jug
o zeiță
leneșă se mai cuibărește
o seară
se-ntinde ca iedera
ce picotește pe ziduri
micile târâtoare
încep să cutreiere iarba
scoarța copacilor tot mai crăpată
acum ajung și navetiștii acasă
precum furnicile se revarsă
din scorbura gării
cuiburi de berze își lasă lumina
pe fețele lor obosite
de căldură
cofetăria și-a scos
limba terasei afară
și bucuria copiilor
ricoșează din umbrelă-n umbrelă
dintr-un balcon
un cuc își solfegiază orele
încă puțin și dispare
locul viran din centrul orașului
la o fereastră
o domnișoară își răvășește părul
și râde la cer
dacă ar vrea ar fi o zeiță
care provoacă iubiri pătimașe
războaie de sute de ani
cu-n singur gest
ar opri din fuga lor galaxiile
cu-n singur cuvânt
ar da ordine tuturor lucrurilor
da o zeiță a naturii
și-a tuturor celor care neștiutori
mișună pe pământ pe ape
prin cer
o vânătoare
ei și carabinele lor strălucitoare
înaintează-n pădure
ca niște mici sori
strălucesc pe poteci
sperie somnul bufniței gânditoare
trimit șopârla-n adâncuri
fratele codru
locul mistic al zeiței
căreia i se închină cu foc
răbdător i-a primit încă o dată
de departe
se aude corul hăitașilor
harnic lovește scurmă-n tufișuri
bate cu tărie pământul
ei toți sunt neînfricați
invincibili cu armele lor minunate
nici nu tresar
când pleznește scoarța copacului
când se scutură frunza
ei sunt mânați
de gândul pur al plăcerii
curând se va arăta
și vietatea-trofeu
vietatea ce va cădea
cu panglica sângelui
fluturându-i pe piept
de bine
scrie și tu ceva de bine
mă îndeamnă conștiința mea
veșnic trează
uite armata-i la post
și veghează
în orașe e un freamăt neîncetat
bunăoară
și rândunelele voiajoare pun ciocul
la reconstrucția edilitară
salubrizarea merge și ea
ca pe roate
iar transportu-n comun
precum un bebeluș dolofan
se târăște pe burtă și coate
nimeni nu trage chiulul
nu umblă hai-hui
tot omul își are un rost
constructorii fluieră de pe schele
paznicii sforăie în post
pe câmpuri
și bondari-s personaje de bine
când harnici și-aruncă sămânța
peste roiul auriu de albine