Pasărea pe limba ei piere!… Aproape toate argumentele cu care Cosmin Popa arată, în Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu (Corint, 2025), cum a agonizat și a sucombat societatea „multilateral dezvoltată“, se bazează pe… documente de partid, în principal pe arhivele CC al PCR. E acolo, într-adevăr, o mină de informații pe care istoricul știe să le exploateze profesionist și să le interpreteze inteligent. Cartea este, totodată, un antidot pentru nostalgici: vedem ce se ascunde în spatele pretinselor mari realizări ale economiei socialiste și cât de coruptă era, de fapt, nomenklatura comunistă, o corupție prezentă la toate nivelele societății. Ideile fixe ale lui Ceaușescu au jucat un rol nefast. „Conducătorul“ era un partizan fanatic al planificării, întreaga activitate economică era subordonată planului (anual, cincinal). Dar pe lângă că foarte adesea planurile își propuneau obiective nerealiste, rezultatele erau nu o dată falsificate, mai ales în agricultură. O altă obsesie a lui Ceaușescu era creșterea exportului, România nereușind însă să devină cu adevărat competitivă la acest capitol. În ciuda lozincilor despre bună – starea poporului și despre creșterea nivelului de trai, politica ceaușistă era incapabilă să răspundă nevoilor societății, situația agravându-se în anii 1980, când liderul partidului a fost cuprins de o adevărată febră a „economisirilor“. Ceaușescu, mare admirator al lui Stalin, avea convingerea – arată Cosmin Popa – că prin controlul strict al aparatului de partid acesta devenea eficient. În fapt, el nu avea încredere în specialiști (normal, din moment ce le știa pe toate) pe care dădea vina de fiecare dată când se înregistra un eșec economic. În mintea lui, rețeta succesului era simplă: respectarea directivelor de partid, con – știință „revoluționară“, încredere în viitorul luminos. Relativa liberalizare din anii 1960 precum și o serie – nu bogată – de reușite economice au fost în reali tate fenomene marginale: Ceaușescu era un spirit dogmatic, mefient față de nou, prizonier al pre judecăților și idiosincraziilor sale. România a rămas cea mai înapoiată țară din „lagărul“ socialist, cu cel mai scăzut nivel de trai, pornind astfel, după prăbușirea comunismului, cu un handicap major, de care Ceaușescu este în bună parte, prin obstinația cu care și-a impus convingerile, responsabil. Datele pe care ni le oferă Cosmin Popa, grație unei documentații ireproșabile, sunt elocvente: uzinele și fabricile românești propun la export, în multe cazuri, produse necorespunzătoare: cifrele oficiale arată, de exemplu, un procent nefiresc de mare de rebuturi, ceea ce trădează o dotare tehnică precară sau depășită. Centralismul rigid – o altă idee fixă a liderului – se opunea spiritului de inițiativă și transforma „indicațiile prețioase“ – oricât de aberante ar fi fost – în literă de lege. Ceaușescu mima grija pentru popor, în numele căreia a inventat (și aplicat!) conceptul de „alimentație rațională“ și a decretat un program halucinant de economisire a gazului, program care a vizat curând și energia electrică. Iată ce declara el în 1977: „…să nu mai extindem gazele naturale în localități rurale în nici un fel (…). Să nu mai admitem nici folosirea gazelor naturale în locuințe pentru încălzire și consum menajer“. Cei care am trăit în anii ’80 știm bine unde au dus astfel de propuneri care, rostite de secretarul general, erau grabnic puse în practică. Una din problemele nevralgice ale României comuniste a fost corupția, a cărei amploare mulți nu o realizează. Este marele merit al lui Cosmin Popa de a aborda acest subiect și de a-l situa în centrul demonstrației sale. Corupția era, în definitiv, un subiect tabù, iar partidul o prezenta drept un fenomen epidermic, caracterizând anumite persoane certate cu morala socialistă. „Gestionarul“ era, dacă pot spune așa, coruptul de serviciu, dat ca exemplu negativ de lăcomie și de necinste. Rar se mergea la activiștii de partid cu rang înalt sau la „lucrătorii“ din Securitate. Or, sumedenia de exemple pe care le menționează Cosmin Popa demonstrează că plaga corupției se întindea peste tot și afecta grav organismul social. Cu cât creștea numărul membrilor de partid cu atât se înmulțeau infracțiunile. În 1966, de pildă, dintre cei 8000 de membri de partid excluși, 3000 fuseseră acuzați de furt și delapidare. În 1970 un șef de siloz din Slobozia sustrăsese și valorificase, prin intermediul unei rețele din Vaslui, 90 de tone de porumb și 16 tone de grâu. Contabili de la diferite instituții întocmeau documente fictive și delapidau sume uriașe. La Gurahonț, în județul Arad, mai mulți activiști cu funcții de răspundere construiseră un circuit complex de falsificare a actelor, inclusiv a statelor de plată. Ștabii primeau plocoane și organizau ospețe îmbelșugate când veneau „tovarășii de la centru“ (ospețe udate din belșug cu alcool; la un astfel de chiolhan activiștii au fost fotografiați bătându-se cu pui fripți, fotografie care ar fi ajuns la Ceaușescu). Foarte răspândită era mita dată pentru a obține diferite înlesniri sau pentru a ocupa posturi avantajoase. Un caz foarte interesant este cel al lui Constantin Doncea: fost ilegalist din generația lui Gheorghiu-Dej, Doncea a fost o vreme marginalizat, ocupând însă poziții din care putea trage foloase materiale, revenind apoi ca ministru sau consilier cu rang de ministru. La moartea lui, în 1973, se constată că fostul ilegalist avea o avere considerabilă: 213 tablouri (Grigorescu, Luchian, Ressu ș.a.), 46 sculpturi (Milița Pătrașcu, Medrea ș.a.), sute de icoane, o colecție numismatică și una filatelică, piese de ceramică și artizanat ș.a.m.d., la care se adaugă o vilă în București cu 13 camere, un apartament cu patru camere tot în București, o fermă cu 2000 de păsări, alta cu porci și oi, terenuri în comuna natală, iar lista nu e completă. Deși spectaculos, cazul Doncea nu e unul izolat. Un cetățean pe nume Ciulacov reușise să construiască în buricul Bucureștiului un imobil cu șapte apartamente! De la un moment dat a făcut furori moda caselor de vacanță, mulți activiști construindu-și astfel de case cu materiale sau mână de lucru de la stat. Din această zonă s-au recrutat ulterior destui „întreprinzători“ de succes, care au trecut în chipul cel mai firesc de la socialism la capitalism.