Chiar dacă editura nu precizează anul apariției, nici măcar prin inserarea obișnuitei „descrieri CIP“, cititorul avizat știe că Aurel Rău își publică antologia extinsă Încifrările, ca un volum aniversar, cu puțin înainte de împlinirea vîrstei de 95 de ani ceea ce se va petrece pe 9 noiembrie. Nu există în Uniunea Scriitorilor un membru cu activitate mai îndelungată decît Aurel Rău, pentru faptul că anul primirii sale în Uniune coincide cu cel al înființării acesteia sub actuala denumire – 1949.
Poetul de la „Steaua“ a condus revista clujeană începînd încă din 1959, ca succesor al lui A. E. Baconski, și face parte din consiliul său și acum, cînd publicația a intrat în al optulea deceniu de existență. Cariera de poet, traducător și jurnalist cultural a lui Aurel Rău trebuia desigur încununată cu o antologie cuprinzătoare care, așa impunătoare cum este, adună totuși numai o parte restrînsă a versurilor autorului ei. Prefața noului volum este semnată de Gheorghe Grigurcu, care a scris de multe ori cu apreciere aparte despre autorul Pietrei scrise. Pe ultima copertă se află un citat din Ion Pop și el un apropiat al „Stelei“, în care a debutat, înainte ca numele să-i devină legat definitiv de mai tînăra „Echinox“.
În volum, după studiul lui Gheorghe Grigurcu, urmează un text confesiv al autorului, destul de amplu, pe măsura dimensiunilor operei, intitulat Simple digitări, în care acesta nu își explică poezia, fapt imposibil pentru orice practicant al aceste i arte, ci „istorisește“ evoluția ei și a rosturilor pe care le atribuie poemelor sale, expunînd și o parte dintre comentariile critice de care au avut parte.
Titlul antologiei lui Aurel Rău pare surprinzător. Poezia sa este limpede, cu versificație suplă. Ea atinge tematic zonele pe care lirica le preferă dintotdeauna: natura, dragostea, locurile îndrăgite, eventual ale copilăriei, aducătoare de nostalgie, un trecut istoric pe care poetul îl simte reverberînd în propria conștiință, amurgul zeilor, literatura lumii cu figurile sale tutelare, ce sînt resimțite ca niște patroni spirituali. Se observă însă că poetul și-a articulat denumirea volumului, care dacă s-ar fi numit doar Încifrări, ar fi justificat nedumerirea cititorului, pentru că autorul nu codifică nimic pentru a crea dificultăți de înțelegere. Dar Încifrările (cu articol hotărît) sînt succesiunile de semne ale lumii pe care tocmai că Aurel Rău le descifrează. El este asemenea înțeleptului dintr-o comunitate care, inițiat fiind în arta deslușirii simbolurilor, le traduce pe înțelesul celorlalți, așa cum scrie un alt ardelean marcant, George Coșbuc: „Dar poate taica popa/ V-a spus de prin gazeturi tot“. Păstorul este cel racordat la realitatea scrisă în „gazeturi“, greu sau deloc descifrabilă pentru membrii de rînd ai colectivității, și o poate accesa. Desigur, după aceea o trece prin filtrul cugetării proprii, o interpretează și o redă, poate într-o formă simplificată, esențializată, către masa mai puțin pricepătoare. El se ajută de pilde și fabule (Muntele și pasărea) sau reconstituiri versificate ale trecutului pentru a face comunicarea cît mai inteligibilă (Scrisoarea lui Petru Rareș către Toma Boldorffer în orașul Bistrița).
Scrisul lui Aurel Rău este bogat în texte morale. Poemele se termină uneori în aforisme. Astfel, descifrînd înțelesurile naturii și istoriei, poetul expune cîte o concluzie, clarificînd un sens moral al faptelor. Un text de trei strofe, Valea Drăganului, este descrierea concentrată a unei furtuni, o „urgie“ prin care natura se dezlănțuie în „scăpărări și chiot“ care cutremură munții. Ultimele două versuri aduc o încheiere unde ni se lămurește sensul pe care privitorul îl poate extrage din contemplarea magnificei revărsări de stihii: „sunt întâmplări mai mari decât credința/ Că-n os de corn mai încrestezi un nume“. Creația artistică și orgoliul aferent „încrestării“ numelui artistului pe operă nu poate egala în măreție manifestarea naturii pe care o copiază ori o interpretează.
„Descifrările“ lui Aurel Rău, adunate în mai mult de cinci decenii ale scrisului artistic, au, în formula antologică a noului volum, semnificație monumentală. Poetul s-a străduit necontenit să ofere deslușire și îndrumare prin lectura simbolisticii naturii, istoriei, existenței în general și aplicarea filtrelor creației sale pentru a o oferi, purificată, cititorului. Încifrările vieții sînt absorbite de poet și redate lumii. Observăm astfel că încrustarea în lemn, piatră sau bronz a numelui de scriitor nu este o pură vanitate, cum se preface doar a crede Aurel Rău, ci o necesitate indiscutabilă și o responsabilitate pe care, de fapt, și-o asumă.