Profesorul universitar și criticul Nicolae Oprea a intrat în acest an, la data de 3 iulie, în al patrulea sfert de veac al existenței. În critică, a debutat în 1972 în revista „Echinox“, al cărei redactor a fost între 1972 și 1974, ca student la Filologie, la Cluj. Debutul său editorial s-a produs abia după două decenii, în 1993, în condiții de libertate, dar, chiar și așa, cariera de critic îi cuprinde peste 20 de volume individuale, participări la alte zeci de volume colective și îngrijiri de ediții, însoțite de o activitate susținută de cronicar de întîmpinare, fixată în ultimul timp la „România literară“.
O asemenea biografie și bibliografie se cuveneau reflectate în presa literară și în capitole de volume și chiar au fost comentate cu insistență de confrați critici, dar și de poeți și prozatori care și-au exercitat și abilitățile critice. Un volum masiv, intitulat Nicolae Oprea – Receptarea critică. Opera Omnia – 75, a fost adunat cu prilejul semnificativei aniversări la Editura Bibliotheca, volum îngrijit de Jean Dumitrașcu, Adriana Lazăr și Cristian Oprea.
Cartea cuprinde 45 de articole, recenzii, cronici adunate din publicații periodice și 23 de capitole din volume diferite în care autorii și-au cules textele, printre care și cele referitoare la Nicolae Oprea și opera sa întinsă și dedicată mai ales aspectelor literaturii române, cu precădere ale celei contemporane. Cîmpul de acțiune al criticii lui Nicolae Oprea îl constituie literatura română din secolele XX și XXI.
Dintre cei care au scris despre Nicolae Oprea, trei au extrase pe coperta IV, fapt justificat de referințele lor la ansamblul acțiunii critice a profesorului din Pitești: Gheorghe Grigurcu, Răzvan Voncu, care-l declară „unul dintre cei mai buni critici de întîmpinare ai literaturii noastre actuale“, dar enumeră și operele care nu sînt doar colecții de asemenea cronici, și Simona-Grazia Dima, ce face inventarul calităților criticului, în general: „Bogăția nuanțelor coexistă cu sobrietatea hieratică a discursului, organizat în demonstrații strînse, la obiect.“
Critici cu cotă ridicată în lumea literară de azi au scris în reviste literare despre opera confratelui lor: Vasile Spiridon, regretatul Gabriel Coșoveanu, Daniel Cristea-Enache, Ion Pop, Ioan Holban. Nu au lipsit opiniile exprimate de „beletriști“ precum Viorel Mureșan, Adrian Alui Gheorghe, Cornel Nistea, Virgil Mihaiu. În volumele lor, s-au referit la Nicolae Oprea Petru Poantă, Cornel Moraru, Al. Cistelecan, I. B. Lefter, Ștefan Ion Ghilimescu și destui alții. Ei conturează clar și convingător un portret de critic serios, aplicat, dedicat disciplinei sale, autor al unor „repere de neocolit“ în anumite domenii, precum studiul operei lui Ion D. Sîrbu, pe care „o radiografiază cu clarviziune“, cum scrie Stan V. Cristea. Este evident, după datele de publicare, că receptarea operei lui Nicolae Oprea s-a extins mult în ultimii 15 ani și mai ales în ultimul deceniu. Un singur articol datează de dinainte de 2010.
În ceea ce mă privește, autorii antologiei mi-au făcut onoarea să-mi selecteze trei articole dedicate lui Nicolae Oprea, în 2018, 2020, 2022, apărute în „Neuma“ și „România literară“, unul fiind cuprins și în volumul meu Ore astrale (Editura Neuma). L-am cunoscut pe profesorul Oprea la începutul anilor 2000 și, mai bine, cu prilejul primei noastre călătorii în China (2004), cînd am fost împreună cu profesorul Mircea Muthu și cu regretații Ioan Flora și Mircea Ghițulescu. În secțiunea de documente fotografice a cărții, căci există o asemenea secțiune, am regăsit cu nostalgie două imagini de atunci, una din Piața Tien An Men, alta dintr-un parc din Xi An, pe malul lacului Furong. Din cîte știu, Nicolae Oprea păstrează și el amintiri plăcute din acel voiaj cultural intens, dintr-o vară fierbine. Fiind cel mai tînăr membru al grupului, am ascultat cu mare interes opiniile despre literatură ale profesorilor Nicolae Oprea și Mircea Muthu. Îi întîlneam pentru prima dată într-o ocazie în care îi aveam interlocutori și nu doar sub forma unor întîlniri accidentale, cu schimbarea cîtorva fraze. Ambii aveau o vivacitate admirabilă și mult umor. Se cățărau la fel de bine ca mine pe Marele Zid și manifestau, spre norocul meu, o volubilitate extremă ce ne ajuta să nu ne plictisim pe parcursul orelor petrecute pe autostrăzile Chinei.
Volumul omagial dedicat lui Nicolae Oprea adună implicit trăsăturile portretului său schițate de numeroși scriitori, în ochii cărora se bucură de o meritată prețuire. Mă alătur urărilor de longevitate și fertilitate literară la frumoasa aniversare.