Acum, când scriu aceste rânduri, este miercuri, 10 septembrie. Peste două zile începe la Casa Scriitorilor de la Neptun reuniunea anuală Literatura tinerilor. Este un proiect conceput și organizat de Uniunea Scriitorilor, ajuns la a VIII-a ediție. În esență, manifestarea, dedicată literaturii tinerilor, are următorul format: sunt invitați autori în vârstă de maximum 35 de ani, nemembri ai Uniunii Scriitorilor, recoman dați de filialele și de publicațiile Uniunii Scriitorilor ori de alte entități culturale. Timp de două zile, aceștia își prezintă scrierile, indiferent de genul literar, poezie, proză, critică, eseu, dramaturgie, în fața unui ju riu compus din scriitori, nu folosesc termenul consacrați, aleg o sintagmă care se voiește neutră: scriitori cu o experiență auctorială probată în timp. Cele mai bune texte sunt premiate și reținute spre publicare de reprezentații revistelor USR prezenți la eveniment. Reuniunea se încheie, de fiecare dată, cu un dialog al generațiilor și, uneori, cu un recital în cadrul căruia citesc, într-o deplină colegialitate și-ar dori inițiatorii programului, toți cei prezenți. Punctul culminant este, desigur, festivitatea de premiere.
Literatura tinerilor reprezintă unul dintre proiectele literare prețioase ale Uniunii Scriitorilor, menit să descopere și să promoveze tinere talente scriitoricești, în tentativa de a asigura acea necesară continuitate a genera țiilor, fără de care scrisul literar românesc este lipsit de o ființare normală.
Și, ca unul dintre cei câțiva care s-au aflat la originea acestei inițiative de a sprijini afirmarea tinerilor scriitori printr-un eveni ment special destinat creației lor, mă întreb care este bilanțul după șapte ediții? Pot să afirm, neîndoielnic, că, de fiecare dată, acest demers cultural a fost făcut, de noi, inițiatorii, cu toată buna-credință, cu dorința de a ne apropia de textele literare ale tinerilor arătând atenție, înțelegere. Iar atunci când am găsit ceea ce ni s-a părut a fi semnul unui talent autentic am fost bucuroși ca de propria noastră izbândă. De ce? Nu e greu de înțeles: fiindcă o literatură nu e întreagă sau, mai exact, este în suferință, dacă, având un trecut glorios, având un prezent remarcabil, nu are și un viitor pe măsură. Cu o parte lipsă, nici părțile care există nu au cum să nu se afle în pierdere. Se cuvine, de bună seamă, să amintim numele unora dintre scriitorii care au răspuns, cu generozitate, la această provocare, de a căuta, la edițiile succesive ale manifestării de la Neptun, pepitele de aur în rândurile noilor promoții literare. Sunt nume de mare greutate în literatura și în publicistica de la noi: regretații Nicolae Manolescu și Ioan Es. Pop, dar și Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu, Mircea Mihăieș, Varujan Vosganian, Vasile Spiridon, Horia Gârbea, Răzvan Voncu, Angelo Mitchievici, Daniel Cristea-Enache, Cristian Pătrășconiu.
Cât despre tinerii care s-au perindat, de-a lungul anilor, la aceste întâlniri literare, ce am de zis? Câteva precizări, înainte de orice: desigur, nu am pretenția că impresiile mele, inerent subiective, sunt infailibile; apoi, n-aș vrea să se creadă că sunt animat de o exigență deosebită, de o severitate exagerată, atunci când exprim anumite opinii; în fine, nu-mi permit să vorbesc altfel decât cu sinceritate, fără să cosmetizez în vreun fel situația așa cum o percep eu.
Astfel încât spun: din punctul meu de vedere, țelul acestor reuniuni literare nu a fost decât parțial atins. Sigur, au existat, la fiecare ediție, nume care au ieșit din rând, care s-au impus, dar, ca nivel general, după părerea mea (vai, și mărturisesc că aș vrea să mă înșel în considerațiile mele!), nivelul literaturii scrise de promoțiile recente e în scădere. Tot mai puțini tineri se îndreaptă spre literatură și tot mai puțini dintre cei care totuși fac pasul acesta îl fac temeinic, cu efort asumat, răbdători, conștienți de trudnica activitate la care se înhamă și conștienți de copleșitoarea tradiție pe care au datoria să și-o însușească pentru a fi în stare să înainteze pe această cale. Cei mai mulți sunt grăbiți, sunt superficiali, vor răsplata, aplauzele din prima clipă, înainte de a proba prin scrisul lor că le merită. Au unii și o anumită… s-o numesc suficiență & vanitate, să n-o numesc direct aroganță, dar pe care n-am luat-o niciodată drept o ofensă, ci am privit-o ca fiind doar o formă de manifestare, n-aș zice prea inspirată, a teribilismului vârstei. Și foarte curând, când trăiesc dezamăgirea că în îndeletnicirea aceasta literară nu au garantat succesul, așa cum greșit erau convinși ei, acești autori de scurtă respirație abandonează. (Ca-n parabola biblică, acele plante care se ofilesc repede, fiindcă semințele lor n-au nimerit în pământ roditor, ci pe marginea drumului sau în locuri stâncoase ori buruienoase.)
Proiectul Literatura tinerilor și-a propus de la început, ca obiectiv precis, și să atragă tineri scriitori de valoare în USR; aceasta, tot spre a asigura o ființare a literaturii noastre fără sincope (care se dovedesc atât de dăunătoare). Nici la acest capitol reușitele nu sunt concludente. Unii dintre laureații concursului literar de la Neptun, deși premiul obținut le acorda dreptul să acceadă în USR, n-au fost interesați/ au refuzat să intre în această asociație profesională. Pare curios lucru, de neînțeles, nu? Într-adevăr, însă numai pentru cei care nu sunt la zi cu informația, care nu cunosc amănunte și evoluții. Adică, nu știu că o anumită idee li s-a indus cu obstinație tinerilor autori și a prins teribil, are un puternic efect de respingere a aderării. Este vorba despre faptul că a se apropia cineva de Uniune, a deveni membru al USR înseamnă „un pact cu diavolul“ (am auzit folosită chiar expresia aceasta!), înseamnă compromiterea celui în cauză. Bizară, nedreaptă judecată, dar asta e realitatea, în ea ne mișcăm, să nu încercăm s-o ascundem, s-o ocolim, să fugim de ea.
Și legat de această insistentă, obsesivă dorință a noastră, a celor din generațiile mai vechi, de a întineri Uniunea. Excesul nu e bun, mai niciunde. În acest caz, în mod sigur nu. Putem ușor să cădem în ridicol căutând să promovăm tineri cu orice preț, uneori și împotriva voinței lor. Ca pe vremea luptei de clasă, când originea „sănătoasă“, muncitorească îți asigura ascensiunea socială, și astăzi avem tendința de a transforma de data aceasta vârsta, respectiv tinerețea, într-un criteriu decisiv de promovare și ajungem să închidem ochii când măsurăm calitatea literară a scrieri lor. Nu e în regulă. Valoarea estetică trebuie să ne intereseze, ea trebuie să primeze. Dacă se întâmplă, fericită conjugare de aștri, ca un scriitor de mare înzestrare să fie și tânăr, avem exemple de la genialul Eminescu și până la Nicolae Labiș, Ioan Alexandru, Mircea Dinescu, e cu atât mai bine pentru acea literatură. Și apoi, să nu uităm: există o tinerețe biologică și o tinerețe a scriiturii. Aceasta din urmă se cade să fie în atenția noastră. Uneori, mărturisesc, fără fățarnică modestie, că mă simt tânăr în fața colii de scris, deși, după numărul anilor, sunt bătrân.