Valentin Talpalaru a decis să își reediteze cu revizuiri și adăugiri volumul din 2017, Scara lui Rodion. Cînd un poet cu experiență ține să revină asupra unui volum, și mai ales după nouă ani, e un semn clar că el acordă o importanță aparte acelei cărți. Un volum anterior (2016) se intitula Poemele Deltei. Rodion. Al doilea titlu este mai limpede în exprimarea intenției autorului de a se apropia de o variantă mistică a lui „Rodion“.
Volumul, destul de succint, cuprinde 45 de secvențe numerotate, lipsite de titluri individuale. Acestea sînt cele 45 de trepte ale scării lui Rodion care, asemenea celei a lui Iacov, urcă la cer. Ritualul preparării ciorbei de pește este unul magic și deopotrivă sacru. Apa din ceaunul pus pe pirostrii de Rodion se încheagă parcă miraculos, deși este vorba doar de o mămăligă însoțitoare a miraculosului borș. La oficiere participă două generații. Rodion este sacerdotul, comparat de Rodion-fiul cu Sfîntul Evlampie de iarnă. Fiul este prins de ceremonie și se inițiază, punînd întrebări pline de lirism. Chiar și peștii din fiertură sînt fericiți și „scot bule de aur“. Se știe că Sfîntul Mucenic Evlampie, ca și sora sa Evlampia au pătimit pentru credință și, cînd au fost puși într-un cazan, ca să fiarbă de vii, apa nu s-a încălzit. Iar cînd au fost puși în cuptor, cuptorul s-a răcit. Peștii lui Rodion sau, dacă vrem, ai lui Valentin Talpalaru nu răcesc apa, dar fierb cuvios. Iar Rodion este cel care hrănește familia cu bucate și har. „Aceasta este minunea“, spune el.
Hrana și viața sînt dependente de darurile lui Rodion. Numele lui este scris într-un text Rod i on, în semn că vine de la Rod, iar EL (divinitatea) îl apără și îi dă puterea de a rodi. Valentin Talpalaru își apropie personajul liric și mistic de semnificația slavă a cuvîntului care ar fi aceea de lumină și, implicit, de erou. De fapt, numele în greacă vine de la rhodon (ῥόδον), înseamnă roz și, ca substantiv, trandafir. De unde și denumirea Rhodiola rosea dată plantei cunoscute ca rădăcină de trandafir.
Dincolo de aceste considerații, Rodion al lui Valentin Talpalaru este un mistic și un inițiat, un simili-sfînt care are viziuni, revelații, trăiește epifanii în ținutul său izolat, populat de păsări și pești, mai puțin de oameni. Cei evocați de el (Moș Prohor, Afanasi, Grișa și alții) sînt morți, dar Rodion e în dubiu: „La ce bun moartea?“
Pescarul își face Sfînta Treime din brațele Deltei: „în numele Chiliei, al Sulinei și al Sfîntului Gheorghe“. El este profet și iluminat. Delta este loc de pelerinaj și spovedanie „la pescari, la păsări și la pești“, pentru ca „din cenușa apei să renască/ Vrednici de năvoadele cerești“. Idealizarea Deltei Dunării nu este un fapt nou în literatura română, există oameni, deci și scriitori, îndrăgostiți de această zonă cu adevărat magnifică. Să-i amintim, în treacăt, doar pe Radu Anton Roman și Teodor Hossu-Longin. Asemenea persoane au capacitatea de a ignora inconvenientele, precum prezențele nedorite ca țînțarii și șacalii, o anumită lipsă de confort pe care o reclama și Topîrceanu la părăsirea zonei urbane. Valentin Talpalaru merge mai departe în Scara lui Rodion și sanctifică rezervația biosferei, dimpreună cu figura unui exponent al populației de acolo. Fauna se convertește și ea la credință, „Duminica nici știuca nu mai vînează“, peștii toți „vin s’asculte slujba/ cu înotătoarele împreunate creștinește“ iar „păsările țin post“. Dacă Manole Marcus, autorul cunoscutului film Operațiunea Monstrul (1976), ar fi citit volumele pe care Valentin Talpalaru le-a scris după 40 de ani de la premiera peliculei sale, ar fi realizat o operă cinematografică de tip Andrei Rubliov (1966). Ar fi avut doar mici probleme cu distribuirea lui Marin Moraru în rolul lui Rodion.
Liniștea Deltei este multă și mare: „îți vine să strigi Doamne, prea multă!/ Și aerul te strivește venind peste tine/ iar cîntecul împinge frunzele/ înspre muguri“. Desigur, „Rodion ține piept cîntecului“. Valentin Talpalaru realizează un fel de oratoriu al misticii Deltei, făcînd din Rodion un profet care, pe scara lui, urcă peștii la cer ca stele („Pești de aur se ivesc pe cer“) în vreme ce, previzibil „Nopțile s-au scufundat în vodcă“, iar personajul are viziunea unui Paradis în care se pescuiește.