Tovarășul Putin și-a exprimat cândva regretul că CCCP (adică URSS) s-a dezintegrat. Ar fi fost, zice dumnealui, cea mai mare catastrofă geopolitică a contemporaneității. Mă rog, poate ultimul termen nu l-o fi folosit, dar cele despre catastrofă și geopolitică, sigur da. Recent, în preajma întâlnirii Trump-Putin de la Anchorage Alaska, ministrul de externe Lavrov ar fi fost fotografiat cu un tricou pe care scria CCCP. Nu cred să fi fost o rămășiță a faimosului „bastion al păcii“, dar un rest din declarația șefului celui care-l purta sigur era.
Anchorage, după cum ne arată hărțile lumii, e un oraș nu prea mare, dar situat într-o zonă cam (foarte) friguroasă. Nu știu dacă tovarășul Putin, primit cu aplauze când cobora din avionul sovietic, pardon, rusesc, și se suia pe covorul roșu american întins de dl Trump, și-o fi amintit, stimulat de frig, de războiul din 1940 purtat de CCCP (URSS) contra Finlandei, cam tot așa, ca să se apere (sic!), cum zice acum moștenitorul CCCP (URSS) că o face în Ucraina. Rezultatul n-a fost în favoarea micului și dârzului stat de la nord, dar victoria rușilor sovietici a cam semănat cu aceea a lui Pyrrhus. Motiv să sperăm că nici cea, preconizată, împotriva Ucrainei nu va fi mai convingătoare. Ba chiar, poate, Ucraina va scăpa fără cedările la care Finlanda a fost obligată. Căci, oricum, în secolul nostru, Europa e altfel. E alta.
Următoarele formulări ale dorinței lui Putin ar fi: ucrainizarea, moldovizarea, românizareea (?), polonizarea, ungarizarea (deja realizată în proporție de peste 50 %), bulgarizarea, grecizarea, italizarea, albanizarea (?), serbizarea, croațizarea, slovenizarea ș.a.m.d. Doriți o decodificare a acestui șir de parole în aparență trimițând în altă direcție? Adică o finlandizare din vremea CCCP (=URSS) aplicată întregii Europe, tuturor țărilor din acest continent, cu UE cu tot și cu cosovizarea și slovacizarea (și asta e deja pe drumul cel bun pentru Rusia lui Putin), până pe la spanizarea, portugalizarea și – de ce nu? – francizarea și germanizarea, și balticizarea etc. Dar, dacă stăm să ne gândim mai bine, actualul Kremlin nici nu dorește o asemenea modificare, ci, dimpotrivă: o rusificare a tuturor, mai simplă de gândit și de stăpânit. Adică o nouă formulă a vechiului program de comunizare a lumii. Reușită cândva în Cuba, în Coreea de Nord și în atâtea alte țări, acum e bine să fie pusă pe masa tratativelor, ca să folosesc un șablon al presei, o „altă Mărie cu altă pălărie“. O pălărie rusească inversă, în care pot fi băgate oricâte state sau regiuni din alte state vrea Kremlinul putinoid. Mai pe scurt și mai exact, o cioară vopsită ca să pară papagal. Și, dacă dorește cineva o explicație mai detaliată, atunci iată: sistemul comunist despre care Lenin (cred) afirma că va trebui să se extindă în toată lumea, ca lumea să fie fericită (sic!) a fost abandonat ca o unealtă veche, menită, la urma urmei, să slujească aceeași hegemonie rusească asupra lumii, iar acum lozinca e mai nuanțată. Astfel încât vreun Trump sau altul să poată crede că stă de vorbă cu „omologul său“ de la Kremlin (v. Alain Besançon, Sfânta Rusie), când de fapt în fața sa e unul care vrea să-l înșele și să obțină ceea ce Stalin n-a putut obține, totuși, în ciuda tancurilor sale, a diviziilor pe care Papa de la Roma nu le avea…
Acum Kremlinul dă de înțeles că e nevoie de „securitate“ (nu cea de la noi din anii socialismului!) pentru toate țările, dar mai întâi pentru Rusia. O întrebare: oare președintele Statelor Unite ale Americii și-a amintit, când l-a văzut pe Putin în fața sa, acolo, în Alaska americană, că acela pe care-l primea cu aplauze a spus cândva, nu demult, că lumea n-ar avea nici un rost fără Rusia?
O colecție de țări gata finlandizate, securizate, demilitarizate, denazificate (sic!), de fapt rusificate, cam așa ar vrea Kremlinul ocupat de Putin să fie lumea în mijlocul căreia Rusia să aibă un rost de a mai exista, ca singura finlandizatoare, securizatoare (kaghebizatoare, de fapt), demilitarizatoare (dar bine militarizată), denazificatoare (dar practicând metodele naziste la lumina zilei și a nopții, fără reținere). Și toate astea cu pretenție de democrație, cu alegeri din patru în patru ani, dar cu oricâte candidaturi ale lui Putin și niciuna a vreunui opozant, cu Navalnîi mort din cauze necunoscute (sic!), cu Politkovskaia ucisă de niște bandiți tot necunoscuți (sic!), cu o Ucraină invadată și bombardată fără milă ca să i se ia teritorii. Dar Rusia lucrând – nu-i așa? – la binele celor din jur. Dacă stau în genunchi.