Expoziția „Metarealia – Istorii și ficțiuni vizuale“, organizată de Muzeul de Artă Craiova la Centrul „Constantin Brâncuși“, este rezultatul unei cercetări subtile și profunde a relației dintre istoria noastră recentă, ficțiune și metaficțiune, explorând modul în care aceste dimensiuni se reflectă și se influențează reciproc în universul vizual. Conceput de cei doi membri ai grupului 2 META, Romelo Pervolovici și Maria Manolescu, împreună cu Călin Dan și Cătălin Davidescu, în calitate de curatori, proiectul propune o perspectivă inovatoare, în care istoriile și ficțiunile vizuale se centrează pe sublimarea unor răni din istoria colectivă precum revoluția, mineriadele sau momentele de tensiuni sociale recente, investigând totodată istorii personale ale artiștilor. Această abordare permite o reinterpretare a trecutului, ce mizează pe transformarea traumelor în puncte de plecare pentru noi începuturi. Astfel, expoziția devine un spațiu de reflecție asupra modului în care memoria colectivă și individuală influențează înțelegerea prezentului. Proiectul explorează în mod original multiple fațete ale realității contemporane, oferind o imagine asupra modului în care percepția noastră asupra lumii este marcată și adesea chiar distorsionată de noile tehnologii, mediile digitale sau transformările sociale accelerate.
Expoziția reunește lucrări de sculptură, pictură, fotografie, video și video-instalație, abordând teme precum corpul colectiv, memoria și identitatea. Această cercetare interdisciplinară reunește o mare varietate de medii artistice care dialoghează între ele, pentru a construi o viziune coerentă asupra conceptului pus în dezbatere: „metarealul“ sugerează o realitate „dincolo de realitate“, o nouă dimensiune ce transcende experiența materială, fizică, imediată. Este o dezvoltare de natură preponderent subiectivă care invită spectatorul să-și pună întrebări despre natura existenței și a adevărului artistic. Grupul 2 META explorează tema identității fluide și a percepției subiective, evidențiind modul în care informația și imaginea pot fi manipulate pentru a construi, sau mai curând a deconstrui adevărul, într-o epocă cunoscută deja ca fiind cea a „post adevărului“. Spectatorul este astfel forțat să iasă din starea sa de observator, devenind un participant activ, invitat să aibă o atitudine, să interacționeze cu piesele expuse și să descifreze acele sensuri ascunse care îi sunt acum relevate.
Într-un alt registru, ciclul de picturi denumite „Natură statică“ surprinde prin utilizarea suprapunerilor mai multor straturi de culoare cu un duct puternic, apropiat limbajului expresionist, sugerând complexitatea și totodată ambiguitatea lumii contemporane. Lucrările reflectă, într-un sens expresiv, modul în care experiențele personale ale fiecăruia dintre noi sunt așezate, stratificate, influențate fiind de memorie, de emoții și de contextul cultural în care ne-am format. Prin tehnica folosită, acestea reușesc să transmită o senzație de profunzime și dinamism, invitându-ne la o contemplare meditativă. Astfel, pictura devine un „corp colectiv“ simbolic, care explorează tramele dar și traumele istorice și personale, provocând spectatorul la o reflecție profundă asupra identității sale și a istoriei.
Una dintre piesele centrale ale expoziției „UNDERground“ analizează figurația narativă a mulțimii în momente de tensiune, cum a fost cel al mineriadelor sau Piața Universității, transpunând aceste imagini într-un corp colectiv simbolic. Lucrarea reflectă complexitatea și ambiguitatea relației dintre individ și colectivitate, dintre istorie și ficțiune, subliniind cum, în momentele de tensiune și conflicte sociale, indivizii pot deveni parte dintr-un întreg.
„The Last Speech“ investighează ultimul discurs al unui dictator, dislocat din contextul său inițial și relocat ca fundal sonor, având în prim-plan imaginea unui copil care dansează în fața unei orchestre. Prin această disjuncție între sunet și imagine este relevat contrastul dintre un trecut încărcat de violență și un prezent potențial mântuit, inocent, sugerând posibilitatea unei reinvestiri a valorilor.
Din perspectivă conceptuală, grupul 2 META se înscrie în linia curentelor artistice care problematizează relația dintre real și virtual, dintre autentic și simulacru, tematici recurente în discursul postmodern și post digital. Proiectele acestora nu se limitează la o simplă ilustrare a temelor, ci propun o analiză critică și o reinterpretare a lor, oferind o perspectivă originală și personală. Acest tip de abordare a fost posibil datorită unei riguroase documentări, dar mai ales a unei profunde înțelegeri a contextului cultural actual.
Un alt aspect important al expoziției este dialogul lucrărilor cu spațiul muzeal. Deși nu a fost conceput ca un proiect site specific, discursul curatorial a reușit să speculeze specificitatea spațiului, relevând nu doar dimensiunea vizuală a acestuia, ci și pe cea introspectivă, ceea ce reușește să inducă vizitatorului atent o bună măsură asupra identității și transformării prin artă. Expoziția impresionează prin complexitatea sa, dar nu e lipsită de provocări. Unele dintre lucrări pot părea greu accesibile pentru un public neinițiat în limbajele artei contemporane, iar densitatea conceptuală poate genera o anume distanțare. Totuși, această dificultate poate fi privită și ca o invitație la aprofundare și dialog, stimulând o implicare activă a spectatorului și o deschidere către noi moduri de a înțelege arta și realitatea. De asemenea, expoziția are implicații socio-culturale importante, generând reflexii asupra modului în care tehnologia și mediile digitale influențează identitatea individuală și colectivă, relațiile sociale și percepția realității. Într-o lume în care granițele dintre real și virtual devin tot mai fluide, această manifestare artistică oferă un cadru de gândire critică și de conștientizare a acestor transformări.
În concluzie, expoziția grupului 2 META aduce o contribuție semnificativă la discursul vizual contemporan despre realitate, identitate și tehnologie. Manifestarea reușește să creeze o experiență complexă, care provoacă și invită la reflecție. Centrul „Constantin Brâncuși“ de la Muzeul de Artă Craiova se dovedește astfel, încă o dată, că este un spațiu viu, deschis dialogului dintre tradiție și inovație, artă și tehnologie, oferind publicului o perspectivă relevantă asupra lumii în care trăim.