Volumul apărut la Editura Universității Lucian Blaga din orașul de pe malurile Cibinului aduce în atenția publicului manuscrisul jurnalului redactat de Mihail Sebastian, între 17 ianuarie 1930 și 14 ianuarie 1931, în timpul șederii sale în Franța, la Paris și Annecy, când își pregătea un doctorat în Drept. Documentul în sine se constituie într-un veritabil laborator sau jurnal de creație al viitorului roman Orașul cu salcâmi, operă elaborată între 1929 și 1931, dar publicată abia în anul 1935. Este de menționat că manuscrisul original se află azi în patrimoniul Secției Manuscrise a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din București, după ce a trecut, de-a lungul timpului, prin mâinile mai multor colecționari și anticariate. Acesta a fost achiziționat la sfârșitul anilor 1980 – începutul anilor 1990, de la un anticariat, pentru o sumă aparent modestă. Este de menționat însă că mare parte din amintitul jurnal a fost publicată de autor (încă din 1932) în revista „Azi“, sub titlul Jurnal de roman, la puțină vreme după întoarcerea în țară. De altfel, textul publicat de autor în revista „Azi“ a fost reluat în volumul dedicat publicisticii sale (Jurnal de epocă, Editura Institutului de Istorie și Teorie Literară George Călinescu, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2002) și mai apoi în volumul al III-lea din ediția de Opere, ediție îngrijită de Mihaela Constantinescu Podocea, și apărută tot sub egida Fundației Naționale pentru Știință și Artă a Academiei Române, în 2012. Totuși, Alexandra Oprescu și Teodora Dumitru, cele care au îngrijit și comentat textul original, în volumul de față, subliniază că aproximativ 20% din conținutul manuscrisului a rămas până azi inedit (între segmentele care nu au fost publicate, unul din cele mai ample este, bunăoară, cel legat de ziua de 23 martie 1930, în dreptul căruia apare trecut cu cerneală Nu, pentru ca intrarea următoare, din 14 aprilie 1930, să fie marcată cu un Da), iar demersul acestora este tocmai acela de a reda publicului textul în integralitatea sa, împreună cu reprezentarea color (pentru acuratețe) a paginilor caietului, în facsimil. De altfel, Alexandra Oprescu și Teodora Dumitru admit ele însele că, deși manuscrisul aflat în arhiva BCU a rămas multă vreme cvasi-necunoscut, fără să producă efecte în cercetări de profil și cu atât mai puțin publicului larg, au existat totuși unele excepții evocate, acestea fiind legate de două eseuri semnate de Diana Georgescu (de la UCL School of Slavonic and East European Studies) și de Leon Volovici. Volumul include, pe lângă textul transcris al caietului (care reunește 23 de file scrise mărunt, în format 20×16 cm), facsimilele paginilor din manuscris, dar mai ales un amplu și solid argumentat studiu critic postfațator, elaborat de Teodora Dumitru. Demersul de îngrijire și publicare integrală a Jurnalului Francez, așadar inclusiv a fragmentelor rămase inedite, este unul întemeiat pe ideea că urmare a acestui efort nu va mai exista loc de ,,rezerve, interpretări și fabulații“ în legătură cu mesajul textului original în sine. Teza centrală desprinsă din studiul critic postfațator (dedicat tocmai temei evreității în literatura lui Mihail Sebastian) este legată de angoasa statutului de scriitor evreu în România deceniilor interbelice și mai ales de modul în care respectiva angoasă a impietat asupra scrisului lui Mihail Sebastian. Teodora Dumitru propune un concept sugestiv pentru a descrie soluția pe care a avut-o în vedere Mihail Sebastian în scrierea sa, anume acela de neutralizare identitară sau neutrohtonizare (T. Dumitru oferă de altfel inclusiv ipostaze ale acesteia), pornind de la latinescul neuter și grecescul chton. Cu alte cuvinte, o soluție care presupunea un realism estompat, atribuirea unor identități cât mai puțin particulare și ,,cât mai facil interșanjabile personajelor, dar și locurilor, spațiilor și referințelor de orice fel“. Dincolo de specificul volumului, ca istoric, am apreciat mereu textul integral al unui document (cu atât mai mult unul olograf, care uneori poate include și adnotări sau ștersături) pentru acuratețea mesajului și mai ales rigoarea imaginii complete, dar și pentru nuanțele mai mult sau mai puțin pregnante și indiciile pe care le poate contura. Prin urmare, cel puțin pentru aceste rațiuni, publicarea in integrum a manuscrisului este una lăudabilă, chiar dacă segmentul inedit din manuscris nu este unul foarte amplu și ar putea părea nesemnificativ. O apariție editorială binevenită, destinată deopotrivă literaților, cercetătorilor și publicului pasionat de biografia și opera lui Mihail Sebastian.