Flavia ADAM
Poemul uitării
cine incendiază singurătatea
și cine se teme de ea
cine absoarbe din frumusețe
doar unduirea încheieturilor
și doar pădurile tinere
am micșorat durerea
și ea a aruncat lăstari proaspeți
am înflorit
m-am scuturat
de toată deșertăciunea
să fie târziu
sau doar părul alb mă trădează
șoptindu-mi că mâine voi fi iarbă culcată
să fie noaptea atât de încăpătoare
sau numai în vis
îmi simt picioarele afundându-se
tot mai mult
în uitare
Angela BACIU
*
nu se mai oprește ploaia asta
îmi aduce aminte
de călătoria
aia cu trenul
în vagonul de dormit
se inundase calea ferată
copacii erau la pământ
putea fi
sfârșitul lumii
și tu fumai calm
aceeași țigară
cu gust de cireșe
draga, e doar o ploaie de vară
spuneai
unde să ne mai grăbim acum?
nu te mai dureau picioarele
erai din nou
Rotbart
Și mâine Karenin o să
îmi spună
o altă poveste…
Daniel BĂNULESCU
Nu te mai ține după mine.
Nu vezi cât de vie ești?
Trei săptămâni n-am mai întâlnit-o pe
nemțoaică
Am auzit doar că ridicată a fost de pe
stradă
Și internată într-un „Spital de boli nervoase“
Un binevoitor mi-a vândut un secret:
Dacă vreau să-mi însănătoșesc amica
Să-i culeg un buchet de flori
Care cresc pe sub Pământ.
Mi-am sfredelit drum până în subsolurile
Muzeului Pergamon.
În mormintele marilor imperii am coborât
Prin cetățile care încă pulsează sub țărână
Mi-am strecurat trupul.
N-am lăsat nici un cotlon necercetat
N-am uitat nici o piatră nerăsturnată
Am dat foc cât mai multor stâlpi idolești
Și am adunat chiar și o raniță de plante
vindecătoare
M-am ridicat în brațe și am evadat
M-am smuls din acel tărâm al zeităților
demoni
M-am plimbat și eu
Prin centrul Berlinului de azi
Impregnat cu praf mesopotamian vechi de
5000 de ani
Pe turul pantalonilor
Liviu CAPȘA
Ani de glorie
au fost ani de glorie
izbânda călca peste morți
mustea pământul de sânge
fumul tămâia marea liniște
întinsă peste câmpuri
în orașe pe străzi
imperiul se-ntindea se lățea
ajungea unde-l purta gândul
steaguri fluturau pe ruine
victoriile erau sărbătorite
cum se cuvine
la ospățul învingătorilor
curgea sudoarea și vinul
pe alese se-mperecheau bucatele
la-ntâmplare se cădea sub mese
dar tot începutul are și-un sfârșit
dialectica istoriei e soră
cu dialectica naturii
unda ei de șoc
lovește și eternul prezent
mitologia învingătorului veșnic
s-a făcut țăndări praf și pulbere
pleavă măturată de vânt
căzută acum
gloria defilează-ntr-o rână
abia se târăște prin fața tribunei
într-o cadență beteagă
se duce se pierde-n uitare
Ion COCORA
Un peisaj dezolant
Sufletul meu e un peisaj dezolant
nu te voi primi în el dacă nu mă înveți
cum să-i calc cămașa dacă nu-l duci la
discotecă
dacă nu-mi promiți că îmi vei strânge
degetul cu ușa
ca să îndepărtez o durere cu alta
astăzi e încă astăzi pot să fac tot ce-mi
doresc
chiar să mă urc pe un acoperiș de casă
unde vița de vie așteaptă să-mi alunge
spaimele
să mă împiedice să fac pasul decisiv să mă
asigure
că va fi o recoltă de struguri cum nu a mai
fost
că poemele la toamnă mi se vor scălda în
vin
sufletul meu e gata să te primească în el
te așteaptă să vii să mă încurajezi
spunâmdu-mi
că mi-ai cumpărat cravată că-mi vei face un
nod pe cinste
că vrei să fiu un sinucigaș îmbrăcat țais
nu un disperat oarecare
că acolo jos este fericirea de pe pământ
Adi CRISTI
Aerul ars e tulbure
Iubește-mă până când
va rămâne din mine
o umbră care să-mi semene
Un fel de tăciune dezmembrat
de formă și de căldură
Un simplu zâmbet surprins
de intenția mea de a fi luat
în seamă
ca și cum urma puternică de negru
ar fi aceeași încercare
de a locui într-un ochi izbitor de negru
fără de care nu ar mai exista
noaptea ascunselor mele evadări
Iubește-mă până când
va rămâne Soarele
să ne bucure și să ne dispere
înstrăinându-ne
cum mai sunt înstrăinați copiii
celor uciși
cu mâinile legate la spate
Tulbure e aerul ars.
Ioana DIACONESCU
Răpirea
Cu mers de felină
Trece amurgul viclean
Intri în el prin pădurea vrăjită
Foarte încet își ridică
Ochii înspre tine
Și o mare albastră
Năvălește pe ceruri
Și plouă cu albastru
În pletele tale deodată cuminți
Lipind de pămînt
Tot ce e al pămîntului
Spre poarta păzită de cîinii tăcerii
Mai ai doar un pas
Și te-ntorci în răpirea unei singure mîini
Sus pe ceruri
Horia GÂRBEA
De 12 lei iarbă
la florăria din colț
chiar lîngă oficiul poștal
am văzut ghivece
din care crescuse iarbă
cea mai verde și fragedă
care se poate închipui
am întrebat ce este aceea
și doamna horticultoare
mi-a răspuns că este doar iarbă
că se poate cumpăra
pentru pisicile care vor să pască
și costă doar 12 lei
m-am bucurat
că pisicile mele vor paște
iarbă gata crescută
de obicei luam un amestec
de pămînt și semințe
care încolțeau încet-încet
e frumos că s-a gîndit cineva
la pisicile doritoare uneori
și de iarbă proaspătă
de aceea să nu îmi
puneți deasupra
o lespede cenușie
pe care să scrieți
un vers îndoielnic
ci să plantați iarbă verde
toate pisicile
din împrejurimi
sînt invitate să vină
și să pască pe gratis
Marcel MIRON
Fișă de analize
Privesc prin microscop
picătura din sângele meu
și notez pe fișă:
– în această moleculă
a adormit Dumnezeu
– în această picătură
este prezent Dumnezeu
– aceasta a fost
particula Dumnezeului meu
– pe aici a trecut peste apele vieții
Duhul lui Dumnezeu
– din hotarul sângelui tău
spre sângele meu
a pășit Dumnezeu
– prin sângele meu
și sângele tău
a curs Dumnezeu
– în sângele tău
și-n sângele meu
trăiește și lucrează Dumnezeu.
Nicolae PANAITE
O floare de cărbune
o floare de cărbune ce înflorește
doar o singură dată în viață
ți-am dăruit în Ziua în care
ne-am întâlnit într-o revărsare
de aureole și promoroacă
de-atunci cântecul unui vifor
s-a auzit în casa
în care doar tu luminezi
ca un vreasc aprins în noapte
la lumina lui
scriu cu o cerneală a spaimelor
pe o limbă de clopot
acest poem ca o pradă
sfâșierile tale parcă răsfoiesc
filele cărții scrise gură la gură
dintr-un sfielnic și grav pacient
am devenit o strajă, un cântec somnambul
o apă în formă de cruce
șiroindu-ți înfățișarea
câini melancolici privesc
ca la o mistuire hrana de care nu se ating
în ochii lor nu mai încap
singurătățile atâtor aniversări
e târziu și agrafa venită din cer
a străbătut fără odihnă
timpul până la tine
un nou vocabular
ar face mult mai bine
nopților tale reumatice
din care îți tragi gleznele
împrăștiind scântei peste mine
Valeriu STANCU
Cavaler al unui imaginar turnir
De-acum, trîmbițele pot suna,
ca să anunțe începutul turnirului
și să cheme la luptă „tous les chevaliers sans peur et sans reproche“.
N-am scutier,
dar mi-am potcovit calul,
i-am pregătit harnașamentul,
l-am înșeuat cu mîna mea,
mi-am verificat sabia, lancea și scutul,
coiful cu vizieră cît necuprinsul lumii,
armura strălucitoare a gloriei
și tocmai am îmbrăcat cămașa de zale,
de taină,
de vremuire,
cămașa poeziei,
în care știu că voi muri.
Cosmin Andrei TUDOR
Poem LIV
convoiul se-ndrepta
cu pași de furnică
spre biserica de piatră sfântă
condus de marinari în alb
și de ofițeri
și de un cor sonor
vegheat de preoți bătrâni
cu bărbi albe și păr cărunt
și cu odăjdii albastre
– nu violete –
cusute cu fir de aur
mirosul de tămâie
te-ndemna să fii mistic
iar mirosul de bălegar
să fii
cu picioarele pe pământ
smirna îmi intrase atât de mult
în suflet și-n sânge
încât am uitat
de necredința mea
și mi-am făcut cruce
maica domnului
privea pe fereastra
cărui cer