Din nou, rubrica noastră EFECTUL DE ECOU se oprește la revista ieșeană EXPRES CULTURAL (de data aceasta, numărul 4, din luna aprilie). Și din nou cel care ne-a reținut atenția este poetul Liviu Ioan Stoiciu, în postura sa de polemist redutabil. Articolul pe care-l semnează, intitulat Cei ce au de cârtit împotriva Uniunii Scriitorilor, este curajos și onest. Liviu Ioan Stoiciu demonstrează o cunoaștere în amănunt a situației instituției noastre, supusă unor atacuri aberante. Disponibilitatea sa de a apăra interesele breslei, nu pe ale sale, este de salutat. Iar textul său merită să fie reprodus în întregime și redacția noastră chiar face acest lucru. Așadar să-i dăm cuvântul lui Liviu Ioan Stoiciu:
Nu era de ajuns că interesele Uniunii Scriitorilor din România sunt grav afectate de restricțiile anti-Covid-19, de un an, mai trebuia acum să vină și grupul contestatar (nu pot să-i spun reformist, neavând niciun fel de acoperire în realitate) „Teodorescu-Iaru-Cipariu“ să vină prin tribunal să-i pună sub semnul întrebării chiar existența. Se plâng, între altele, contestatarii Uniunii că nu e destulă transparență la Uniune? Dacă te uiți pe site-ul Uniunii, găsești tot ce te interesează (eu, de exemplu, numai de pe acest site mă informez; am toate datele la dispoziție; e acolo și bugetul anual, cu cheltuielile aferente; e acolo numele premianților sau doar al nominalizaților la premii, e până și lista celor ce primesc indemnizația de merit; ar fi fost culmea să fie publicată și lista celor ce primesc suplimentul de pensie). Spuneam că de un an Uniunea e afectată serios de restricțiile anti-Covid-19, sursele ei de finanțare dispărând aproape: Casa Vernescu, subînchiriată legal unui cazinou, e teoretic închisă de „pandemie“, Hotelul din Căderea Bastiliei nu aduce decât bani puțini, nesemnificativi, timbrul literar e vărsat simbolic de edituri, e pe cale de dispariție. Nu mai funcționează decât legea finanțării revistelor Uniunii (bani veniți prin Ministerul Culturii de la stat; bani drămuiți cu mare zgârcenie, angajații revistelor și ai Uniunii având salarii minime). S-a ajuns la limită, au mai rămas siguri doar banii adunați din cotizații, care să mai acopere din cheltuielile curente ale Uniunii (inclusiv ajutoarele sociale, crescute în aceste vremuri de cumpănă, ce le traversăm). Citiți ultimul comunicat apărut după ședința de Consiliu al Uniunii din 30 martie 2021: A fost prezentată situația încasării cotizațiilor pe anul 2020. Dintr-un număr total de 2620 de membri, au achitat cotizația 2202 membri. A fost prezentată lista cu membrii propuși spre suspendare pentru neplata cotizației pe anul 2020. S-a supus la vot suspendarea acestor membri până când vor achita cotizația. S-a votat în unanimitate – ce vreți mai multă transparență? Sigur, se vor supăra cei suspendați conform statutului până vor plăti cotizația, dar… Apropo de statut și de excluderi din Uniune, Florin Iaru e revoltat că a fost exclus din Uniune – deși el face parte dintr-o altă „entitate“ (intitulată „Asociația USR“, la care e vicepreședinte „ales“ de grupul de contestatari) și a adus, și aduce în continuare prejudicii financiare incredibile prin procesele lui cu Uniunea, făcând totodată praf imaginea Uniunii. Scrie în statutul Uniunii clar: Art. 9. Calitatea de membru U.S.R. încetează în următoarele cazuri: b) prin excludere, pentru încălcarea prevederilor Statutului prin fapte care au adus U.S.R. prejudicii materiale, morale și de imagine grave. Deciziile de suspendare sau excludere sunt luate de Consiliul U.S.R. la propunerea Comisiei de Monitorizare, Suspendare și Excludere, care funcționează conform Regulamentului propriu (în acest „Regulament propriu“ se adaugă: Excluderea din U.S.R. a unui membru pentru atac la persoană/ denigrare/ injurii la adresa U.S.R.). De ce e revoltat Florin Iaru că a fost exclus dintr-o Uniune care, prin procesele lui, a ținut să demonstreze că ea nu mai are statut de utilitate publică? Ultima declarație a lui Iaru (apărută în 26 martie 2021): Din cauza inconștienței, a nepăsării, a neglijenței conducerii, ea (Uniunea) își pierde caracterul de utilitate publică. Adică nu mai are acces la sediu și la bani. Pentru că, atenție!, nu noi am decis aceasta, ci tribunalul. Tribunalul a constatat că persoanele respective (conducerea Uniunii) nu există, legal, în funcțiile pe care le dețin(eau). Ce să caute el într-o Uniune fără utilitate publică? La ce-i folosește să mai fie membru al unei asemenea Uniuni? În aceeași situație e Cristian Teodorescu (președintele acestei „Asociații USR“, entitate paralelă Uniunii), care susține pe mai departe că aleșii din conducerea Uniunii, începând cu N. Manolescu, nu sunt recunoscuți legal, de ce? Numai fiindcă N. Manolescu (ales de membrii Uniunii!) și echipa sa nu s-au înscris în Registrul fundațiilor, asociațiilor și ONG-urilor! Deși Uniunea este exceptată, prin prevederile OG 26/2000, la această înscriere, o repet aici: Potrivit art. 85 din respectiva ordonanță, „Persoanele juridice de utilitate publică – asociații, fundații sau alte organizații de acest fel – înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public, nu intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor“.
Cum, necum, prietenii Uniunii sunt convinși că Uniunea Scriitorilor va ieși mai întărită din această nouă „încercare“ de compromitere a ei. Chiar dacă mai sunt o sută de procese împotriva Uniunii instrumentate de contestatarii numiți mai sus (la care se adaugă Ioan Vieru, alt exclus fiindcă a adus, cu o rea-credință ieșită din comun, prejudicii materiale, morale și de imagine grave Uniunii), de pe urma cărora se așteaptă noi lovituri sub centură regretabile la adresa membrilor Uniunii. Ca și cum nu ajung necazurile cât casa provocate de „pandemia“ din ultimul an, „care nu s-a terminat“… Uniunea Scriitorilor („persoană juridică română de utilitate publică“) rămâne pe picioare, oricum – o asociație profesională de creatori literari, nonguvernamentală și nonprofit, constituită în scopul de a apăra interesele de breaslă, economice, sociale și morale ale membrilor ei și de a-i reprezenta în raporturile cu autoritățile, cu alte asociații de creatori, cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate. E o liberă asociere, un organism viu, cu membri care au opinii diverse, „de uz intern“, solidari înlăuntrul Uniunii. E de neînțeles de ce cei ce nu doresc să intre în Uniunea Scriitorilor (în principal, tinerii „douămiiști“, prin agresivii Komartin-Vancu) se trezesc vorbind, total necredibili, atacând violent și criticând nedemn Uniunea ca atare, îndeosebi conducerea ei (alăturați eventual contestatarilor din „Asociația USR“, de care pomeneam). Își pot face propria ligă sindicală, de care Uniunea nu are de ce să se sinchisească. La fel, cei ce și-au dat demisia din Uniune (pot reveni oricând ca membri), derutați – a fost voința lor în acest sens, de ce tot cârtesc împotriva Uniunii?