„E o lucrare virilă!“, am exclamat cîndva într-un seminar, elogiind referatul unei studente. Nu m-am gîndit că le-aș putea ofensa, fără voie, pe colegele autoarei. Dar eu nu folosisem termenul „viril“ în accepția de gen, ci de marcă a unor calități exegetice: priză la obiect, acuitate, limpezime. Cînd Tipătescu spune „Zoe ! Zoe ! fii bărbată…“, el nu-i cere femeii să-și schimbe sexul, ci doar atitudinea față de încercările prin care trece. Din păcate, cei mai mulți atribuie cuvîntului „viril“ sensul său biologic, și nu pe acela invocat mai sus.
Prin 1965, la Editura pentru Literatură, era în lucru manuscrisul Simbolismul românesc, semnat de Lidia Bote. Redactor responsabil: soția mea, Maria Simionescu. O proastă inspirație a șefului redacției mi-a solicitat mie întocmirea referatului extern. Am apreciat favorabil lucrarea, făcînd totuși unele observații asupra faptului că, după multe ocoluri, revenea la opinii anterior contestate, că fugind mereu după nuanțe risca să piardă din vedere întregul, că nu vedea pădurea din cauza copacilor ș.a.m.d. În concluzie, îi recomandam autoarei „o atitudine mai …. virilă“ față de obiectul cercetării sale. Catastrofă ! Călcasem, fără să știu, pe coada unui tigru. Căci adevăratul autor al lucrării era Adrian Marino, care nu-și redobîndise încă dreptul de semnătură și o folosea temporar pe a soției sale, Lidia Bote. Luînd cunoștință de referatul meu, omul a crezut că sînt la curent cu subsolul afacerii și a interpretat îndemnul la virilitate drept o ironie la adresa lui! Mai tîrziu, cînd i-au apărut studiile despre Alexandru Macedonski, toată lumea și-a dat seama că și Simbolismul românesc era tot opera sa.
Cu lipsa de virilitate urma să mă întîlnesc din nou, peste un sfert de veac, în împrejurări total deosebite. Luînd cuvîntul în ședința Camerelor reunite din 22 noiembrie 1990, am spus printre altele: „L-am văzut aseară pe ministrul de Interne într-o scurtă apariție televizată. La întrebările ce i s-au pus în legătură cu dezordinile din ajun, domnul Doru Viorel Ursu s-a eschivat să răspundă. Calific această atitudine drept lipsă de virilitate“. În timp ce rîsul senatorilor și deputaților zguduia aula din Dealul Patriarhiei, vorbitorul a putut auzi dialogul purtat în spatele său de către cei doi președinți ai ședinței: Președintele Senatului (încet) – Lipsă de ce ?! Lipsă de ce ?!? Președintele Adunării Deputaților (și mai încet) – De virilitate…“. O pauză a rîsetelor i-a permis vorbitorului să continue: „În fapt, mimica și cuvintele celui chestionat erau pe de-a întregul ale unei fetișcane pudice, desprinsă parcă dintr-o baladă a lui Coșbuc : «Și-acum întreagă vina / Pe mine tu o pui! / El m-a-ntîlnit pe punte/ Și știi tu felul lui:/ M-a strîns de peste brațe/ Să nu le pot mișca/ Și nu-mi lăsa răsuflet,/ Așa mă săruta./ Te zbați, dar tu ești slabă/ Și puntea toată sloi:/ Cădeam, ferește Doamne, / Sub gheață amîndoi ! » Nu e rău ca fetele sfioase să primească și ele sarcini (rîsete), vreau să zic, munci de răspundere (rîsete), dar sarcina ministrului de Interne trebuie încredințată unui bărbat. (Rîsete, aplauze) În numele grupului parlamentar liber-schimbist și pluripartit, cer primului-ministru să formuleze grabnic o propunere în acest sens și să o supună aprobării Parlamentului“. (Aplauze).
Reacția de încuviințare a celor două Camere nu l-a determinat totuși pe premier să-l schimbe pe titularul de la Interne. Cu zece luni mai tîrziu, în septembrie 1991, guvernul Petre Roman urma să fie măturat de la putere din cauza ignorării acestui avertisment.