Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe plecarea dintre noi a lui Sorin Mărculescu (1936 – 2026), poet emblematic și important hispanist, traducător și eseist. A tradus din limba spaniolă autori precum: Calderón de la Barca, Baltasar Gracián, Damaso Alonso și Luis Martin-Santos. S-a remarcat, de asemenea, prin studiile și edițiile pe care le-a consacrat literaturii hispanice. A oferit o nouă versiune a romanului lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha. Volumele sale de poezie, Cartea nunților, Locul sâmburelui, Carte singură, Fluviul întâmplător, Lumină de seară, Partea din toate, ca și numeroasele traduceri îi conferă un loc important în literatura română.
Receptarea operei sale se împarte între recunoașterea erudiției sale ca hermeneut și traducător din marea literatură spaniolă și analiza unui profil liric profund intelectualizat. S-a observat că, uneori, statura sa de eminent traducător a eclipsat pe nedrept recunoașterea sa ca poet, fiind descris ca un creator retras, profund interiorizat. Apropieri s-au făcut între scrisul său ca poet de factură intelectualizată și poezia lui Mircea Ciobanu. Ansamblul versurilor sale a fost pus sub semnul conceptului mallarméan de Carte singură.
Despre opera lui Sorin Mărculescu au scris critici importanți precum Adrian Marino și Mihai Zamfir. Nicolae Manolescu a identificat discursul liric al autorului ca fiind unul riguros controlat, caracterizat printr-un intelectualism acut și o tehnică a discretului. Nicolae Manolescu evidenția că poezia lui Mărculescu este una „subțiată de marea cultură a lumii și adâncită de reflecția spirituală“.
Prin eseurile sale de teorie a traducerii, Sorin Mărculescu a susținut o polemică de idei de lungă durată cu mediul academic și editorial care tindea să subevalueze importanța traducătorului. El a refuzat vehement eticheta de „simplu transpunător“. A propus și a apărat conceptual ideea că traducătorul de geniu este un „intelectual reformator“ și un co-creator al textului în limba țintă. Această viziune exigentă a dus deseori la discuții aprinse cu redactorii de editură care încercau să-i uniformizeze sau să-i simplifice stilul complex și uneori ermetic. De asemenea, Sorin Mărculescu a susținut necesitatea re-traducerii marilor opere și a respins ideea de „traducere istorică“.
Sorin Mărculescu a fost membru al Filialei București – Traduceri literare (anterior Secția Traduceri a ASB) – și în această calitate a făcut parte din Consiliul Uniunii Scriitorilor în mai multe legislaturi.
Sorin Mărculescu a primit Premiul pentru Traducere al Uniunii Scriitorilor, acordat pentru monumentalul volum Poezie spaniolă. Încercare de antologie critică, și Premiul Uniunii Scriitorilor (Secțiunea „Traduceri din literatura universală“), decernat pentru tălmăcirea integrală a operei narative a lui Miguel de Cervantes (Don Quijote de la Mancha, Nuvele exemplare, Muncile lui Persiles și ale Sigismundei). A primit, de asemenea, Premiul pentru Traducere al Asociației Scriitorilor din București (ASB) pentru ediția Romancero: Vechi balade spaniole.
Prin dispariția lui Sorin Mărculescu, poezia noastră și breasla traducătorilor în limba română din literaturi străine suferă o ireparabilă pierdere.