Problema timpului reprezintă una dintre temele esențiale ale creației lui Mircea Eliade. Nu întâmplător, ea s-a găsit mereu în centrul preocupărilor exegeților autorului Nopții de Sânziene. O dovedește și recenta carte a lui Henri Duchêne, intitulată Tema timpului în opera lui Mircea Eliade (Tracus Arte, 2025). Traducerea, cuvântul-înainte și notele finale poartă semnătura Ancăi-Daniela Mihuț, care a publicat recent o excelentă lucrare consacrată dramaturgiei lui Mircea Eliade. Foarte interesantă este povestea cărții și a autorului ei. În prefața volumului, Anca-Daniela Mihuț menționează faptul că a aflat de lucrarea lui Henri Duchêne dintr-un articol publicat în numărul 29/2022 al revistei „România literară“, articol ce relua un interviu luat de Monica Lovinescu lui Mircea Eliade, la Paris, în octombrie 1967. Dialogul atrăgea atenția asupra evenimentelor dedicate savantului aflat în plină glorie cu ocazia împlinirii vârstei de șaizeci de ani. Printre numeroasele festivități organizate și lucrări publicate cu această ocazie (volumul omagial proiectat de Universitatea din Chicago, Myths and Symbols. Studies in Honor of Mircea Eliade, tezele de doctorat semnate de Thomas J.J. Altizer, Douglas Allen, David A. Rasmussen și David Schreiber), Eliade a menționat și teza de licență a preotului belgian Henri Duchêne, susținută în 1965 la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității Catolice din Louvain. Elaborată sub îndrumarea reputatului profesor Jacques Étienne și intitulată Le thème du temps dans l’oeuvre de Mircea Eliade, lucrarea a atras atenția istoricului religiilor datorită seriozității și noutății punctelor de vedere avansate. Aprecierea autorului Șarpelui a reușit să stârnească interesul Ancăi-Daniela Mihuț, care a pornit pe urmele studiului realizat de Henri Duchêne. Cum teza de licență nu a fost publicată în Franța, investigațiile s-au dovedit destul de anevoioase. Până la urmă, cercetătoarea perseverentă a reușit să îl găsească pe autorul lucrării, cu care a început un dialog epistolar. Consecința a fost că, în data de 9 decembrie 2022, Anca-Daniela Mihuț a intrat în posesia râvnitei lucrări. Pasiunea exegetei pentru opera lui Mircea Eliade și interesul manifestat față de cercetarea realizată de preotul belgian au determinat-o să o traducă.
În studiul său din 1965, Henri Duchêne abordează problema sacrului în opera lui Mircea Eliade prin prisma problemei timpului. În felul acesta, el anticipează numeroasele studii ce vor fi dedicate ulterior operei savantului. Cititorii cărții pot constata faptul că, deși elaborate cu mai bine de o jumătate de veac în urmă, ideile cercetătorului belgian nu și-au pierdut actualitatea. În convorbirile sale cu Mircea Eliade reunite în volumul Încercarea labirintului, Claude-Henri Rocquet identifică în problema trecerii timpului una din temele esențiale ale operei savantului român. Vorbind despre posibilitatea depășirii „terorii istoriei“, scriitorul considera că artele (în special spectacolul) alcătuiau niște posibilități de trecere într-o altă dimensiune spațio-temporală. Ideea este ilustrată în numeroase proze „teatrale“ ale scriitorului, dar și în romanul Noaptea de Sânziene. Acesta din urmă este considerat de către Anca Mihuț „textul-matcă ce conține – deja cristalizate – teoriile lui Eliade asupra artei dramatice și spectacolului“.
Editoarea recunoaște că, elaborată în perioada 1964-1965, în ciuda ideilor interesante pe care le vehiculează, teza de licență a lui Henri Duchêne are pentru cititorul de azi mai mult o valoare istorică. Cu toate acestea, ea poate deveni o referință bibliografică importantă. Lucrarea îl surprinde pe istoricul religiilor în perioada deplinei sale afirmări. Ea se bazează pe o foarte bună cunoaștere a operei lui Mircea Eliade, putând alcătui un interesant ghid de lectură chiar și pentru cititorul de azi. În esență, studiul conține două secțiuni ample, precedate de o introducere și de un plan al cercetării. Investigația vizează mai întâi Omul și opera, după care, partea a doua, analizează Timpul și reprezentările acestuia. Remarcabilă se dovedește și bibliografia lucrării, chiar dacă ea se oprește, cum este și firesc, la anul 1965.
În perioada 1965-1977, Henri Duchêne a purtat un interesant schimb epistolar cu Mircea Eliade, pe care a avut ocazia să îl întâlnească la Bruxelles, în 1977. Din cele șapte scrisori primite de la istoricul religiilor, preotul belgian a pus la dispoziția traducătoarei sale din România patru. Ele au fost reproduse în finalul cărții, atât în originalul francez, cât și în traducere românească.
Editând cartea lui Henri Duchêne, Anca-Daniela Mihuț are meritul de a salva de uitare o lucrare importantă consacrată operei lui Mircea Eliade, care risca să fie înghițită definitiv printre numeroasele volume ale bibliotecii Facultății de Filosofie a Universității din Louvain.