Am pus deja în titlu ideea de bază a declarării documentarului de lungmetraj Tata de Lina Vdovîi şi Radu Ciorniciuc ca cel mai bun al anului. Este ideea mea încolţită chiar anul trecut, când vedeam prima dată filmul la festivalulurile One World şi Astra: da, rămân la ideea că e cel mai bun documentar românesc. Sigur, el e majoritar o producţie moldovenească, din această ţară trăgându-se şi autorii. Care ne-au mai surprins un pic înainte cu Acasă, documentarul despre Delta Bucureştiului, centrat în jurul vieţii de zi cu zi a unei familii rrome.
În urmă cu cinci ani, documentarul Acasă (România, Germania, Finlanda, regiza Radu Ciorniciuc, scenariul Lina Vdovîi), primea Premiul pentru Drepturile Omului (acordat de Regatul Olandei). Noul Tata, regizat de Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc, reprezintă a doua colaborare de succes cu Manifest Film și producătoarele Monica Lăzurean-Gorgan și Elena Martin.
Filmat în Italia, Moldova și România, documentarul surprinde un moment de cotitură în viața unei familii moldoveneşti: fiica, acum adultă, încearcă să-și ajute tatăl, muncitor migrant în Italia, care îi cere sprijinul după ce devine victimă a abuzurilor la locul de muncă (setul de fotografii făcute cu mobilul arătând vânătăile făcute de patron declanşează solidaritatea fiicei). În timp ce Lina investighează prezentul tatălui ei, revin la suprafață tensiunile și rănile nevindecate din trecut – experiențe dureroase care i-au ținut distanțați ani de zile şi care ţin de atitudinea machistă a majorităţii capilor de famile de dincolo şi dincoace de Prut.
Lina Vdovîi spune despre film:„Am decis să spunem această poveste pentru a rupe ciclul rănilor din copilărie și pentru a aduce în discuție violențele pe care unii le consideră normale, lucrurile pe care le tolerează sau le ascund de sine și de alții pentru supraviețuire, dar și pentru a învăța cum să ne protejăm mai bine copiii de durerea pe care o putem cauza dacă nu ne vindecăm propriile traume.“ Faţă de alte filme care folosesc documente filmate de familie, acesta reuşeşte să-l plaseze în centrul unei discuţii de interes general şi care ne lasă deseori un gust amar.Lina Vdovîi se referă la portretul unui tată care apelează la fiica sa, devenită regizoare cunoscută, să-l ajute pentru a dovedi comportamentul abuziv al angajatorului său italian, care-l injuriază şi-l bate după pofta inimii, supunându-l în acelaşi timp la munci istovitoare. Fiica apelează la cunoştinţele sale de ultimă oră pentru a-l înregistra şi a-l film pe italianul abuziv. Numai că, după ce tatăl câştigă procesele unde-l demască pe italian, el revine la comportamentul său de dinainte de proces, dovedindu-se agresiv, violent şi abuziv cu femeile din familia sa, printre care se numără şi fiica ce-l ajutase. În plus, el se reîntoarce „ la muncă “ în Italia, sperând să câştige mult mai bine decât acasă.
Recunoasc, văzând filmul înainte de alegerile de anul trecut, am înţeles mult mai bine dedesubturile lor şi ceea ce analiştii au numit impulsul răzbunător din spatele votanţilor „din diaspora“, dornici să ne pună şi pe noi, cei de acasă, în faţa confruntării cu angajatori abuzivi.Trecând peste interpretarea în cheie politică a documentarului, trebuie să medităm mai mult la motivul care îl plasează înaintea altor pelicule româneşti, apli carea „documentării îndelungate“ despre care vorbea primul mare teoretician al documentarului, John Grierson, în studiul său Principiile fundamentale ale documen tarului şi pe care a invocat-o şi Radu Ciorniciuc la vizionarea bucureşteană din cadrul avanpremierei.
Distribuit în prezent în cinematografele din Olanda, Tata ajunge,în fine, pe ecranele noastre, unde sperăm să fie văzut de cât mai mulţi români. A făcut parte din competiția Zilele Filmului Românesc la TIFF, în 2025, fiind prezentat apoi la Ceau Cinema Timișoara şi la Festivalului Internațional de Film Anonimul și RAB Film Festival (Croația).Dar să ne amintim şi că Tata a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Toronto 2024, a fost selectat în 15 festivaluri internaționale și are deja în palmares șapte premii internaţionale: Premiul Silver Horn pentru regia unui film cu tematică socială în cadrul Competiției Internaționale de Film Documentar a Festivalului de Film de la Cracovia (Polonia, 2025, vezi şi textul de la rubrica Festivaluri), Premiul „Human Rights in Motion“ la FIPADOC – Festivalul Internațional de Film Documentar, Biarritz (Franța, 2025); Premiul pentru Cel mai bun documentar în competiția internațională în cadrul Verzio – Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului (Ungaria, 2024), Premiul Alpe Adria Cinema pentru Cel mai bun documentar și Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Trieste (Italia, 2025); Premiul pentru Cea mai bună regie în competiția central și est-europeană la Astra Film Festival, 2024; Premiul Publicului la Les Films de Cannes à Bucarest, 2024.
Ceea ce era accesibil cinefililor care frecventează festivalurile de film de la noi devine acum posibil de văzut tuturor, fiind distribuit în săli şi fiind posibil de vizionat, de asemenea, în turneele de promovare din ţară. După ce proiectul a câștigat Premiul Eurimages Co-Production Development la CPH: DOX Forum 2021 și Premiul Alex Leo Șerban la Transilvania Film Festival (TIFF, Cluj-Napoca, 2019), a devenit posibilă transformarea sa într-un produs cinematografic. Tata a mai fost selectat la Chicken & Egg (Egg)celerator Lab, 2022; American Film Showcase, 2020; UnionDocs Early Production Lab, 2021; ESoDoc, 2020; Circle Women Doc Accelerator, 2020, etc.
Documentarul regizat de Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc este produs de Monica Lăzurean-Gorgan (nume din ce în ce mai des asociat cu succese româneşti în domeniul documentarului), prin casa de producție Manifest Film, în coproducție cu Corso Film, Germania, HBO Max, 100%, Țările de Jos. A mai primit numeroase ajutoare pentru a fi realizat, printre care amintim instituţiile: Centrului Național al Cinematografiei, Eurimages, MDR/ARTE, Film – und Medienstiftung NRW, Netherlands Film Fund, Al Jazeera Documentary, Creative Europe MEDIA Funded by the European Union și în asociere cu cu Chicken & Egg Pictures, ICR New York și UCIN.
Am făcut toate aceste trimiteri pentru a arăta cât de multă nevoie are un asemenea documentar de excepţie de sprijin internaţional. Din fericire, au apărut şi la noi producători care ştiu cum să-i convingă pe cei care pot ajuta să o facă. Tata merită, cu prisosinţă, acest lucru.Nu degeaba s-a spus şi s-a scris că 2024 a fost anul documentarului.