Ați cunoscut sau întîlnit un erou în carne și oase, un erou cu diplomă de erou? Eu am cunoscut, în vremea practicii din liceu, doi eroi în carne și oase, cu diplomă de erou. Diplomă semnată de Nicolae Ceaușescu. Cei doi eroi erau maiștri la Uzina de Vagoane din Arad. Erau eroi ai Muncii Socialiste. Cum titlul de erou implică o luptă, cred că cei doi maiștri s-au luptat cu planul cincinal (de unde și ideea genială: „cincinalu-n patru ani și jumătate“). Unul dintre ei era în vîrstă, aproape de pensie. Era un om tăcut, blînd, își vedea de treaba lui, nu întîrzia la serviciu. Ce mai, un erou. Cu el am apucat doar de cîteva ori să fac schimb de saluturi, bună ziua, bună ziua.
Celălalt era mai pe placul meu: un om la vreo 40 de ani, haios, prietenos, de cum i-am fost repartizat în practică m-a întrebat dacă nu vreau să conduc un electrocar, o micuță camionetă electrică folosită la transportul pieselor între o secție și alta. M-a învățat comenzile și mi-a spus că mă pot plimba pe unde vreau. L-am întrebat ce fac dacă mă oprește cineva. Mi-a spus că e destul să spun numele lui (l-am uitat, că vi l-aș spune).
Și am început să mă plimb nonșalant prin Uzina de vagoane, prin toate curțile. Am fost oprit de vreo două ori și pus să transport niște piese de colo-colo.
Nu-mi dau seama pentru ce merite a fost numit Erou al Muncii Socialiste. Mie mi s-a părut ușor, dar foarte ușor, sărit de pe fix. Să încredințezi unui elev minor un electromotor din ăsta, fără să te gîndești la consecințe… În fine, acum mi se pare straniu, dar atunci mi se părea foarte plăcut. Am întîlnit cîțiva colegi care făceau practica în alte părți și i-am plimbat și pe ei. Acest Erou al Muncii Socialiste a devenit și Erou al Săptămînilor mele de Practică.
Mi-a venit în minte perioada cu cei doi eroi cunoscuți de mine (mai era unul la vagoane, directorul general, dar pe el nu l-am întîlnit) cînd aud și văd cu cîtă ușurință i se lipește de frunte cuvîntul erou lui Călin Georgescu. Un erou care a luptat, e adevărat, cu diurnele, cu detașările pe posturi, cu viața grea în vila din Viena. A luptat cu sistemul din interior și, acum, a ieșit în exterior, înarmat cu paloșul lui Ștefan cel Mare, cel puțin.
Pentru a vedea ridicolul unei astfel de situații, vă prezint foarte pe scurt figura unui adevărat erou, care a luptat în mai multe războaie. E vorba de Adrian Carton de Wiart, născut în 1880 la Bruxelles, într-o familie de rang nobiliar (anumite medii insinuau că ar fi fost fiul natural al împăratului Leopold). În ciuda numelui, Adrian n-a fost un erou de carton (nu m-am putut abține de la gluma asta!), a devenit una dintre cele mai fascinante figuri militare ale secolului trecut. Crescut în Belgia și Anglia, s-a înscris la Oxford, dar a abandonat studiile (studii la Oxford, nu la Spiru Haret!) pentru a lupta în armata britanică în timpul războiului cu burii.
Pentru a fi acceptat, a mințit în privința vîrstei. Nu tot ce începe cu o minciună sfîrșește prost. A fost rănit grav, dar nu a părăsit frontul, jucînd rolul de asistent al generalului comandant.
În timpul Primului Război Mondial, Carton de Wiart a demonstrat o tenacitate ieșită din comun. A fost rănit de opt ori: a fost împușcat în față, pierzînd un ochi și o parte dintr-o ureche, și-a pierdut mîna stîngă, a fost rănit la șold, la gleznă, la picior și la cap. Și nu s-a lăsat. Și-a bandajat singur rănile și s-a întors mereu pe front. Legenda spune că și-a smuls singur degetele cînd doctorii au refuzat să i le amputeze. Pentru bravura sa, a primit prestigioasa distincție Victoria Cross, cea mai înaltă decorație militară britanică pentru vitejie. Rezumînd experiența sa din cadrul primei conflagrații mondiale, Carton de Wiart a spus: „Sincer, mi-a plăcut în război“.
Rănile nu au fost totul. În timpul unei misiuni în 1919, avionul în care se afla s-a prăbușit în largul coastelor Somaliei, dar el a supraviețuit impactului și a fost capturat de localnici. Episodul nu l-a descurajat, ci i-a întărit reputația de om aproape indestructibil.
În Al Doilea Război Mondial, Carton de Wiart a fost capturat de italieni în urma altui accident: avionul în care se afla s-a prăbușit în mare, în largul coastelor Italiei. După prăbușire, a reușit să înoate pînă la țărm, dar a fost capturat de forțele italiene și luat prizonier. A încercat să evadeze de cîteva ori, dar a fost recapturat, pînă cînd a fost eliberat în 1943 pentru a negocia armistițiul între Aliați și Italia.
Documentele despre viața sa susțin că eroul britanic a ajuns și-n țara noastră: „Convoiul său de mașini a fost atacat de Luftwaffe pe drum, soția unuia dintre asistenții săi a fost ucisă, iar el a fost în pericol de a fi arestat în România și a reușit să scape cu avionul pe 21 septembrie, cu un pașaport fals — la timp, deoarece prim-ministrul român pro-aliat, Armand Călinescu, a fost asasinat chiar în acea zi.“ (Întîmplarea e pomenită într-un articol despre asasinarea lui Armand Călinescu, publicat de Petru Ignat și Gheorghe Matei în „Magazin istoric“, în 1967).
Da, bre, Căliniștilor, acesta e un erou, cu medaliile care nu i-au încăput pe piept, cu o viață marcată de o neclintită credință în datorie și onoare, de o uimitoare incapacitate de a ceda în fața sorții.
Și tot ca o ironie a sorții, sir Adrian Carton de Wiart, supraviețuitor inegalabil al războaielor, a murit de moarte bună la 83 de ani.