Protecția sau ocrotirea naturii reprezintă o cultură estetică și etică, un respect pentru operele de artă dumnezeiască și umană, dar și o cultură științifică profundă. Lipsa de cultură a multora, prostia, răutatea și lăcomia care au făcut ravagii imense de-a lungul timpului, i-au determinat pe cei de bun-simț și cu dragoste pentru natura neajutorată să se gândească la ocrotirea ei.
Protecția naturii s-a manifestat mai întâi în mod inconștient, uneori superstițios, timid și vag. Copacii bătrâni sau frumoși ori însemnați pentru vreun eveniment istoric sau cultural au fost cruțați și păstrați cu venerație, sub scutul conștiinței și opiniei publice mai mult decât al unor legi sau regulamente oficiale. Teiul lui Eminescu de la Iași, Gorunul lui Horia de la Țebea, Stejarul lui Avram Iancu din Blaj, stejarul cu vârsta de peste 500 de ani de la Posmuș (Jud. Bistrița-Năsăud) sunt cele mai cunoscute monumente ale naturii păstrate mai mult din instinct și inconștient din timpurile cele mai vechi.
Stâncării pitorești, animale impunătoare au fost aiurea trecute sub protecția vreunei persoane bogate și influente care avea înțelegerea pentru importanța estetică și culturală a acestora, denumite de la mijlocul secolului al XVIII-lea monumente ale naturii.
După anul 1920 s-a ivit ideea de a se crea parcuri naturale unde medii complexe de viață, natura neatinsă de mâna distrugătoare a omului să-și desfășoare viața ei animală și vegetală nu numai individual, ci și social, nealterată, nesupărată de influențe culturale, păstrând aspecte ale peisajelor sale străbune spre învățătura celor mulți, a posterității și pentru scopul cercetării științifice. Prima și cea mai importantă realizare a fost crearea Parcului Național al Retezatului. Acesta având o originalitate specifică din punct de vedere geografic și geologic, botanic și zoologic a fost parcă predestinat de natură să îndeplinească cerințele și criteriile unui adevărat Parc Național. Naturaliștii s-au pronunțat în deplină solidaritate în cadrul primului Congres al Naturaliștilor din România ținut în anul 1918 la Cluj pentru înființarea acestei remarcabile creații culturale românești. Scena aceasta amintește de cea din Senatul Statelor Unite, când s-a întemeiat Parcul Național Yellowstone (1).
Firește că în centrul preocupărilor ecologice stă omul. Nu putem uita că Dumnezeu a creat universul, inclusiv planeta Pământ, pentru om. La rândul său, omul a fost desemnat de Dumnezeu să stăpânească Pământul, să-i fie proprietar. Însă această calitate presupune, neapărat, și ocrotire. Stăpânul este obligat să-și ocrotească proprietatea, să o apere, să o îngrijească, s’o mențină frumoasă și utilă. De aici, consecința: dacă-i este stăpân, omul nu poate face cu Pământul ce vrea el. Nicidecum!
Omul este însă o ființă duală, în sensul că nu e doar trup, ci și suflet. Ecologia se ocupă în general de partea materială, fiind o reacție împotriva poluării solului, a apei, a aerului. Ca ultimă consecință, este o poluare a corpului uman, obligat astfel să se hrănească cu produse deja contaminate. Trebuie să înțelegem însă că și sufletul suferă. Există, așadar, și o poluare spirituală despre care în urmă cu câțiva ani vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a făcut următoarea remarcă:
„Sunt aproape trei decenii de când, aflându-mă în Honolulu, în Arhipelagul Hawaii, am asistat la o conferință ținută de un profesor universitar nevăzător, despre poluarea spiritului. De atunci am pus-o la inimă. Toți observăm și simțim în zilele noastre cum sufletul este poluat prin aceste produse care invadează, pur și simplu, spațiul existențial al omului. Este vorba de subliteratură, de kitschurile care dau năvală în arta narativă, în poezie, în muzică. Ce sunt manelele, dacă nu o poluare a muzicii adevărate? Li se adaugă factorii care poluează spiritele promovând vulgaritatea, pornografia, golănia limbajului. Desigur, la aceasta contribuie în mare măsură o seamă de ziare și reviste, dar mai ales programele de televiziune care nu au nici un fel de reținere în a ne strica copiii, și chiar pe noi înșine, de vreme ce tehnicile de infiltrare în spiritul omului sunt atât de rafinate și atât de bine dozate încât nu-ți dai seama când îți este poluat gândul, cugetul, modul de a gândi și de a te comporta.“ (2)
Noi vorbim, oamenii mor; noi încercăm să fim convingători, dar oamenii politici și cei de afaceri (deseori unii și aceiași) își văd mai departe de treburile prospere, neauzindu-ne sau făcându-se că nu ne aud. Este același lucru ca atunci când citești o carte. Oare unde se duc filele întoarse? Câte dintre ele au rămas sădite în mintea noastră și câte s-au vărsat în puțul adânc al uitării?
____________
1 Alexandru Borza, Protecțiunea naturii: pagini alese, Ediția îngrijită de Vasile Cristea și Franco Pedrotti, Editura Camerino, Italia, 2005, pp. 11-12.
2 Bartolomeu al Clujului, Cuvânt de deschidere la Simpozionul „Medicii și Biserica“ din 13 iunie 2006, Bistrița, în Medicii și Biserica vol. V, Teologie și Ecologie, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2007.