Farmacoterapie poetică
Uleiul de castor
previne depresia
și căderea genelor
și a frunzelor
după o iubire
ca o vară indiană
Câte puțin despre minuni
să cobori dintr-un tren de mare viteză,
eventual un TGV,
să-ți continui drumul
pe jos.
…un jaguar preschimbat într-un melc…
și-n mersul pe jos îți pierzi toate măștile
ușor, ca o pană, rămâi cu tine
și cu adevărul.
explozie paradisiacă de lumină,
fericire abia nuntită.
Dance me to the end of time
mi-am luat frica în brațe și i-am spus:
haide, nu te teme,
dansează cu mine
mi-am luat singurătatea în brațe și i-am spus:
haide, nu te teme,
dansează cu mine
dar îngăduie să nu uit pașii de tandrețe, duioșie și
iubire
mi-am luat bucuria în brațe și i-am spus
haide, nu te teme, Colibri credincios,
dansează cu mine
și lasă-mă să-ți cânt
un cântecel de leagăn,
să te nasc iar, copilă bălaie
scăldată-n mări de iulie și crini
dance me to the end of time
Din jurnalul rural al tatei
Curățat capacele tuturor întrerupătoarelor,
curățat și lustruit la perie tacâmurile
(linguri, furculițe, cuțite).
Afară s-a înseninat.
Plantat țelină și salată și udat gladiolele…
Spre seară vijelie și ploaie.
La tranzistor Vivaldi.
Mâine să stropesc cu zeamă bordeleză
înainte de răsăritul soarelui,
apoi să merg în sat după lapte,
după prânz să scriu articolul meu săptămânal
„Colțul grădinarului“
La Echinox să meșteresc două mănuși
cât două petale de crin
pentru nepoțelul meu care se va naște în
noiembrie.
Femeia insulei
eram femeia insulei,
când nu mai aveam bani nici pentru pâine,
nici pentru cel mai ieftin caiet
scriam pe nisipuri, desenam pâini și chipul tău
la nesfârșit, la nesfârșit
și câte un poem scriam apoi
pe spatele afișelor rupte de vânt
eram femeia insulei, spuneai,
în vis îți reparam năvodul
și culegeam în locul tău măslini
iar verile, verile dormeam
în câte o barcă părăsită,
acoperindu-mă cu stele
„strălucești, toată, toată“, îmi spuneai
când mă întorceam acasă, în zori,
cu buzele arse de atâtea rugăciuni
Limba în care visez
Limba în care visez e cea vorbită
de îngerul meu păzitor.
Stau lângă amintiri
ca lângă gura cuptorului de pâine din Apold,
ca lângă o Niagară în plin deșert.
Preludiu și fugă
o plajă îmi traversează fereastra,
tu și un stol de păsări Colibri,
câte ferestre tot atâtea partituri,
ființe privite
privind cum zboară viața,
ca un zmeu zmucit în toate direcțiile
de adolescenții din Cișmigiu,
acum imaginează-ți o colină verde-smarald,
un șal de mătase vișiniu
și gust de fragă pe limbă…
Semințe și desene
umbra Dunării din desenele acelea
cu apusuri peste leneșe șlepuri,
cu marinarii sorbind realul
odată cu rachiul din paharele ciobite
cum soarta lor săracă de limanuri
și
rugăciunile cretanului Sfânt Andrei,
Canonul lui de pocăință pentru noi
laolaltă cu concertele mierlei din marele Post
toate sunt semințe și desene
ale Frumosului adormit
în noi.
Femeia de la canton
Femeia cu fanionul galben stă dreaptă, demnă, înghețată de frig la gura tunelului. Nici nu clipește până cînd trece tot trenul internațional Viena- București. Pe umeri are două păsări albe, pe baticul albastru are o stea. Mai are și trei copilași care o pri¬vesc cu dragoste și cu foame de la unica fereastră a cantonului.
Chipurile le sunt luminate de un lămpaș cu gaz.
Tatăl a plecat în lume să-și încerce norocul și nu s-a mai întors. Acum mama lor veghează noapte și zi
toate trenurile și între două personale dă fuga la canton și pune de o mâncare de cartofi sau de o ciorbă lungă.Între alte trenuri spală și îi învață pe copii să scrie, să citească. Să se roage.
Islands* Story
insulele te fac să visezi,
insulele se vând bine,
insulele îți promit libertatea
desprinderii, au ceva matern,
te răsfață,te obligă să fi tu însuți,
să râzi, să înoți, să dansezi,
să plângi sub stele daurite
răsăriturile insulelor
te preschimbă în scutierul luminii,
te smeresc, te fac să cazi în genunchi,
să spui Tatăl nostru la nesfârșit
până te ia El de mână și-ți poartă pașii
pe plaja care înconjură insula
și scrie pe nisip: Iertate-ți sunt păcatele tale.