Nu putem spune dacă pentru arhitectul Arghir Culina (1883-1972) longevitatea a fost un noroc sau o nefericire. Activitatea sa importantă s-a încheiat prin pensionare în 1946. Au urmat nenorocirile aduse de comunism: confiscări de imobile (zise naționalizări), o condamnare politică la 12 ani de închisoare, din care nu a executat din fericire decît vreo doi, angajări în posturi subalterne, de execuție, lucrînd încă, octogenar, pentru a obține un venit în plus. Biografia sa este expusă succint în primul volum al lucrării Arghir Culina. Arhitectură la răscrucea vremurilor. Vol. I (1908-1916) de Oana Marinache. Cu formație în domeniul istoriei artei și editoare la editura numită chiar Istoria artei, dr. Oana Marinache a întreprins foarte multe activități în scopul de a conserva memoria marilor arhitecți ai României din secolele XIX și XX, Arghir Culina fiind unul dintre cei mai proeminenți. Volumele scrise și editate se adaugă tururilor de arhitectură pe care autoarea le organizează în București și în alte orașe.
Importanța activității lui Arghir Culina, născut în Macedonia istorică și format ca arhitect la București, absolvent al Școlii de Arhitectură în 1909, cetățean român din 1910, constă în numărul foarte mare de lucrări ușor de recunoscut, în peisajul Bucureștiului mai ales: locuințe, edificii publice, monumente și alte elemente de urbanism. Dar și în felul în care el a străbătut patru decenii de istorie a arhitecturii românești modificîndu-și concepția și trecînd de la stilul Neoromânesc la Art-Déco. Imobilele concepute de el în stil Neoromânesc se recunosc cu ușurință și trezesc și azi admirația trecătorului în zonele Călărași-Pache, Armenească, Berthelot-Cazzavillan sau Parcul Filipescu și au stîrnit o emulație în epocă. Putem recunoaște un mod specific de a trata stilul neoromânesc pe care l-au practicat și alți arhitecți, amprentînd în special zonele menționate. Cartea-album a Oanei Marinache prezintă cîteva dintre ele pe care iubitorii de arhitectură tipică Bucureștiului la început de secol XX și imediat după război le știu foarte bine.
Pînă la Primul Război, Arghir Culina a realizat mai ales clădiri rezidențiale, case existente și astăzi, centenare așadar. Dintre ele, atrag atenția și în vremea noastră, impunătoare prin stil, mai ales casele Valaori, pe strada Popa Soare, dr. Mincu, Nicolaescu, pe actuala Alee Alexandru, Anastasiu pe Bulevardul Ferdinand, colț cu strada Olari. Imobile de acest tip sînt repere pentru cei care cunosc istoria arhitecturii Bucureștiului. De remarcat că mulți dintre clienții lui Culina erau tot macedoneni, făceau parte, ca și el, din societatea româno-macedoneană (Valaori, Pissiota și alții).
Tot înainte de Marele Război, Arghir Culina a realizat trei hoteluri, existente și astăzi în centrul Capitalei, la cîțiva pași unele de altele: Luvru (actualul Capitol), Palace (ulterior românizat Palas) și Victoria (Palatul Imobiliara). Capodoperele lui Culina, după cum le consider eu, vor fi tot hoteluri, realizate însă după Primul Război și în cu totul alt stil și cu alte materiale: Ambasador și „gemenele“ Negoiu și Union, acestea primind recent alte destinații. Deși Ambasador e cel mai mare și aspectuos privit din exterior, cred că Union e cel mai frumos și mai funcțional. Ambasador era în exploatarea chiar a arhitectului, care locuia într-un imobil proiectat de el, existent azi pe strada Radu Cristian.
Aștept cu interes următorul sau următoarele volume pe care Oana Marinache le va consacra operei lui Arghir Culina. Abia după 1920, el și-a dat măsura talentului, dar și a hărniciei sale deosebite care i-au permis peste 300 de lucrări, unele de mari dimensiuni, pînă în 1946. Notez în treacăt că una dintre acestea a fost Ministerul Economiei (apoi, în comunism al Industriei Construcțiilor de Mașini), rămas după 1990 în paragină și în cele din urmă demolat, în 2007, din Calea Victoriei 135, din vecinătatea imediată a Casei Vernescu. Păstrez amintirea acestui imobil falnic (S+P+9), cu structură din beton armat, în stil modernist cu elemente Art-Déco.
Arghir Culina a scris (și desenat, fiind și un talentat pictor) pagini însemnate din istoria arhitecturii noastre, iar Oana Marinache și echipa sa editorială au realizat o carte frumoasă și utilă, foarte minuțios documentată, cu reproduceri de acte și planuri originale, cu reconstituiri atente și concentrate ale istoriei fiecărui imobil pentru 26 de clădiri existente și 10 dispărute, între cele demolate și proprietatea Solacolu din actualul „rond“ de la Obor. Un omagiu consistent adus unei personalități aparte.