Într-un pasaj celebru din Der Zauberberg, eroul – ajuns în Elveția și izolat în munți – observă că anotimpurile tradiționale se pot schimba dramatic: până la solstițiul de vară, vremea friguroasă, ceața și ploile înghețate compuneau un peisaj hibernal; imediat după trecerea acelui solstițiu, apăreau căldura și cerul luminos, se ivea intempestiv vara. Iarna se prelungea deci până la jumătatea anului, iar vara devenea un soi de anotimp incert, plasat în a doua jumătate a anului.
Mirările lui Hans Castorp din ficțiunea lui Thomas Mann devin treptat propriile noastre mirări. Până spre Primul Război Mondial, moment în care se petrecea acțiunea romanului, existase succesiunea regulată a anotimpurilor, cu care toată lumea se obișnuise. Și, deodată, izbucneau războiul și schimbările.
Astăzi, schimbările au revenit în actualitate. În ultimul timp, am avut la noi în țară o lună noiembrie cu final iernatic, un decembrie călduț, un ianuarie și un februarie care au făcut pomii să înmugurească, urmate însă de un martie și aprilie cu ger, zăpadă și gheață.
Ce se întâmplă oare? „Încălzire globală“ să fie, dar s-o știm și noi, adică să fie măcar consecventă cu ea-însăși! Ne aflăm, fără voia noastră, în mijlocul unor dezbateri care frământă omenirea și care se pretează ideal jocurilor politice. Ați observat? Imediat ce într-un comunicat oficial, într-un articol de ziar sau într-o conferință publică apare termenul planetă, el va fi însoțit obligatoriu de o pletoră de cuvinte și sintagme neliniștitoare, precum încălzire globală, catastrofă naturală, salvarea planetei, viitorul sumbru etc. Iar o adolescentă scandinavă, încântată de calitatea ei de star internațional, parcurge lumea în lung și-n lat scoțând strigăte amenințătoare.
Logic vorbind, clima nu ar trebui să aibă nimic a face cu politica. Nimeni n-a dovedit că activitatea umană ar fi vinovată de încălzirea planetei, de schimbările climatice care s-au petrecut ciclic de mii de ani încoace, fără întrerupere. Așa-numitele „mișcări ecologice“, finanțate discret de Kremlin, nu au fost altceva decât sucursale necesare ale comunismului internațional, destinate să slăbească lumea liberă. După 1989, după colapsul comunismului într-o bună parte a Europei, resursele financiare ale „verzilor“ au scăzut considerabil, așa că viziunea lor anti-capitalistă a trebuit să se nuanțeze.
De exemplu, în locul „încălzirii planetei“ a fost preferată sintagma „dereglare climatică“. De ce? Simplu. Capitalismul era vinovat de industrializarea sălbatică în căutarea profitului, de neglijarea nevoilor de igienă ale popoarelor. Acum, când China este principalul poluator al globului, iar Rusia nu se supune niciunei reguli internaționale, mișcările ecologiste salvează planeta prin alte lozinci, proclamând de exemplu că efectele încălzirii ar fi prin definiție perverse: căldurile excesive nu pun doar viața în pericol prin secetă și pârjol, dar ele pot și aduce brusc iarna, însoțită de inundații devastatoare. Încălzirea planetei e vinovată și de brusca ei răcire; dacă se face prea frig, tot încălzirea e de vină!
Pentru orice om cu scaun la cap pare însă evident că noi, oamenii, nu putem influența clima, nu putem acționa asupra soarelui, gerului, vântului sau ploii. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne protejăm cu mijloacele care ne stau la dispoziție. Sunt atâtea lucruri de făcut pe pământ, că încercarea de a stăpâni clima și de a arunca în acest scop bani pe fereastră rămâne doar o curată pierdere de vreme.