În colecția Echinox, seria de poezie, a Editurii Școala Ardeleană, a fost editată anul acesta la Cluj-Napoca, antologia de autor Laureat al norilor 1982-2021, purtând semnătura lui Ion Cristofor. Volumul, apărut sub egida Bibliotecii Județene „Octavian Goga“ din Cluj, celebrează împlinirea vârstei de 70 de ani a poetului clujean și se bucură de o consistentă și valoroasă listă de referințe bibliografice, avându-l în frunte pe Nicolae Manolescu, directorul revistei România literară, care îl consideră un poet cultivat, creator al unei poezii de mare acuratețe și care își construiește cu scrupul artistic poemele. „Optzecist, mișcân- du-se în prima tinerețe în cercurile Echinoxului clujean, scrie o poezie înrudită cu a colegilor lui de generație, dar și a înaintașilor lui, cu o particularitate totuși izbitoare: nu are, precum clujenii, de la Gurghianu la Felea, cultul urbei de pe Someș; este, din contra, înclinat spre natură, îndrăgostit de plante, de arbori, de păsăret, atât acela pământesc, cât și acela îngeresc. Poemele au uneori aspectul unor stampe japoneze, desenate cu penița pe hârtie fină.“ În acest sens, cel mai important critic literar postbelic oferă și un exemplu: „Bunul Dumnezeu face un inventar al graurilor/ din pom în pom, din vie în vie, / până ce toamna va obosi de atâta meticuloasă socoteală/ și va da drumul zăpezii să vină cu traista de povești.//Munții îndepărtați s-au îmbrăcat în beteală/ arborii bătrâni și frunzișul iau lecții de zbor./ Pe umărul nostru se lasă o mână atât de ușoară,/ frunzele galbene se pregătesc să plece-n călătorie./ Bunicul învață să moară“. (România literară, nr.14, 2018)
Antologia cuprinde poezii din volumele: În odăile fulgerului (1982), Cina pe mare (1988), Marsyas (2001), Casa cu un singur perete (2004), Sărbătoare la ospiciu (2004), O cușcă pentru poet (2007), Angore et taedio (2009), Cine a dat foc Romei (2010), Geamantanul de sticlă/ The Glass Suitcase (2011), Orchestra de jazz (2012), Gramofonul de pământ (2014), Nopți de jaz/ Nuits de jazz (2015), Cronica stelelor (2017), Vita de reserva/ Viața de rezervă (2017) și Poeme canibale (2021). Putem constata că și din punct de vedere editorial poetul Ion Cristofor este atipic, căci pe măsură ce a înaintat în vârstă a publicat mai des. Decantările poetice au crescut în intensitate, iar Ion Cristofor a ieșit tot mai mult, de la volum la volum, din zona de confort. Crearea unei noi perspective, depășirea propriilor limite, curajul de a risca, sunt elemente definitorii ale acestei părăsiri a spațiului pe care doar avem senzația că îl controlăm. Pe termen lung, aceste explorări aduc beneficii emoționale și creative în viața de zi cu zi celui care își face curaj să își asume criza, definită uneori ca ceva între vechiul care nu poate muri și noul care nu se poate naște. Toate acestea i-au adus beneficii ideatice și de limbaj poetic, transformându-l într-un exemplu clasic de autor al unor poeme de tip soft power.
Despre același Ion Cristofor, Gheorghe Grigurcu consemna în volumul Între poeți, 2016: „Chiar încercând să (re)stabilească raporturile cu lumea, d-sa se izbește de limitele eului refractar la ceea ce ar putea depăși propria experiență, transmutată într-o mărturie la rându-i restrictivă. Problema pe care și-o pune sub unghiul tehnicii lirice e cea a reglării factorilor impactului cu realul, astfel încât să rezulte o imagine a sinelui, cu unde ale apropierii și îndepărtării de ceea ce resimte a fi străin, însă pe cât posibil cu un caracter stilistic omogen.“ La fel ca M. Papahagi cu un sfert de veac mai devreme, Grigurcu trage concluzia că poezia lui Ion Cristofor este o partitură a solitudinii. Papahagi scria la începuturile creației lui Ion Cristofor că „reprezentativ pentru poezia lui rămâne poemul discursiv și amplu distilând melancolia și singurătatea în imagini puternice, unde materiile prețioase (flacăra, eterul, fulgerul) stau alături de cele telurice și violent expresive.“
Nu în ultimul rând, Roni Căciularu, confirmă că Ion Cristofor s-a constituit în vocea care prezintă scrisul literar de limbă română din Israel. Între poetul din Cluj-Napoca și mulți scriitori din Țara Sfântă s-a legat o sinceră prietenie, reflectată într-o prodigioasă cooperare literară. Poetul, fiu al unor țărani agricultori, a investit cât se poate de serios în acest proiect, prin reactualizarea unor nume de scriitori evrei care au scris în limba română, evidențiindu-le opera și destinul.
Lista celor care s-au referit la poemele lui Ion Cristofor de-a lungul celor patru decenii este una semnificativă: Alexandru Piru, Nicolae Steinhardt, Irina Petraș, Răzvan Voncu, Constantin Cubleșan, Mircea Popa, Paul Aretzu, Petru Poantă, Ion Brad, Gabriela Gheorghișor, Horia Gârbea, Ioan Moldovan, Ion Pop și alții zugrăvesc împreună imaginea unui Poet, cu majusculă, ajuns, iată, la vârsta de 70 de ani.
Coperta, grafica în tuș Omul din nori a Mariei Pal, întregește componenta cărții-obiect, așa cum Editura Școala Ardeleană a reușit să realizeze în ultimii ani, prin deosebită grijă față de autori și operele lor. Unul dintre poemele mele preferate, ales cândva Poemul săptămânii la România literară, este evidențiat și de Ion Cristofor pe copertă: „Un pian aruncat pe malul râului de câțiva muncitori/ proaspăt mutați în casa cedată de o familie de burghezi duși la canal/ Și cascada jeluindu-se toată noaptea pe ritmuri de Bach.“