În general într-un sistem comunist este foarte
greu – dacă nu imposibil – să se vorbească
în toată complexitatea și cu cât mai multe
nuanțe despre diverse subiecte istorice, mai
ales dacă tema este legată de începuturile
partidului comunist local; cu atât mai dificil
a fost în anii 1950, din moment ce Gheorghe Cristescu
– figură centrală a momentului 8 mai 1921, primul
secretar general al PCdR – se afla la Canal alături de
deținuți politici „reacționari“ și selectați din rândurile
„burghezo-moșierimii“ (clasă socială destinată nimicirii);
era întâlnit acolo de Șerban Papacostea, tânărul istoric
care fusese ridicat de pe stradă la începutul anului
1950 pentru că frecventase Biblioteca Franceză. Evident,
aniversarea, în 1951, a 30 de ani de la momentul înființării
PCR era grevată de faptul că unul dintre fondatori era
persona non grata, aruncat de către foștii săi tovarăși
în sistemul concentraționar alături de dușmanii
obiectivi ai comunismului.
Figura lui Gheorghe Cristescu, alături de portretele
lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ana
Pauker, Petre Gheorghe, Petre Constantinescu-Iași,
Scarlat Callimachi ș.a., este evocată în acest consistent
volum coordonat de Adrian Cioroianu, o lucrare menită
să amintească cititorilor de Centenarul care s-a scurs
de la întemeierea Partidului Comunist Român (numit
atunci Partidul Comunist din România). Cartea este
întregită prin studii bine documentate dedicate
voluntarilor comuniști din Brigăzile Internaționale
angrenate în războiul civil spaniol, comuniștilor români
activi în Franța, cu accent asupra cazului „Afișul roșu“,
precum și aripii basarabene din Partidul Comunist.
Biografiile fruntașilor comuniști sunt surprinse într-o
proporție covârșitoare pe baza documentelor de arhivă și din perspectiva
interacțiunii lor cu sistemul judiciar interbelic românesc.
Volumul marchează din punct de vedere istoriografic o cifră rotundă,
fără a celebra sau comemora ceva. Însă, prin consistența sa academică, opul
coordonat de Adrian Cioroianu se plasează în antiteză cu stilul aniversativ
de dinainte de 1989. În 1961 – la 40 de ani de la „aniversarea“ partinică –
Gheorghe Gheorghiu-Dej era foarte îndatorat narațiunii prosovietice și proleniniste
despre primii ani interbelici, adică perioada ce precede constituirea
PCdR. Declarația din aprilie 1964 și luările de poziție de după martie 1965 ale
noului secretar general (N. Ceaușescu) accentuează revizitarea și revizuirea
narațiunii istorice statuate în primul deceniu comunist. Se știa de mai mult
timp că va exista o celebrare cu fast (în 1971) a Semicentenarului de la crearea
PCR și că delimitarea de profilul evocator al anilor 1950 va continua în sensul
că tonul plin de îndatorare față de Moscova, față de Partidul Comunist bolșevic
și Comintern, va cunoaște o diminuare pregnantă. Inclusiv din acest punct
de vedere, aniversarea a fost un indicator al autohtonizării PCR. Liniile
directoare ale discursului istoric din 1971 au fost, de fapt, trasate încă din
1965. Sub influența lui Ceaușescu, Comitetul Executiv al CC al PCR a adoptat
o hotărâre în toamna lui 1965 cu privire la întocmirea istoriei PCR; se stabilea
elaborarea unei sinteze în care „să se țină seama de împrejurările grele în
care a fost nevoit să activeze [partidul], analizându-se în spirit critic hotărârile
Congreselor și alte documente de partid din perioada respectivă [de după
1921 și din anii ilegalității], ideile și tezele greșite pe care le cuprind în probleme
de tactică și strategie“.
La 50 de ani distanță de la 1971, în postcomunism, cartea coordonată
de Adrian Cioroianu și având drept contributori nume consacrate ale
istoriografiei dedicate trecutului recent își propune să ofere o perspectivă
nuanțată asupra intervalului scurs de la 8 mai 1921 și până azi, iar titlul
introducerii este grăitor în acest sens – Au fost mai mulți de o mie. Sau despre
ce înseamnă a privi și cealaltă parte a baricadei (pp. 15-30). Armata clandestină
a ideii comuniste a fost considerabil mai mare decât contingentul de 800 sau
1000 de oameni (asumat chiar de unii comuniști pentru momentul august
1944). În realitate, când vorbim despre partidul comunist local trebuie să
avem în vedere și numărul simpatizanților și al sprijinitorilor, nu doar al
membrilor efectivi. Analizarea sistemului de justiție interbelic este un alt
câștig istoriografic adus de acest volum colectiv.