măști albastre
au căzut și măștile veneţiene
ceaţă și frig în lagună
apa morţilor a trecut
peste San Marco peste Canal Grande
peste poduri și gondole
s-a întunecat și Palazzo Ducale
nimeni nu mai cântă sub lună sub stele
au căzut și măștile japoneze
pustiu în teatre în grădini
nici frunze nu zboară
nici păsări nu vin
colb peste tronuri de aur
peste frigul feţei de ceară
nici măștile de carnaval
nu mai colorează orașele
nu mai dansează pe străzi
s-au ascuns în tainice locuri
s-au destrămat ca fantomele-n zori
din pustiul betonului
din cuști de nichel și sticlă
răsar acum măștile albastre
vin câtă frunză și iarbă
cotropesc fără milă
precum fluxul oceanelor
o tăcere cosmică
sălășluiește acum peste chipuri
sub aceste reci petice
rupte căzute din cer.