Liniște, se rescrie istoria
A început să mă intereseze cît mai puțin
să scriu poezii care să rămînă
definitiv în casa mamei lor
care e limba română
un sentiment de deriziune mă încearcă
lucrurile se petrec în jur fără vreun motiv
aparent viața se rezumă la o sumă de improvizații
doar toamna din acest an vine parcă definitiv;
tu coci pîine, mirosul se cuibărește în piept,
îmi povestești că a sunat din Olanda vecina
plecată cu șase ani în urmă
e bine, are un serviciu stabil, a învățat olandeza
care multă vreme i s-a părut că nu e o limbă
ci e o sumă de gesturi pentru gimnastica facială,
merge mult cu bicicleta pe canalele din rotterdam
în jur e o lume tare indiferentă
și asta, paradoxal, îi dă o stare de bine
oricum cel mai bine se simte cînd merge în port
și vede cum vin vapoarele,
există acolo un pod care se ridică de fiecare dată
cînd vine vreun vas, e un spectacol,
face de fiecare dată fotografii
ți-a trimis vreo treizeci pe whattsapp
destul de sugestive deși sunt cu o rezoluție aproximativă,
ne-a invitat să mergem, să vedem și noi podul
care se numește, firește, Erasmus
a întrebat dacă mai scrii și ce scrii, tot poezie?
da, poezie, dar i-am spus că ai și cîteva cărți
de povestiri, a zis că de cînd învață olandeza
ca să își cîștige pîinea, limba română o exersează
doar în somn deși uneori merge în celebra
piață The Markthal și mai întîlnește români
cu care pălăvrăgește pe săturatelea;
o țin minte destul de vag pe vecina plecată în Olanda,
dar spun și eu că un român din America
a cumpărat o carte de-a mea de pe Amazon
mi-a trimis pe facebook o fotografie cu ea
pusă pe un pian decorativ îmi imaginez cum romanul meu Urma
de numai 148 de pagini a despicat aerul tare al New Yorkului
s-o fi intersectat prin depozit și cu vreo carte
semnată de Faulkner, de Steinbeck sau Hemingway
sufletul meu se foiește neliniștit în carne;
dar toate simțurile rimează cu mirosul pîinii
pe care o scoți din cuptor, o stropești cu puțină apă cu zahăr
ca într-un ritual, o ciupești cum ai ciupi un copil de obraz,
e-hei, dacă vecina din Olanda ar simți și ea mirosul pîinii, zici,
vapoarele din Rotterdam ar căra doar miresme
și cerul Mării Nordului s-ar umple de insule zburătoare;
în față am o foaie pe care am scris titlul unui posibil poem:
liniște, se rescrie istoria!
aburul pîinii e ca o cerneală simpatică
cu care dintotdeauna se scriu cele mai teribile lucruri;
iau foaia, o mototolesc, istoria trece indiferentă.
A început să mă intereseze cît mai puțin
să scriu poezii care să rămînă
definitiv în casa mamei lor
care e limba română
un sentiment de deriziune mă încearcă
lucrurile se petrec în jur fără vreun motiv
aparent viața se rezumă la o sumă de improvizații
doar toamna din acest an vine parcă definitiv.