După cinci luni, Muzeul de Artă Modernă din New York și-a redeschis porțile în condiții austere: orar redus, număr drastic limitat de vizitatori nevoiți să-și cumpere bilete în avans, măști și controale de temperatură obligatorii… În absența maselor de turiști care invadau zilnic marile muzee new-yorkeze, era de așteptat ca uriașele porți de sticlă ale clădirii recent reconfigurate de firma Diller Scofidio + Renfro să fie asaltate de localnici. Cel puțin în primele zile, entuziasmul unui public circumspect a fost destul de limitat… Anunțat cu surle și trâmbițe la redeschiderea instituției în 2019, ambițiosul proiect de reinstalare la fiecare șase luni a unei treimi dintre sălile dedicate colecției permanente pare să fie, cel puțin temporar, oprit. În schimb, programul de expoziții temporare continuă cu vigoare. Două manifestări inaugurate înainte de închiderea forțată a muzeului și dedicate unor artiști americani din secolul trecut – Donald Judd (1928-1994), unul dintre principalii reprezentanți ai minimalismului și Dorothea Lange (1895-1965), autoarea unor extraordinare fotografii documentare, datând mai ales din perioada Depresiunii – continuă să rămână accesibile. O alta, consacrată complexei și insuficient cunoscutei personalități a lui Félix Fénéon (1861–1944), un caracter definitoriu al vieții artistice pariziene de la intersecția secolelor al XIX-lea și al XX-lea, a debutat de curând.
Instalată în câteva sălițe de la etajul al treilea al muzeului, „Félix Fénéon: anarhistul și avangarda“ încearcă să reconstituie – prin picturi, sculpturi, lucrări de grafică dar și documente de epocă – multiplele fațete ale unui destin ieșit din comun. În același timp critic, promotor al tinerelor talente, editor, negustor de artă și, nu în ultimul rând, un foarte important colecționar, Fénéon a fost o personalitate fascinantă.
Născut la Torino, crescut în Burgundia, Fénéon vine la Paris în urma câștigării unui concurs pentru un post de amploiat la Ministerul de Război. Va munci aici vreme de treisprezece ani, fiind foarte apreciat și urcând cu ușurință treptele ierarhiei birocratice. În buna tradiție a funcționarilor cu preocupări artistice, Fénéon își petrece timpul liber în muzeele pariziene, în cabaretele din Montmartre și frecventând saloanele literare de marți ale lui Stéphane Mallarmé. De asemenea, scrie critici de artă și întemeiază reviste literare în care apar texte de Mallarmé, Verlaine, Rimbaud sau Lautréamont. Ca mulți alți intelectuali ai vremii, care cred în potențialul avangardei de a promova o lume mai puțin polarizată, este activ în cercurile anarhiste, fiind de altfel implicat și găsit nevinovat într-un proces din 1894 rămas celebru. Nu mult după aceea, devine editor la magazinului literar „La Revue Blanche“ al fraților Natanson unde colaborează unele dintre cele mai importante nume ale intelighenției franceze, de la Proust și Gide la Debussy, Apollinaire și Jarry. Surprinzător pentru convingerile sale, continuă ca jurnalist la ziarul conservator „Le Figaro“ și apoi la liberalul „Le Matin“ pentru care scrie o serie de acide comentarii anonime pe marginea unor fapte diverse, adunate ulterior într-o colecție intitulată „Nouvelles en trois lignes“. În 1906 devine angajatul și apoi directorul artistic al galeriei comerciale „Bernheim-Jeune“, organizând aici o serie de expoziții „subversive“ dedicate operei lui Matisse sau celei a futuriștilor italieni. După Primul Război Mondial, se apropie de comunism, continuă să supervizeze publicarea unor texte literare importante ( James Joyce ) și își augmentează fabuloasa colecție de artă care stă la baza expoziției de la MoMA.
Elementul definitoriu al unei biografii atât de bogate este întâlnirea lui Fénéon, în anii 1880, cu Seurat și Signac și noua lor metodă „științifică“ de a picta, folosind mici picături distincte de culoare pură, amestecul lor nemaiavând loc pe pânză ci „în ochiul privitorului“. Fénéon a fost cel care a folosit pentru prima oară termenul de „neo-impresionism“ pentru a caracteriza tehnica picturală inovatoare cunoscută și sub numele de poantilism sau divizionism… Înconjurat mereu de o sumedenie de artiști, Fénéon a simțit o predilecție specială pentru pictura lui Georges Seurat… A promovat cu persistență în criticile sale arta acestuia și a organizat multiple expoziții care au contribuit la stabilirea poziției unui creator de geniu – mort la doar 31 de ani – în Panteonul artei moderne. Mai mult, Fénéon a fost unul dintre primii care a apreciat nu numai pictura lui Seurat, ci și fenomenalele și mai puțin „revoluționarele“ sale desene în creion conté, incluzând zeci de exemple în propria sa colecție. Acum, lucrări precum Place de la Concorde, iarna, Mânzul, Courbevoie, fabrici la lumina lunii, Model în profil sau Femeie cu parasol – ajunse în colecția permanentă a Metropolitan-ului, a Muzeului Guggenheim sau la Orsay – constituie punctele de vârf ale expoziției consacrate lui Félix Fénéon… Cu titlul său prolix, „Împotriva smalțului unui fundal ritmat cu pulsații și unghiuri, tonuri și nuanțe, portret al lui Félix Fénéon în 1890“ a ocupat un loc central în galeriile de la MoMA, încă de când a fost donat muzeului de David Rockefeller în 1991. Este, bineînțeles, și un punct focal al actualei expoziții. Un tablou oarecum lipsit de suflet (ca mai tot ceea ce Signac – spre deosebire de Seurat – a pictat) plasează profilul ascetic al lui Fénéon – pe post de scamator care extrage o floare dintr-un joben – în fața unui fundal exploziv, baroc și psihedelic. Se spune că Fénéon n-a fost prea încântat de portret, deși l-a păstrat la loc de cinste până la moartea lui Signac survenită în 1935.
Seurat sau Signac nu sunt singurii artiști importanți care-și datorează succesul ochiului și condeiului lui Fénéon. Ca editor al revistei „La Revue Blanche“ publică grafică de Bonnard, Vuillard și Félix Vallotton. La câteva luni după ce începe să lucreze pentru Bernheim-Jeune, proaspătul negustor de tablouri semnează un contract exclusiv de reprezentare cu un artist cvasi-necunoscut: Henri Matisse. Câțiva ani mai târziu, în 1912, organizează prima expoziție pariziană dedicată futuriștilor italieni. În tot acest timp, continuă să adauge cu asiduitate lucrări propriei colecții. Un șir de exemple spectaculoase sunt acum vizibile la MoMA, de la mici bijuterii în ulei de Bonnard (Femeie ațipită pe pat, 1899) și Vuillard (Patul pliant, 1903), la un tablou de mari dimensiuni al futuristului Carlo Carrà (Funeraliile anarhistului Galli, 1910-1911), trecând prin exemplare creații ale lui Matisse (Peisaj la Collioure/ Studiu pentru Bucuria Vieții sau Grădină marocană). Picturi mai târzii, precum cele două Modigliani-uri – Nud și Jeanne Hébuterne cu pulover galben – sunt şi ele de o excepţională calitate.
Colaborare a Muzeului de Artă Modernă cu instituții pariziene –Orsay, Orangerie și Musée du quai Branly-Jacques Chirac – actuala manifestare new-yorkeză combină exponate din două manifestări separate dedicate colecționarului Fénéon ( artă modernă și, respectiv, artă din Africa și Oceania ) care au avut loc anul trecut la Paris. Din păcate, doar puține lucrări – de exemplu măști ceremoniale Songye sau Guro – din expoziția intitulată „Les arts lointains“ au fost aduse la New York, oferind doar o palidă imagine a abilității lui Félix Fénéon de a intui – mult înaintea altora – valoarea estetică a acestor lucrări și de a înțelege evoluția fenomenului artistic ca un proces integrator global.