În anii 1975, 1976, 1977, 1978 a funcționat în cadrul Baletului Operei Naționale București un studio experimental, în care s-au căutat noi formule stilistice care să îmbrace conținuturi originale. Din păcate, studioul nu a avut o viață mai îndelungată. Astfel, coregrafi consacrați în balete clasice, precum Oleg Danovski sau Vasile Marcu, și-au încercat puterile creative în formule novatoare. În istoria dansului românesc se înscriu astfel de lucrări, precum Poarta sărutului și Coloana infinitului, semnate de Vasile Marcu, sau Domnișoara Nastasia, creația lui Oleg Danovski. Alexa Mezincescu cu Timpul cerbilor sau cu Poemul bizantin sau Ioan Tugearu cu Izvoare și rădăcini sau Stampe japoneze au urmărit același lucru. Unii coregrafi invitați, precum Alexandru Schneider în anii ’70, iar mult mai tîrziu, după anul 2000, Gigi Căciuleanu, au adus în cronicile de atunci un aer proaspăt pe scena Operei. Chiar și decana genului de dans contemporan, Miriam Răducanu, a fost invitată în unele recitaluri pe această scenă, pentru ca în 1990, regretata Adina Cezar, care ne-a părăsit de curând, să înfințeze alături de trupa mare de balet a Operei și o companie de dans contemporan, care s-a mutat ulterior pe alte scene bucureștene. După o perioadă îndelungată, dorința împrospătării tematice și stilistice a revenit în intențiile coordonatorilor artistici ai Operei Române București, odată cu montarea într-o nouă versiune a baletului La Piață de Mihail Jora și a Operei Revoluția de Adrian Iorgulescu, în stagiunea trecută. În ceea ce privește dansul, un mare pas în această direcție s-a făcut prin invitarea coregrafei de dans contemporan Sandra Mavhima, la această nouă montare a lucrării lui Mihail Jora. Dansatorii Operei au venit atunci pentru prima oară în contact cu cele mai noi forme de mișcare și s-au adaptat onorabil, cu rezerva faptului pe care l-am semnalat în cronica de atunci că suportul muzical era excelent pentru un alt libret coregrafic, nu pentru cel nou conceput.
De curând însă, în recenta premieră coregrafică Tevye, creația compozitorului Olivier Truan și a coregrafului Richard Wherlock, invitați la Opera Națională București. Muzica și coregrafia sunt în perfectă armonie, parcă ar fi fost create împreună, cum mărturisește și compozitorul, iar tema abordată și modalitatea prin care i se dă viață scenică prin mișcare sunt de cea mai elocventă contemporaneitate. Povestea se desfășoară (unde oare?) într-un sat ucrainean. Acțiunea petrecându-se la începutul secolului XX, contextul este altul, dar suferințele oamenilor striviți de istorie sunt aceleași precum cele din zilele noastre. Sătenii evrei de atunci sunt expuși unor represiuni constante ca sătenii oricărui loc de astăzi din Ucraina, cărora războiul le-a făcut viața iad. Și atunci, ca și acum, oamenii năpăstuiți își găsec refugiul în viața de familie, iar tinerii în poveștile de iubire, căci viața își cere drepturile și în vremuri istorice tulburi. Viața membrilor familiei, a tatălui familiei, Teyie (de unde și numele lucrării), al soției sale Golde și a celor trei fice ajunse la vârsta căsătoriei, cea mare, Tzeitel, îndrăgostită de un croitor, prieten din copilărie, mijlocia, Hodel, care iubește un student, plin de idei revoluționare, și fiica cea mai mică, Chava care, culmea, se îndrăgostește de Fedya, un ucrainean creștin ortodox, este puternic și continuu zdruncinată de valurile de refugiați din calea urgiei progromului. Dacă fiica cea mare se poate căsători, cea mijlocie hotărăște să fugă din sat cu iubitul ei revoluționar dacă tatăl nu le dă consițământul, iar cea mică, Chave și Fedya, ucraineanul creștin, se căsătoresc pe ascuns, în absența consimțământului patern, căci tatăl, Tevye, crede că cea mai mică merge prea departe cu îndrăzneala. Dar finalul întregii povești este zdrobitor, căci toți acești oameni, cu micile sau marile lor drame personale, sunt siliți de persecuțiile politice să își părăsească satul natal, să își părăsească patria în care trăiseră.
Compozitorul, Olivier Truan, inițial cu studii de pian la Boston și apoi la Basel, a compus apoi muzică de teatru în Germania și Elveția, dar și părți ale musical-ului de jazz Marylin, cât și baletul La Fermosa și piese de concert pentru ansambluri mici, fiind și unul dintre cei mai importanți programatori de sunet din lume și cofondator al Cvintetului Klezmer Kolsimcha – kolsimcha însemnând în ebraică vocea bucuriei. Muzica pe care a compus-o pentru piesa Tevye evocă ecouri proprii amestecului de populație specifică acestei zone ucrainene, inclusiv ecouri de dans românesc. Muzica are întregul dramatism al poveștilor evocate, la care se adaugă o undă de lirism în duetele adolescenților, iar managerul general al Operei, Daniel Jinga, de această dată în calitate de dirijor, conduce cu aplomb întreaga compoziție.
Realizatorul imaginilor coregrafice pe care le-am urmărit în cele două acte ale spectacolului, Richard Wherlock, a studiat la Școala de Balet Rambert din Londra, deschisă și formelor moderne de dans, deci a pornit la drum cu o largă deschidere stilistică, integrându-se ulterior ca dansator în Rambert Dance Company. În anii ’90 și la începutul anilor 2000 a fost succesiv director al unor mari companii din Germania și Elveția, timp în care a început să creeze o serie de balete clasice pe care le-a reinterpretat în maniera tehnicilor dansului contemporan, începând de la Lacul lebedelor și Giselle, până la Traviata, ca balet, sau Evgheni Onegin, pentru ca ulterior să fie invitat în calitate de coregraf la companii din Köln, Rotterdam, Helsinki, iar în prezent la Baletul Operei Naționale București, inițiativa aparținându-i lui Daniel Jinga. Richard Wherlock are și numeroase lucrări pentru film și televiziune, cît și numeroase premii primite pentru ele, iar între 1997 și 2011 s-a numărat între coordonatorii unei școli internaționale elvețiene de cursuri avansate de coregrafie. Pentru noi însă, cel mai frumos lucru a fost faptul că tot acest renume internațional a fost reconfirmat de lucrarea realizată cu Baletul Operei din București. Iar modul excelent în care balerinii Operei, de cu totul altă formație, s-au adaptat deplin stilului de dans contemporan conceput de Richard Wherlock a constituit marea surpriză și marea bucurie care ne-a însoțit pe tot parcursul spectacolului. De fapt, reușita replică a acestui spectacol s-a datorat tocmai capacității tuturor interpreților de a-și însuși stilul și de a putea să adauge un grăunte de creație proprie la desenul propus de coregraf. În acest sens, Valentin Stoica, pe care de-a lungul anilor l-am urmărit întotdeauna cu bucurie, de această dată s-a întrecut pe sine în personajul principal al spectacolului, Tevye, tatăl și capul familiei, care trece prin toate încercările. Mișcarea sa corporală de o mare plasticitate a fost încărcată cu o trăire de o simplitate și totodată de o forță interioară de mare tragedian. Simpla ridicare a brațelor și a chipului său către înalt și palmele mîinilor ca o cupă care pare a cere revărsarea în ea a proniei divine este o imagine elocventă pentru un astfel de moment. Și este doar unul dintre multele momente pe care le-a creat în spectacol. Tot astfel, partenera sa, Margaux Chesnais, în rolul soției, Golda, și cele trei perechi de tineri din familie, Andreea Vălean, fiica cea mare, Tzeitel și Emanuel Ippolito, partenerul ei în rolul lui Mottel, cel cu care apucă să se căsătorească, cu tot iureșul din jur; apoi Maria Gogonea, în rolul ficei mijlocii, Hodel, și Alexandru Plesis în cel al iubitul ei revoluționar, Perchik și, în fine, Kana Arai, interpreta celei mai mici și mai răzvrătite dintre fiicele familiei, Chava, și Hibiki Tsukamoto, în rolul ucraineanului creștin Fedya, toți acești interpreți au conturat, în modul cel mai potrivit și cu mijloacele plastice la care i-a convertit coregraful, personajele pe care le aveau de întruchipat. Lor li s-au adăugat un Rabbi, interpretat de Andrei Ionescu, și două personaje negative, și ele bine creionate, un burlac bogat Leyser-Wolf, interpretat de Cristian Gidoi, și o pețitoare Jente, întruchipată de Andrea Caleffi. La fel de bine puse în valoare au fost și rolurile interpretate de Ansamblul de balet al Operei, acelea de săteni, ucraineni, evrei, nuntași, refugiați.
În concluzie, am putut vedea cum o bună inițiativă a putut duce la un real succes.