sau
Tragedia lui Paulo Giordano Ursini, Duce de Brachiano, împreună cu viața și moartea Vittoriei Corombona, vestita curtezană venețiană
Traducerea pieselor importante ale Renașterii engleze, altele decît cele ale lui William Shakespeare, este un proiect al echipei coordonate de prof. George Volceanov care a realizat integrala Shakespeare Opere, Editura Tracus Arte, 2010-2019. Traducerea piesei Diavolul alb face parte dintre piesele avute în vedere în realizarea acestuia.
John Webster s-a născut la Londra în 1578 sau 1579, deci cu 14-15 ani mai tîrziu decît Shakespeare, și a trăit relativ puțin, ca și acela, murind probabil în 1630. A avut o educație bună, fiind fiul unui constructor de vehicule: căruțe și trăsuri de lux. Un exeget contemporan cu noi, Charles R. Forker, notează că tatăl lui ar fi fost un echivalent în epocă al unor Henry Ford sau Walter Chrysler, fabricînd mijloace de transport absolut necesare. Începînd cu 1604 sau 1605, John Webster s-a dedicat teatrului, fiind pentru scurtă vreme actor, apoi autor dramatic colaborator la piese de succes. A scris împreună cu numeroși dramaturgi ai perioadei iacobite: Thomas Dekker, Anthony Munday, Thomas Middleton, Henry Chettle, Thomas Heywood și Michael Dayton. În 1612, Webster scrie și publică primele piese compuse de unul singur, considerate capodoperele sale, neegalate ulterior: Diavolul alb și Ducesa de Malfi. Diavolul alb s-a jucat în acel an și a apărut într-o ediție in quarto.
Pentru prezenta traducere, am folosit ediția Bloomsbury din 2008, retipărită multiplu ulterior, editoare fiind Christina Luckyj. Mulțumesc domnului profesor George Volceanov pentru că m-a îndemnat să iau în considerare acest text și chiar mi-a dăruit volumul menționat.
Actul I
Scena 11
Intră contele Lodovico, Antonelli și Gasparo.
LODOVICO: Eu în exil?
ANTONELLI: M-a întristat s-aud.
LODOVICO: Ha-ha! O, Democrit, întreaga lume
De zeii tăi ascultă: recompensa
Ca și pedeapsa curții-s de la ei.
Fortuna, fix o curvă: cînd îți dă,
Îți dă cu bucățica și, cînd ia,
Înhață cu grămada. Dacă ai
Dușmani de rang, așa e, bată-i Domnul.
Un lup îți pare lup doar cînd i-e foame
GASPARO: Dușmanii ăia toți au rang princiar.
LODOVICO: Să-i țină Dumnezeu. Cei ce-s tăiați
Felii de trăsnet, trăsnetul adoră.
ANTONELLI: Hai, domnule, pe drept ești condamnat.
Privește îndărăt la viața ta:
Cel mai frumos domeniu, în trei ani,
L-ai dus de rîpă.
GASPARO: Cei din jurul tău
Te-au înghițit ca leacul preparat
Dintr-o mumie2 și, cuprinși de scîrba
Acestui ingredient, acum vomită.
ANTONELLI: Din fazele cumplite-ale beției
Nu ți-a scăpat niciuna. Bogătași
Mai mari ca tine te-au numit „stăpîne“
Ca să te ciugulească de caviar3.
GASPARO: Ai dat ospețe unora cu ranguri –
Doar păsări Phoenix n-ați gustat la masă –
Iar ei, acum, rîd de ruina ta
Și spun că ești ca steaua căzătoare:
Țîșnită din pămînt să piară-n aer4.
ANTONELLI: Fac bancuri: c-ai venit pe lume din
Cutremur de pămînt, de-ai fost în stare
Să risipești domenii-așa bogate.
LEONARDO: Două găleți are fîntîna asta.
Stau ca să urce una ori cealaltă.
GASPARO: Dar cel mai rău: că ai comis aici,
În Roma, crime foarte sîngeroase,
De groază.
LEONARDO: Sînt înțepături de purici.
De ce nu mi-au luat capul, de-i așa?
GASPARO: Legea se-aplică uneori treptat:
Nu stinge fapta-n sînge imediat,
Dacă pedeapsa mică te îndreaptă
Și te oprești la timp din reaua faptă5.
LEONARDO: Așa-i dar cum se face c-au scăpat
De-acest exil alți oameni importanți.
Ca Paulo Giordano de Orsini
Sau ducele Brachiano, ce stă-n Roma,
Și vrea ca, prin tertipuri de codoș,
Onoarea unei doamne s-o curvească –
Vittoria Corombona. Ea putea
Să-mi dea iertarea ducelui ușor,
Doar c-un sărut.
ANTONELLI: Să fii dintr-o bucată.
Nici pomii nu rodesc unde-au crescut,
Ci dacă-i muți. Parfumul încălzit
Miroase mai frumos. La fel, necazul
Scoate în față ce-i mai bun din om.
LODOVICO: Să mă slăbești cu alinări vopsite.
Le fac dantelă burta cu tăișul,
De-apuc să mă întorc.
GASPARO:Ei, domnule.
LODOVICO: Eu am răbdare. Am văzut cum unii
Se uită cu plăcere la călău,
Îi dau și bani nemernicului. Eu
Le mulțumesc ca nobili milostivi,
Dacă-mplinesc sentința imediat.
ANTONELLI: Drum bun, sînt sigur că vom reuși
Să-ți suspendăm sentința peste-un timp.
(Se aud trîmbițe.)
LODOVICO: Vă mulțumesc. Acesta-i mersul lumii.
Să țineți minte: cei de la putere
Vînd oile pe care le-au tăiat,
Dar după ce le-au tuns, neapărat.
(Ies.)
Scena 2
Intră Brachiano, Camillo, Flamineo, Vittoria Corombona și slujitori cu torțe.
BRACHIANO: Să-aveți odina cea mai bună.
VITTORIA:Bun venit
Ducelui meu. Lumină. Să-l conduceți.
(Ies Vittoria și Camillo.)
BRACHIANO: Ei, Flamineo.
FLAMINEO: Domnule.
BRACHIANO: E-aproape
Să pice.
FLAMINEO: Faceți cum doriți. Eu sar
Ca fulgerul în ajutorul vostru.
Vai, domnule. Mi-e sora mea fericită
Și o să vă primească. Domnilor,
Trăsura plece. Ducele dorește
Să stingeți tot și să plecați. Porniți.
(Ies slujitorii cu torțele.)
BRACHIANO: Atîta fericire îmi e dată?
FLAMINEO: Dar cum să nu? N-ați observat acum,
În seara asta, cum v-a mai privit?
Am și vorbit cu camerista ei,
Maura Zanche6. Ea este încîntată
Să fie mesagera unui suflet
Atît de elevat.
BRACHIANO: Sînt fericit
Peste măsură. Peste tot ce merit.
FLAMINEO: Peste ce meriți!? Să vorbim deschis: cum peste merit? Care sînt îndoielile domniei-tale? Timiditatea și rezerva ei sînt numai spoială peste dorința atîtor femei. Oare de ce roșesc femeile cînd aud chemată pe numele ei o sculă pe care n-au nicio frică s-o folosească? Of, sînt foarte diplomate. Știu că dorințele noastre sporesc prin greutățile cu care se împlinesc, iar împlinirea lor e un lucru tocit, obosit, ațipit. Dacă ușița către cămară ar fi mereu deschisă, nu s-ar mai aduna oamenii să ciugulească și nici nu s-ar înfierbînta să facă doamnelor curte după ce au băut.
BRACHIANO: Dar soțul ei gelos…
FLAMINEO: Pune-l în cui. Un aurar care și-a pierdut mințile din cauza argintului viu n-ar fi mai degerat la ficați7. După ce spune doctorul care-l are în grijă, nici gardurile din lemn între care se luptă cavalerii nu au mai multe pene de la coifuri decît păr i-a căzut lui8. Nici un irlandez care pierde la jocurile de noroc și hainele de pe el, pînă ce rămîne în pielea goală, și-apoi își pierde ce are-ntre picioare9 nu e mai puțin putincios. E la fel de neînstare să aducă plăcere unei femei cît o tunică olandeză strînsă pe trup și coșcovită-n nădragi10.
În debara, stăpîne, cît găsesc
Un șiretlic ca să-mi despart cumnatul
De mîndra care stă în pat cu el.
BRACHIANO: Dar dacă ea nici n-o veni deloc?
FLAMINEO: N-are rost ca înălțimea-ta să fie un îndrăgostit fără minte. Eu însumi am iubit cîndva o doamnă și am asaltat-o cu vrăjelile mele copilărești în timp ce vreo trei sau patru curtezani nu știau cum să scape de ea. Asta-i ca și cum ai pune o colivie în grădină, vara. Păsările de afară țin foarte tare să fie înăuntru, iar cele dinăuntru vor cu ardoare și se tem că nu vor fi niciodată afară. La o parte, domnule.
Uite-l că vine, ar părea că este
Vreun dregător cu rang înalt, dar el,
De-l cauți după minte, e-un măgar
Gătit cu un valtrap. Unde mergi, frate?
Ești călător spre patul doamnei tale?
CAMILLO: Te-asigur, frate, nu. Merg mai la nord,
Spre zone mult mai reci. Nici nu țin minte
De cînd n-am stat cu ea în pat.
FLAMINEO:Mă mir
Că nu mai știi de cînd.
CAMILLO: Iar de stăteam
În pat cu ea, abia că se-ntețea
Furtuna dintre nave despărțite.
FLAMINEO: Tu trebuia să umpli acest gol
CAMILLO: Dar ea nu vrea să fiu în golul ei.
1 Fiind tipărit pentru prima dată în 1612, originalul nu este împărțit în acte și scene. Ca și la alți autori din epocă, ele sînt contribuții ulterioare ale editorilor britanici.
2 Extractul sau zeama unei mumii sau a unui cadavru era considerat un leac foarte eficient pentru orice boală, dar era, desigur, foarte dezgustător.
3 În original called you master/ Only for caviar. Traducerea anterioară este conform căreia Leonardo e cel care își cheltuise moșiile pe caviar este eronată.
4 În epocă, se considera că originea meteoriților este terestră „pentru că în cer nu sînt pietre“ și ei țîșnesc din pămînt, ca o emanație malefică, pentru a arde în atmosferă.
5 Catren rimat în original.
6 Am considerat că numele ei s-ar pronunța într-o silabă.
7 Poleirea cu aur a obiectelor se realiza în epocă printr-un amestec de aur și mercur. Ulterior, mercurul era eliminat prin încălzire, iar meșterii aurari erau expuși otrăvirii cu vapori de mercur, ceea ce ducea la impotență.
8 La turniruri, cavalerii se atacau călărind de o parte și de alta a unor stănoage din lemn, care se umpleau de penele, căzute în ciocniri, ale coifurilor. În mod similar, părul celor tratați cu mercur, împotriva sifilisului, cădea. Flamineo insinuează că și Camillo, soțul Vittoriei, ar fi fost tratat astfel, pierzîndu-și părul și virilitatea.
9 Cronicile din secolul XVI (Holinshed etc.) consemnau că unii jucători irlandezi de jocuri de noroc, pătimași, își pierdeau și hainele de pe ei. Apoi, rămași în pielea goală, își mizau unghiile și chiar testiculele, pe care le puteau răscumpăra ulterior de la cîștigător. Flamineo insinuează că și Camillo era lipsit, la figurat, de testicule.
10 În original: „Dutch doublet“, o îmbrăcăminte ca o salopetă, cu partea de pînă la talie foarte strîmtă și pantaloni bufanți, scurți pînă la genunchi.
Traducere, prezentare și note de Horia Gârbea