Cine cunoaște activitatea publicistică a lui Ion Moldovan nu va fi surprins de titlul acestei lucrări. Autorul ei are o serie de scrieri despre Blaj, de la antologii și evocări literare la interviuri și mărturii. Astfel, a scris singur sau în colaborare: Blajul (album), Blajul, vatră de credință, cultură și istorie românească, Blajul și Marea Unire, Cultură și jertfă – 60 de ani de la interzicerea Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică ș.a.; are o serie de lucrări despre Vlădicii Blajului: Inochentie Micu Klein, Mitropolitul Vasile Suciu, Episcopul-martir Ioan Suciu, Cardinalul Todea. Pasionat de teatru și publicistică a realizat interviuri sau evocări ale unor personalități ale scenei românești precum: Gr. Vasiliu-Birlic, Carmen Stănescu, Adela Mărculescu, Valeria Gagealov, Lucia Mureșan ș.a.; redactor-șef al ziarului „Unirea”, publicația Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, secretar de redacție al revistei de literatură și artă „Blajul”.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara.
A debutat relativ târziu, ca scriitor, publicând în presa literară schițe și povestiri inspirate din viața Blajului sau a satului de pe Târnave, pe care apoi le-a adunat în volumele Str. Dr. Petru Groza, 13, Ce-a da Blaju’.
Ca prozator ilustrează ales ceea ce istoricii literari numesc „povestirea sătească” sau cum o numea Ion Breazu acea „dorfgeschihte” care trebuie raportată la literatura populară atât prin conținut, cât și prin limbaj. Reprezentantul ei de seamă este Ioan Slavici, urmat cu trăsături artistice originale de prozatorii ardeleni: Ion Pop Reteganul, Ion Agârbiceanu, Pavel Dan și Monica Anton.
Luate împreună, aceste activități și realizări explică atracția spre cercetarea unei asemenea teme, „Calendarul de la Blaj”, asupra căreia nu există referințe mai ample. S-a scris, e drept, despre presa blăjeană, despre „Unirea” și „Unirea poporului”, „Cultura creștină”, despre publicațiile lui Cipariu, „Organul luminării” („Organul național”), „Învățătorul poporului”, „Arhiva pentru filologie și istorie”, dar nu și despre „Calendarul de la Blaj” – publicație ce reprezintă o pagină frumoasă în istoria presei românești și îndeosebi a celei blăjene. Așteptat cu mult interes și citit mai ales de către știutorii de carte din lumea satelor de odinioară, el a îndeplinit rolul unui complex și înțelept îndrumător cu articole accesibile de educație creștină, de istorie și literatură, cu biografii exemplare, cu sfaturi practice și cu pagini de divertisment; pe lângă nume cunoscute de autori ca Ion Agârbiceanu, Al. Lupeanu-Melin ș.a. apar semnături ale unor scriitori ca Petre Olariu (pseudonim?), Gavril Todica, Traian Dragoș, Sever Barbu ș.a. care nu merită tratamentul ignorării complete. Unele pagini aduc utile întregiri literare: de pildă povestirile lui Al.Lupeanu-Melin din aceste calendare, sunt cvasiinedite, ele nu figurează în edițiile de până acum ale Evocărilor din viața Blajului și constituie, fără îndoială, o utilă completare a acestora.
Sumarul volumului acoperă întreaga arie tematică a „Calendarului de la Blaj”. După un amplu și informat excurs în istoria presei blăjene, care servește drept cadru al cercetării propriu-zise, calendarul este prezentat pe capitole tematice: calendar religios, literar și istoric (și personalități), sfaturi practice, divertisment sau calendarul de petrecere, pentru că Mihail Kogălniceanu, unul din pionierii unor asemenea publicații, editând la Iași la jumătatea secolului al XIX-lea un asemenea calendar, l-a numit sugestiv „Almanah de învățătură și petrecere”. George Bariț, părintele presei românești din Ardeal, constata că în comparație cu almanahurile (un sinonim pentru calendar) din Principate, cele din Transilvania aveau mai puține pagini de divertisment, pentru că, după programul Școlii Ardelene, pe care-l continuau cu consecvență, ele nu și-au prea îngăduit „timp de glume și de petreceri multe, pentru că nația ne întârzie, trebuie să alergăm”.
Fiecare capitol are o structură duală: după un comentariu introductiv, pertinent și concis, urmează ilustrarea cu texte, reproduse cu ortografia și punctuația din paginile calendarului, așa încât la sfârșitul lecturii cititorul are impresia că a parcurs un compendiu al calendarelor blăjene și s-a desfătat cu „limba veche și-nțeleaptă”. Multe din aceste pagini interesează și istoria limbii române literare, dicționarele de regionalisme, dicționare de cuvinte cu sensuri schimbate sau dicționare de cuvinte pierdute.
La lucrările cunoscute până acum: Georgeta Răduică, Nicolae Răduică, Calendare și almanahuri românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981 și, Calendare religioase din Transilvania în perioada interbelică (teză de doctorat la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș) de Antonia Silvia Frandeș, – nepublicată – se adaugă acum și aceasta, cu un caracter local, ca un îndemn, pentru cercetarea unor asemenea calendare și în alte centre religioase și culturale din Ardeal: Cluj, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș, Lugoj ș.a.