Vîntul prin tei
Ehei. Aud vîntul prin tei
fluierul mierlelor
răgetul vecinilor la miez de noapte cînd îi apucă setea de
adevăr
Aud aud
pașii milimetrici ai furnicilor cucerindu-mi balconul
bubuitul mașinilor tunate pentru apocalipsă
tunetul motocicletelor aidoma
în plină cursă la unu noaptea pe Bulevardul Titulescu
din Cluj
Cavalcada asta se repetă pe noapte de trei ori
Nu – nu – nu
Poliția nu intervine nici Primăria
deși sesizate
orașul e liber
este vremea să ne-adaptăm
la orice
Aud aud aud
șantierul din vale ce rade străzi de case și plantează blocuri
beton
sunetul rotulei sparte în plin centru
pe plăcile de pavaj-beton montate prost
înspre gloria ortopediei clujene să aibă clienți berechet
înspre gloria politicii incluzive față de cei schilozi
Ehei! Și-aud vîntul prin teii din fața Universității
tăiați
Ce divin miroseau ei în anul cînd am intrat la facultate
ce falnic stăteau ei în picioare
ce umbră deasă dădeau și pentru cei admiși și pentru cei
căzuți
eram pe Unter den Linden într-o narațiune de Klaus Mann
și-acum le simt mirosul
absent
bine condimentat cu fum
prezent –
au fost arși ei undeva
într-un incendiu administrativ autoritar exemplar
Îmi vine să-njur. Și să plîng
Aud vîntul prin tei. Aud teii gemînd
După ce trec mașinile și motocicletele tunate
o să adorm și eu cumva. Și-o să visez cîți tei vreau eu
Aud
și ce mișcă și ce dospește în pseudonatura betonată din Cluj
vîntul prin teii din amintire
vîntul prin gînd
Pe mine nimeni nu mă aude
pîș pîș
nu am semnificație socială nici metafizică
pot visa mierle pot închipui o pădure de tei
veșnic vii