În urmă cu câțiva ani, în 2019, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD 1989) – entitate asociată îndeobște cu Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu – a fost suprimat printr-un act normativ asumat la nivel guvernamental. Curtea Constituțională a anulat însă în 2021 această hotărâre și instituția a renăscut, fără cele două personaje sus-amintite în componența sa. A apărut însă un alt consiliu științific, iar direcțiunea științifică a IRRD 1989 a fost preluată de Andrei Ursu, fiul inginerului Gheorghe Ursu, victimă a Securității în ultimul deceniu comunist. Reinventarea instituțională a fost însoțită de un vast program de aducere în atenția publică a unor documente ignorate sau mai puțin studiate și exploatate din punct de vedere științific.
Andrei Ursu și echipa sa de cercetători de la IRRD 1989 propun, de fapt, o revoluție istoriografică, o schimbare radicală de perspectivă anunțată de fapt încă din 2018-2019 prin texte publicate în Noua Revistă pentru Drepturile Omului, în volumele Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (Polirom, 2019) și Revoluția din 1989. Învinși și învingători (Polirom, 2020). În plus, Andrei Ursu et comp. au prezentat în ultimul an rezultatele cercetărilor efectuate în cadrul unor manifestări academice consacrate (Conferința Internațională a Societății pentru Studii Românești – Timișoara, Congresul Național al Istoricilor Români – Alba Iulia etc.). Această redeschidere (istoriografică) a Dosarului Revoluției pornește în bună parte de la analizarea documentelor Dosarului 11/P/2014 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Dosarul Revoluției, în limbaj popular) și de la o serie de întrebări declanșate ca urmare a unei lacune documentare: acțiunile Securității din intervalul 22-30 decembrie 1989 au rămas mult timp necunoscute și ocultate. Nici CNSAS, nici altă instituție de cercetare nu a fost învestită legal cu dreptul de a intra în posesia documentelor emanate de la fosta poliție politică pe cale de desființare (sau a materialelor care priveau ultimele sale zile de existență).
Nici în ceea ce privește investigarea derulată după decembrie 1989 de Procuratură/Parchet lucrurile nu au stat cu mult mai bine. Există indicii că cercetările penale au fost dirijate în mod tendențios și, după toate aparențele, au ocolit chestiunea principală, aceea a declanșării focului imediat după fuga lui Nicolae Ceaușescu din clădirea Comitetului Central al PCR la 22 decembrie 1989. În mod straniu, trimiterile în judecată i-au ocolit pe ofițerii de Securitate, deși existau informații potrivit cărora fosta poliție secretă a fost implicată în reprimarea revoluționarilor. Au ajuns totuși sub ochii cercetătorilor documente importante, precum Planul Securității intitulat „Lupta de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic“, depoziția generalului securist Iulian Vlad, de la începutul anului 1990 sau scrisoarea colonelului de securitate Domițian Bălței către Comandamentul Unic al Ministerului Apărării Naționale (datată 25 decembrie 1989). De aici rezultă planurile regimului Ceaușescu de a opune rezistență în fața unei eventuale tentative de îndepărtare, cu învestirea organelor de Securitate cu rolul privilegiat de a conduce această „luptă de rezistență“. După toate indiciile oferite în volum (în fapt numărul inaugural al noii serii a Caietelor Revoluției), planul a fost pus în practică, chiar dacă inamicul era, de fapt, propriul popor, sutele de mii de revoluționari din stradă asociați cu Armata care se lepăda de regimul Ceaușescu.
Teza cărții este aceea că generalul Iulian Vlad și colegii săi din conducerea Securității, trecuți doar formal de partea revoluției, nu au divulgat în mod public detalii despre sus-amintitul plan, acoperind astfel activitatea trupelor USLA și a celorlalți „rezistenți“ ai Securității care declanșaseră acte de teroare și diversiune pe străzile din București și din alte orașe, acțiuni soldate cu mii de victime (morți și răniți) (p. 14). Pe lângă textele coordonatorilor, mai remarcăm contribuțiile semnate de Dumitru Lăcătușu, Andreea-Iuliana Bădilă, Luciana M. Jinga, Adrian-Claudiu Stoica, Andrei-Florin Sora, Mihai Dănilă, Dalia Bathory.
Subiectul volumului merită investigat în continuare, evident alături de alte teme: implicarea armatei în represiunea îndreptată contra revoluționarilor, cel puțin până la decesul generalului Vasile Milea, supraviețuirea și reinventarea nomenclaturii.