Această succesiune este un bun prilej pentru a ne proba și a ne învinge limitele. Așadar, prin ce poate omul să demonstreze că venirea lui pe lume este numai și numai consecința fapului că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Pentru a nu trăi procesul de alienare, așa cum spunea Marx, rezultat al muncii pe care o prestăm, e necesar să ieșim cumva din noi înșine și, privindu-ne din exterior, să avem o altă viziune asupra persoanei noastre. Și cum poate omul să facă acest pas decât punând un cu totul alt preț pe activitatea sa care să nu mai fie ceva de rutină, ci, dimpotrivă, să asigure o stare, dacă nu chiar de entuziasm, atunci măcar de exaltare. Fără o doză de bucurie a creației, care e totuna cu bucuria vieții, e greu s-o ducem până la sfârșit. Ori ne doboară lehamitea, ori ne pierdem mințile. Omul ajunge pe mâna psihiatrilor, deoarece nu a mai fost în stare să mențină în sine însuși un nivel al creației. Creația nu înseamnă neapărat o activitate în domeniul artelor, ci tot ce faci de când te trezești și până te culci la loc. Asta e creație și nu ce-și închipuie snobii. Un tăietor de lemne CREEAZĂ mai mult și mai adevărat decât un poet cu o mie de ifose. Evident, un asemenea punct de vedere este imediat pus la zid și executat. Cel care-l formulează este acuzat de un fel de barbarism, de trogloditism, de o atitudine primitivă și resentimentară față de domeniul atât de gingaș al artelor. Și aici este puțină dreptate. De aceea am vrut să găsesc acele domenii care favorizează ieșirea din perimetul limitelor. A fi profesor… Ceva nobil, absolut înălțător. Profesorul lucrează cu sufletul elevilor sau, mai mult, al discipolilor săi. Profesorul este un maestru care ne șlefuiește lăuntric și ne ajută să înțelegem situații pe care altfel le-am trata brutal și ignorant. Profesorul, până la urmă, poate fi un maestru spiritual a cărui influență asupra celor tineri este fundamentală. Dar și el este supus blazării. Și el cade victimă unei atitudini de nepăsare și de plictiseală. Ce-i urmează așadar? Mă gândesc la preot care la rândul lui poate fi un înalt maestru, doar că el nu numai că știe să ne explice ce conține Scriptura, dar, în egală măsură, prin harul pe care-l posedă, pune în practică ceea ce tâlcuiește. Darurile pe care le preschimbă sunt cea mai bună dovadă a capacității sale de-a nu fi doar un teoretician, ci și un om al Acțiunii care, acționând, oferă credinciosului uriașa șansă a mântuirii. Din păcate, și el poate ceda. Orice preot înainte de-a sluji liturghia ar trebui să-și facă un examen de conștiință și să se întrebe dacă e vrednic să purceadă la o operație atât de delicată. Pentru că dacă nu e, ar face bine să se retragă. Precum profesorul la catedră și preotul în altar poate fi un om incapabil de a-și realiza misiunea. Ceea ce e foarte trist. L-am ales apoi pe poet. Poetul e tot ce poate fi mai fragil și volatil. Poetul e și nu e. El poate să aibă momente de maximă iluminare, dar în egală măsură poate să se prăbușească în cea mai neagră mocirlă. Labilitatea sa este extrem de riscantă și în consecință mulți fug de o asemenea ocupație. Cunosc părinți care văzând că odrasla lor s-a pus pe scris versuri s-au luat cu mâinile de cap și s-au declarat cei mai nefericiți oameni de pe pământ. Dovadă a faptului că nu erau deloc proști și știau foarte bine ce-l așteaptă pe poet…. La final, hodoronc-tronc, îl așez pe mag. Aici lucrurile se complică îngrozitor. Magul este mult mai mult decât un magician oarecare. Natura magului nici nu poate fi înțeleasă foarte bine. La urma urmei, el e de toate și-i adună în persoana sa pe toți cei amintiți până acum. Și de ce asta? Răspunsul, paradoxal, e foarte ușor de dat. Deoarece magul prin tot ceea ce face reprezintă Acțiunea în cel mai înalt grad al eficacității. El surclasează Teoria și dă buzna fără nicio reticență în lumea atât de complexă a fenomenelor. Un mag adevărat este și un mare vrăjitor, acel Zauberer, cum ar spune nemții, capabil să lege și să dezlege puteri de neimaginat. Probabil că în ziua de azi asemenea figuri nu mai există. Avem poeți câtă frunză și iarbă, institutele de teologie livrează an de an duzini de popi, profesorii nu se mai simt bine la catedră și ies în stradă, dar magul unde e? Nu mai e sau în locul lui, de necrezut, îl avem pe omul politic a cărui ambiție e aceea de-a manevra masele. Ipostaza degradată a magului este așadar politicianul, dar nu acela molâu și fricos, ci acela în al cărui creier ard viziuni belicoase. Toți dictatorii au fost de fapt niște magi ratați. Probabil în visele lor cele mai ascunse se închipuiau șamani sau solomonari, sperau să atingă nivelul lui Milarepa, nu doreau propriu-zis teroare sau voiau să facă din teroare un mijloc de-a-i aduce pe oameni în condiția de materie pasivă, pe care o pot manevra sau modela cu maximă ușurință. Când Ana Blandiana a scris „noi suntem un popor vegetal“, intuia de fapt puterea magului. Credea că deasupra noastră, într-o bună zi, se va situa un vrăjitor demiurg, cu posibilități de manifestare nebănuite. E bine că n-a fost așa, dar istoria, vai, e imprevizibilă…