Ottilia Ardeleanu
singurătate la pachet
nu nu am timp
doar postez
mă interesează părerile voastre
postez și aștept în colțul camerei
reacțiile
menajera gătește
mirosurile de grăsime umplu orașul
vreo două pisici
un pescăruș
și alte viețuitoare se învârt pe aci
eu scriu dusă
am citit de curând ceva și m-a inspirat
nu nu fac filosofie
sunt alte articole care mă terorizează
să mai cred tv-ul tik tok-ul instagramul
mi se pare o tehnică jenantă
de acaparare a timpului
îmi împrumuți și mie niște timp
am de călcat rufe
după
trebuie să ajung la un eveniment
se citește despre singurătăți
se cântă despre singurătăți
se dă drumul la singurătăți să alerge în voie
lavanda ispitește
printre atâția trandafiri epuizați de căldura
de sfârșit de iunie
am și eu singurătatea mea
mă închid în ea ca într-o dronă care
îmi aduce pachetul cu cititori
acasă
postez și aștept feedback
Valeriu Birlan
Înger pribeag
Cine ești tu? Nimeni nu te vede; chiar eu,
așteptându-te, mă-ntreb pe cine aștept.
Poate cobori din zenit și-ndată,
ajunsă pe pământ, iei formă umană.
Si poate că sunt și eu asemeni
bătrânei cu surâs enigmatic –
de câte ori te-aștept, așteaptă și ea
la capăt de peron; nu vine nimeni,
dar, cu-același zâmbet enigmatic,
bătrâna pleacă și se-ntoarce a doua zi.
Orice tren care vine te-aduce,
orice tren care pleacă te ia cu el.
Poate ești născută din lacrimile mele
și când, brusc, soarele apare din nori,
te desfaci din țesătura de raze
și pleci…
Valentin Busuioc
Fotografia
de trei zile plouă întruna
în blocul de vizavi
vecinii aprind țigară de la țigară
mâna caldă a copilului e tot ce mai simt
tati
mă întreabă într-un târziu
de ce când plouă
oamenii stau triști la fereastră?
zâmbește și tu
nu te-ai gândit că atunci când fulgeră
Dumnezeu ne face fotografii?
Gabriela Ana Balan
Pe urmele Ivăneștilor
Eu vin din secolul trecut
din orașul cu ochi de pisică
lipiți de cer pe acoperișuri fierbinți
un fulg printre streșini Mopete – sau doar
umbra?
pardesiul o pelerină de rege cu ochelari
vântul dimineților prin Sub Arini
la semafor citește un pasaj din Kafka
pe marginea filei îngălbenite
scrie un poem despre Mopete care scrie
am traversat veacul până sub fereastra
lui Mil
pe unde trece numai acea cu mers frumos
în orașul în care copiii lui Tonitza
privesc lumea prin ochii întorși
mă întreb în ce oraș să mor
cine își va aduce aminte de mine
Virgil Dumitrescu
Alfalfa
Noaptea, toate pisicile sunt negre și toate
stelele strălucesc
pe cerul limpede ca lacrima lui Ovidiu.
pe un pământean ahtiat, dezintoxicarea
îl așteaptă
cu targa, eu sunt martorul de pe vremea
când îi cânta Gigi Marga.
cureaua zeppelinului de la mână,
încă și altele
sunt cele de transmisie între cer și pământ.
zgârieturile de pe degete,
roua atemporală a ierbii mărturisesc,
istoricește vorbind, că nu în zadar
săpară tranșee furnicile pe fruntea-mi
cândva
ca în palmă.
rămân pisicile negre călătorului
fără lanternă, dejug boul-popii,
greierii cântă
întru alfalfa eternă.
Magda Harabor
Liniște cu semn de întrebare
Nu stiu cum și
de ce într-o seară
i-am dat unui taximetrist
o mie de lei să mă plimbe prin tot orașul
nu pentru că-mi plăcea întunericul
dar era eclipsă de lună și liniștea era
profundă.
Șoferu-și împletea frumos cuvintele
îmi povestea istoria citadină – oraș cu
o copilărie tristă
era vorba (în propoziție) și de copilăria lui
înduioșător de tristă
Nu stiu de ce
dar ieșisem din casă în camașă de noapte
și cu o scufie
așa c-am început
să râd sardonic
precum vecina (vezi nebuna) de la etajul 9
de tine sigur nu uitasem
pentru că țineam strâns în brațe
o fotografie (ca pe o gură de aer)
am simțit apoi deodată că mi se taie
respirația
deși părea a fi o plimbare sănătoasă
Ce m-a uimit era
că luna hoinărea ca mine
în cămașă de mătase.
Liviu Mircea
Zi de analize
azi poeții sunt duși la analize,
îi adună de pe unde îi prinde soarta,
prin baruri, terase, cafenele,
neapărat locuri publice pe unde
să-și vânture singurătățile
ca pe niște steaguri.
fiecare poet e o republică. se vede.
are steagul lui,
se învelește în singurătatea lui ca într-o
iubire maternă.
mulți sunt de acord că fără această iubire
maternă
poetul nu ar purta steagul lui.
dar azi, poeții sunt duși la analize,
îi caută prin cap, prin ochi, prin oase,
chiar și prin organe,
mai ales prin cuvinte, organele lor
principale
care pot duce, fie vorba între noi,
pot duce în spate
câteva generații de alți poeți,
dar ce spun eu,
chiar o veșnicie de cititori.
și o să-i caute cu de-amănuntul pe toți
să vadă doctorii unde anume este
poezia în ei
sau unde migrează atunci când n-o găsesc
nici măcar poeții.
și poeții nu se împotrivesc, deloc,
ei stau cuminți la rând la analize,
li se mai ia puțin sânge, li se mai dă o țuică,
li se bagă până în fundul adânc al ochilor
și de-acolo ies cu toții, doctori, oameni
de știință, mai ales IT-iștii,
ies toți îmbibați în mirări.
din nou poetul AI nu a putut avea parte
de poezie,
va continua să scrie texte pentru cei care
se îndrăgostesc
tot la cinci minute undeva online,
pentru cei care n-au reușit să iasă complet
din mamele lor
și spânzură ca niște franjuri după doamne
bine îmbrăcate,
frumoase și goale, ca sticla asta,
care le arată tot și ei nu văd nimic.
săptămâna asta a început de luni,
mare minune!
căci în capul poetului timpul nu are nume,
iar zilele nu sunt zile, sunt niște poeme,
uneori scrijelite pe dinlăuntrul poetului.
dar locul ăla e atât de ascuns încât nici
poetul nu-l știe
Victoria Milescu
Piesa lipsă din puzzle
Pe masă, razele soarelui
cad, la întâmplare, împrăștiindu-se
într-un puzzle scânteietor
încerc să refac lumea din piesele
căzute dintr-un capriciu, ori ca efect
al unor legi încă necunoscute
așez cu atenție munți, râuri, elefanți
curând, lumea nouă prinde contur
dar ca întreaga geneză să fie completă
și fericită
mai trebuie ceva, o piesă, pe care
nu o găsesc
oricât mi-aș pârjoli mâinile prin lumină,
căutând
poate că nu au inclus-o în joc
o singură piesă, dar ea dă sens întregului
univers
ea dă foc corăbiilor pe mare
încărcate cu ajutoare pentru sinistrații lui
Cronos
o singură piesă se joacă pe scenă
pentru un singur spectator…
Catalina Novac
„Little Boy”
În Hiroshima „Little Boy” a explodat
deasupra orașului
Cineva i-a dat acest nume
L-a numit copil mic
Mult prea greu de închipuit.
Atunci căldura s-a ridicat la milioane de grade
Moartea a adus suferințe infinite, nedefinite
Oameni arși, topiți în asfalt, alții prinși
sub clădiri prăbușite
Hibakusha în chinuri neînchipuite
Sadako aruncată pe fereastră din casă
Un copil de doi ani orfan
Ascultând o legendă japoneză
Dacă pliezi 1000 de cocori din hârtie
(origami)
Se va îndeplini o dorință târzie
Sadako nu a pliat chiar o mie
Când doctorii au spus leucemie
The „Little Boy” numit de nu știu cine
Ca un balaur a înghițit cu totul legenda
cocorilor de hârtie
Aruncat de la 600 de metri, găsim acolo
Parcul Păcii acum
Un muzeu mausoleu
Lumea aduce origami
În memoria dezastrului „Little boy”
Și a unei copile de 12 ani azvârlită pe geam
Prinsa de cocori de hârtie purtată spre nori
Învățam din istorie lecții ni se spune
Iluzia de a presupune
Dar mulți nu înțeleg nimic
Amenință din nou cu bombe nucleare
Ce alt nume le-ai ales
Tu ființă trecătoare?
Mihaela Oancea
sărutul lui iuda
un om a primit pe frunte
sărutul lui iuda iar acum
se sprijină de lemnul ud al porții
și își strigă oful.
femeile au și început să îl plângă.
câinii să latre. sătenii să se-adune
fiecare întrebând ce e cu larma asta.
te-ai păcăli dacă ai crede că
ceva încetează vreodată
cu adevărat. trebuie doar
să îți iei câteva frunze de tutun
și-i dai lumii ăsteia sonorul
pe mute.
Mircea M. Pop
De la o vreme
De la o vreme
sunt tot mai sensibil la vreme.
Iarna nu mai este iarnă
(copiii nu mai ştiu cum arată zăpada)
ci doar o toamnă prelungită
astfel încât intrăm din toamnă
direct în primăvară.
Primăvara, da, îşi are pesonalitatea ei
expusă în muguri, flori şi frunze
cu mult verde inundând în jur.
Vara înseamnă căldură şi transpiraţie,
permanentă sete, mereu nepotolită
pe deplin,
anotimp iubit pentru concedii
petrecute pe undeva pe un litoral.
Şi iarăşi urmează toamna
care e mereu identică cu sine:
adevărată pictoriţă toamna
colorează frunzele în galben, maroniu
sau roşu
lăsând copacii drept schelete jalnice.
Cum spuneam, de la o vreme
sunt tot mai sensibil la vreme.
Eduard Rosentzveig
Pe aici au trecut zei
Pe aici au trecut zeii cu plete și velnițe albe
și-au rezemat de pinii umbroși
spinările arse,
arcuitele degete piaptănând bărbi înstelate
privește, cum vocea lor poruncește
din scrum
săratelor umbre ale lumii să fie lumină,
acum
un buzuki vibrează pe coaja apei până
la tine
și îți înțăfoșază sânii de hetairă,
un soare însulițat te împinge, pe fiece val
din golful cu umbre până la mine în gând
unde uitând de lume și de tot,
la prova unui pachebot
îți cânt, agape mou,
același ionian cântec de dragoste
auzit în Skiathos.
Mircea Teculescu
puzzle game în orașul dormitor – piesa 30
peste tot bănuiala trecuturilor
supraviețuitoare
bulevardul central pulsează
îşi arată plăcerea senzorială
în timp ce căldura transformă gândurile
într-o pastă cleioasă
pe stânga aş ajunge la colegiul elitelor
dar nu
de pe trotuar cobor treptele
înghesuite între două clădiri
subsolul graalului medical
mă înghite fără un sunet
nemişcați oameni clipesc în sala de
aşteptare
ca-ntr-un potir dăruit lui Dumnezeu
urmez săgeata având contur negru
asistenta
cu uşa deschisă şi telefonul pus
longitudinal
priveşte pe ecran cum un bărbat intubat
aşteaptă să i se vorbească
limba făcătorilor de minuni
arăt codul pe când nemişcatul pluteşte
amniotic
asistenta comentează valorile analizelor
de parcă ar povesti despre un concediu
all inclusive
în care urmează să plece
afară
sub cupola acestei veri
pământul pulsează liniştit şi ritmic
secunde în secunde
vibrație preluată
de la sunetul monitorului de control aflat
într-un colț
al inimii mele
Călina Trifan
poemul neîntrerupt la jumătate
Cu lame de sidex ascuțite
prezintă o amenințare și pentru autor
le sfidez le sabordez în lacrimi
dar nu întrerup poemul de frica lor
și ce dacă refuză și nu vin în galop –
revin monoton agale –
între două cuvinte
distanța nu e ca între silabe
dacă întrerupeam poemul la jumătate
poate se găsea vreun ins pe fază
dar nu știu dacă el și-ar fi scos inima
din piept
s-o pună cuvânt în golul din frază.
noapte cu un violoncel
În puterea nopții și-a singurătății
un violoncel rebel
inima-mi crește –
cei care au puțin
se împart întotdeauna frățește.
salt în gol
A sărit
ca dopul de la șampanie
de la extaz la nimic.
Codruța Vancea
Jo-Jo
somnul a fost scurt. calitatea a fost redusă.
posibil să vă simțiți foarte obosit azi.
e o zi de luni. luni v-ați născut pe la ora
șapte seara.
spitalul era vechi. doctorii erau
preocupați de lipsa medicamentelor în spitale de atunci.
asistenta v-a făcut o injecție cu ser
fiziologic. nu ați murit de la ea.
aveți o mamă. poartă bluze înflorate.
aveți un tată. fumează prea mult.
aveți rude și prieteni.
unii chiar vă înjură pe la spate.
vă simțiți la fel de obosit ca o pasăre
proaspăt venită din țările calde.
berzele nu vă dau vreo șansă de
supraviețuire.
sunteți cu aripile prea mici. faceți febră. mama vă pune termometrul. acum
are unul digital.
sunteți diagnosticat cu gripă și alte boli
grave.
tusea rămâne în urechile orbilor.
nicio plantă nu mai face bine.
veți muri curând vi se spune.
aveți ochii mai mari ca de obicei. mirosiți
florile. poate să vă ajute la creier. mai ales florile de tei. veți dormi mai bine.
azi vă faceți mai bine. mai trăiți puțin.
posibil să vă treacă oboseala după amiază.
nu mai citiți. nu mai glumiți.
în ziua de luni se fac rugăciuni pentru
săptămâna ce vine.
puneți-vă pe genunchi.
să aveți o zi bună.
stați alături de mine.
computerul Jo-Jo ultima versiune.
nu uitați,
somnul a fost scurt. calitatea a fost redusă.
rămâneti pe tușă.
Marius Zubac
scrisorile netrimise
am găsit am găsit scrisorile tale
scrise pentru mine dar netrimise
acolo în cutia în care ai zis că vor fi
și mă gândesc, dacă mi-ai spus despre ele,
ai sperat cândva că le voi citi
le voi citi pe rând
și îți voi auzi din nou glasul în mintea mea
și mă voi gândi de fiecare dată
dacă viețile noastre s-ar fi putut schimba
dacă ar fi fost mai multă bucurie
sau tristețe,
dacă ar fi fost mai multă iubire,
dacă ne-ar fi împins viețile pe o altă cărare,
sau dacă viețile noastre plăpânde
le-ar fi risipit vânturile și valurile
și mă gândesc să încep să îți scriu și eu
poate cuvintele vor ajunge la tine
poate scrisorile îți vor atinge malurile
și te vei gândi din nou la mine, la noi,
sau poate că vorbele nu vor sui la cer
sparte de vânt, sparte de valuri.