Evenimentele festivaliere continuă – nu poți să nu constați acest lucru! – într-un tempo amețitor, inclusiv la cote profesionale uimitoare.Cu totul impresionant s-a dovedit a fi fost concertul tinerilor muzicieni, membri ai Gustav Mahler Jugendorchester. Entuziasmul, implicarea profesională, spiritul de coeziune, de colegialitate sunt aspecte ce au dominat realizarea celebrului opus, a Simfoniei a IX-a în re minor de Anton Bruckner, acest colos simfonic al postromantismului târziu. În deschiderea concertului, extraordinarul violoncelist Yo Kitamura, laureat al recentei competiții enesciene, a prezentat cunoscuta Simfonie concertantă a maestrului. Calitatea timbrală – atât de expresivă a sunetului – s-a dovedit a fi cu totul impresionantă!
Unul dintre evenimentele aparte privind actuala ediție festivalieră, a fost concertul cameral dedicat personalității lui Pierre Boulez cu prilejul aniversării unui secol de la nașterea acestei copleșitoare personalități artistice. A fost și rămâne o personalitate iradiantă a artei componistice din secolul trecut. Este vorba de prime audiții prezentate de nu mai puțin celebrul Ensemble Intercontemporain. Personalitate radical inovatoare, Boulez a pornit din zona serialismului integral dezvoltat în deceniile următoare începutului de secol, complex de procedee componistice pe care le dezvoltă în proprie manieră realmente creativă. Dialogue de l’ombre double a fost magistral oferit de clarinetistul Martin Adamek în alianță cu mediul electronic original. Tot de mediul electronic a beneficiat și Anthemes 2 pentru vioară. 12 Notations pentru pian au oferit spectacolul de forță, de suplețe al unei gândiri creative de mare spectaculozitate.
În alt sens, comemorăm împreună șapte decenii ce au trecut de la plecarea dintre noi a maestrului Enescu! Astfel, în deschiderea programului a fost oferită suita Impresii din copilărie pentru vioară și pian. Suplețea comunicării, claritatea acesteia s-au dovedit a fi extraordinare!
În cu totul alt sens, mărturisesc, greu mă pot desprinde emoțional – și nu numai! – de gestul muzicienilor elvețieni ai Orchestrei de Cameră din Lausanne, ansamblu condus de excelentul muzician și om Renaud Capuçon. În debutul celui de al doilea concert susținut la Ateneul Român, cu dublul de Johann Sebastian Bach, Capuçon a cedat partea primei violine soliste, micuței sale partenere, violonista coreeană Hyeonjeong Lee, de numai paisprezece ani, laureată a competiției enesciene din toamna anului trecut.
Iar simpatia publicului s-a ridicat, literalmente, la cote maxime! La cererea insistentă a acestuia, micuța violonistă a oferit, evident, „a sa manière“, celebrul moment Lăutarul din suita Impresii din copilărie de George Enescu. Nu a avut cum a surprinde natura pitoresc-lăutărească a momentului; dar căldura vibrato-ului, suplețea quasi-miniaturală a evoluției violonistice, constituie argumente pentru o interpretare viitoare cu totul promițătoare!
Un alt moment special, cu totul diferit al Festivalului, l-a constituit prezentarea marelui opus muzical-dramatic al operei Salomea de Richard Strauss. Desfășurat pe scena Sălii Mari a Palatului, spectacolul a fost marcat de o minim necesară mișcare scenică. A fost susținut de Orchestra Simfonică WDR din Köln condusă cu fermă autoritate profesională de dirijorul Cristian Măcelaru, actualul director al Festivalului enescian.
Indiscutabil, marea majoritate a protagoniștilor concertului-spectacol bucureștean au susținut anterior aceste roluri pe diferitele scene ale operelor germane. Dar actuala distribuție festivalieră a fost alcătuită în mod special în vederea evenimentului bucureștean. Căci am avut parte de un mare și foarte important, realmente dens, concert-spectacol muzical-dramatic. În rolul titular a evoluat soprana dramatică Jennifer Holloway, o voce amplă de o remarcabilă maleabilitate timbrală, de o dinamică spectaculoasă. Este de amintit, în spațiul artistic bucureștean Salomea a fost montată cu aproape un secol în urmă, la Teatrul liric, cu Florica Cristoforeanu în rolul titular!
În cu totul altă zonă stilistică, de această dată la Ateneul Român, a evoluat formația muzicienilor francezi Les Siècles. Evident, cum era de așteptat, au etalat prioritar creații majore ale repertoriului căruia i se dedică din tot sufletul, anume muzica franceză începând cu ultimii ani ai secolului al XIX-lea. Am în vedere celebra Pavana pentru o infantă defunctă datorată lui Maurice Ravel, de asemenea Improvizațiile I și II pentru soprană și ansamblu instrumental, lucrări scrise de marele Pierre Boulez pe versurile lui Stéphane Mallarmé, în perioada ultimelor decenii ale secolului trecut. Cu totul interesant, în acest caz vocea de soprană lirico-lejeră ilustrează mai puțin textul, cât se alătură ansamblului instrumental. Serialismul integral promovat de autor este dezvoltat deloc rigid, cu anume suplețe ce decurge din sensul, din specificul timbral al versului.
Interesant de observat, versurile aceluiași mare poet francez l-au inspirat cu un secol în urmă, în ultimul an al vieții sale, și pe Claude Debussy. Am în vedere ale sale Trei poeme. În concertul la care mă refer a fost prezentată versiunea cu însoțire instrumentală a acestora, versiune datorată acestei mari personalități muzicale a timpului nostru care este Heinz Holliger, mare oboist, compozitor și dirijor. Iar performanța însăși aparține întregului ansamblu instrumental condus de dirijorul Franck Ollu, în egală măsură sopranei Sarah Aristidou, posesoare a unei justeți intonaționale impecabile.
Orchestra simfonică Tonhalle din Zürich este mult apreciată de publicul bucureștean. Cunoscuta formație a concertat la București în două dintre precedentele ediții festivaliere ale anilor din urmă. Câteva au fost momentele de special interes privind evoluția muzicienilor elvețieni conduși de această dată de dirijorul americano-eston Paavo Jarvi. Am în vedere Preludiul operei enesciene Oedipe, moment simfonic grav, moment ce pregătește literalmente marea dramă a personajului titular. Consistența timbrală a expresiei a dat sens in nuce întregii drame privind marele opus enescian. Susținerea acestui moment – îmi pot imagina! – poate fi comparată doar cu realizarea datorată lui Constantin Silvestri din toamna anului 1958!
Indiscutabil, o impresie puternică a produs cea de a doua Simfonie, A Învierii, opus de o puternică încărcătură spirituală, opus datorat lui Gustav Mahler. Lucrarea a fost compusă cu câțiva ani înainte ca marele artist să treacă la catolicism. Era condiția sine qua non ca Mahler să fie acceptat drept director al operei vieneze.
Cele cinci părți ale lucrării se dovedesc a fi un veritabil periplu spiritual susținut cu participarea celor două voci feminine, soprana Elsa Benoit și mezzosoprana Anna Lucia Richter, cu participarea Corului Academic al Filarmonicii bucureștene, ansamblu condus de maestrul Iosif Ion Prunner. În cadrul primului concert al formației elvețiene a fost mult apreciată evoluția tinerei violonceliste Alisa Weilerstein, dată fiind interpretarea celui de al 2-lea Concert în sol minor de Dmitri Șostakovici.
Nu trebuie uitat, în cadrul actualei ediții festivaliere violoncelistul Andrei Ioniță a prezentat primul concert al compozitorului. Cu doar câteva săptămâni în urmă s-au împlinit cinci decenii de la plecarea în eternitate a acestui mare compozitor al secolului trecut.
Indiscutabil, o impresie puternică a produs evoluția dirijorului Lehav Shani. Zilele trecute a evoluat pentru a doua oară la Ateneul Român. I-a succedat lui Zubin Mehta la conducerea Filarmonicii israeliene. Este, de asemenea, actualmente – de aproape zece ani! – dirijorul principal al Filarmonicii din Rotterdam, fiind cel mai tânăr director muzical al acestui redutabil colectiv artistic cu care a concertat zilele trecute la București. Gestul său este ferm și eficient. Poate părea brutal, dar artistul comunică, dată fiind consistența absolută a adresării gestului dirijoral. Sub conducerea sa, celebra Simfonie a IX-a de Antonin Dvorak, supranumită Din lumea nouă, a dobândit acel fior romantic al adresării imperioase, constructive, de mare amploare. În plus, este de apreciat claritatea intonațională absolută a sonorităților blocului orchestral al Filarmonicii olandeze. În compania lor, violonistul Valentin Șerban a prezentat de o manieră evidențiat virtuoză, Concertul în la major de Mozart. A dovedit o susținere timbral adecvată, cursivitate firească, pe parcursul acelui Adagio bachian oferit la cererea publicului.
Este de apreciat buna intenție a muzicienilor Orchestrei Filarmonice din Praga de a fi prezentat, sub conducerea dirijorului Petr Popelka, cea de a IV-a Simfonie enesciană în mi minor. Ne aducem aminte, lucrarea a fost definitivată dată fiind contribuția temeinică datorată extraordinarului muzician, maestrului Pascal Bentoiu, în ce privește reactivarea acestui mai puțin cunoscut opus simfonic.
Accademia Bizantina este un cunoscut ansamblu vocal-instrumental prezent pentru prima oară la București, ansamblu dedicat muzicii Barocului muzical târziu, italian. Repertoriul este imens. Au etalat la Ateneul Român o imensă cantată cu caracter omagial scrisă în epocă în onoarea unei importante personalități habsburgice. Trionfo della fama a fost scrisă de compozitorul Francesco Bartolomeo Conti, artist contemporan cu marile genii ale Barocului european târziu, cu Bach, cu Händel, cu Domenico Scarlatti. Puțin din geniul acestora îl regăsim în opus-ul amintit. Iar aceasta, în ciuda profesionalismului componistic deținut impecabil. Seara următoare de muzică a fost dedicată de artiștii italieni celebrului compozitor Giovanni Batista Pergolesi, inițiator al stilului opera buffa, un talent componistic a cărui vervă muzicală dramatică este egalată de invenția sa melodică.
În alt sens, nu pot să nu amintesc recitalul de miniaturi vocale românești în mare parte recente, recital oferit de soprana Stanca Maria Manoleanu în compania pianistului Remus Manoleanu, în Sala Constatin Silvestri a Universității bucureștene de Muzică, un veritabil florilegiu inspirat, intitulat Fărâme și Crochiuri. Evenimentele actualei ediții festivaliere ne aduc surprize speciale!