După cum era de așteptat, banalizarea Răului s-a produs. Războiul
din Ucraina a intrat în rutina știrilor de la televiziuni, împins
tot mai mult spre coada șirului de informații. Nici pe Internet
situația nu e mult diferită. Veștile despre bombardamente,
împușcături și explozii nu se mai află în fruntea listei. Amnezică
și pleziristă, planeta caută cu disperare motive de a uita pericolul
care o paște. Cu siguranță, psihologii lui Putin au mizat pe un astfel de
comportament. În fond, câtă vreme poți suporta imaginile cu clădiri dărâmate
și trupuri sfârtecate? Când ai la îndemână
remote-control-ul, printr-un simplu gest
creierul tău se conectează la alte realități:
insule paradiziace, jocuri de noroc, canale
sexy ori porno, filme de aventuri, emisiuni
gastronomice și toate celelalte futilități
oferite via satelit, ceas de ceas și în proporție
de masă.
Cine profită, la noi, de această
inevitabilă oboseală și lehamite? Evident,
coloana a cincea rusească. N-am înțeles
niciodată fascinația pe care o exercită
Rusia asupra străinătății. Dacă în cazul
Franței, să zicem, ar exista o explicație de
natură psihanalitică, nu pricep, în ruptul
capului, de ce ar trebui să ne placă nouă
un popor care ne-a umilit mereu, și a cărui
brutalitate și primitivism ne-au atins până
în măduva oaselor. Bun, francezii au avut
mereu, în ultimele două secole, acces la
elita artistică rusească, de la specialiști în
religie și „mistici“ de salon, la mari muzi –
cieni, la „Baletele ruse“ și la scriitorii exilați.
În România nu s-a exilat nimeni. Franța
s-a comportat mereu asemeni cocotei de
lux care simte nevoia împreunării cu
mujicul barbar și hiper-potent, după
experiențele cu tot mai efeminații curtezani
galici.
Dar noi? Amintirile familiei mele
au reținut doar violurile sălbatice, bețiile
animalice, violența irațională, căderile
psihice primejdioase la capătul cărora nu
știai dacă rusul te va împușca, își va trage
un glonț în gură sau o să scoată din ranița
cu lucruri jefuite un ceas de aur pe care
să-l lege la piciorul vițelului aflat în grajd.
Cam asta e moștenirea rusească lăsată
generației părinților și bunicilor mei. Plus
închisorile, schingiuirile, epurările,
delațiunile, confiscările abuzive, scoaterea
oamenilor din propriile case, partidul
unic, înlocuirea intelectualilor capabili
cu troglodiți și cultul „tătucului“. În rest,
nu mor după Dostoievski (deși îl ador pe
ucraineanul ce scria în rusă, Gogol), îl
parcurg cu luare-aminte pe Tolstoi pentru
a afla ce-ar fi putut deveni acest popor
sălbatic (dar… n-a fost să fie) și sunt uluit
de clarviziunea lui Soljenițîn.
Prin urmare, toți cei care cântă pe
la televiziunile românești la balalaica lui
Putin sau psalmodiază panortodox pe
Facebook îmi repugnă la fel de mult ca
amintirea soldaților din stepă de teama
cărora strămoșii mei își ascundeau fetele
în bordeie săpate în pământ sau în poduri
colbuite. Nu cred că putiniștii actuali sunt
cu toții plătiți (într-un fel sau altul) de
ruși. Unii dintre ei sunt, pur și simplu,
tembeli. Vorbește gura fără ei, cum se
spune în popor. Alții sunt niște Gică-contra
degenerați, care se plasează instinctiv de-a curmezișul rațiunii. Ei își afirmă
astfel „dreptul la diferență“, amăgindu-se că uzează de „libertatea cuvântului“.
În fine, mulți sunt odraslele colaboraționiștilor, oportuniștilor și ticăloșilor
pentru care Uniunea Sovietică a reprezentat trambulina spre poziții sociale
la care nici pregătirea, nici inteligența, nici caracterul nu i-ar fi îndreptățit
vreodată.
Și totuși, un eveniment ale cărei consecințe și semnificație
suntem încă incapabili să le evaluăm, a prins pe picior greșit
păpușile mecanice legate cu fire trainice de Moscova. E vorba
de cele două drone ajunse, la începutul lunii mai, deasupra
Kremlinului. Dacă ne gândim bine, știrea are greutatea și
forța de impact a unei bombe atomice. Acesta e adevărul –
deși faptul a fost repede înmormântat în noianul de noi-știri care ne asediază.
Cu toate că daunele materiale au fost nesemnificative, efectul de imagine e
colosal. Am văzut filme cu Casa Albă sau cu Palatul Buckingham făcute praf
și pulbere de inamici, dar nimănui nu i-a trecut prin minte să imagineze ceva
similar privitor la capitala Rusiei. Într-atât de puternică a fost propaganda
sovietică și tot atât de eficace diversiunea post-sovietică, încât o astfel de
variantă părea exclusă. Era ca și cum ai fi bombardat planeta Marte sau Calea
Lactee.
Și totuși, de negânditul s-a produs. Nu are nicio importanță dacă e
vorba de o înscenare a serviciilor secrete rusești ori dacă dronele au fost
expediate de ucraineni. Sau chiar de americani, cum susțin descreieratele
portavoci ale lui Putin. Ele ar fi putut fi, la fel de bine, trimise de „dușmani
din interior“ ai dictatorului, dar asta nu schimbă cu nimic datele problemei.
În opinia mea, purtătoarele teleghidate de bombe au fost anclanșate de
ucraineni. Nu neapărat de pe propriul sol. Nu e mare lucru să introduci în
spațiul inamic componentele unei drone, pe care să le montezi și să le lansezi
spre țintă. Teoretic, e posibil ca aparatele zburătoare să fi fost aduse în Rusia
de o țară care încă are relații comerciale cu aceasta. N-am nicio probă, dar
cum corupția a atins, în vremea noastră, dimensiuni inimaginabile, se pot
găsi oricând aventurieri care, de dragul banilor, își asumă orice risc.
Nu cred, pe de altă parte, că
diversioniștii ruși sunt chiar atât de nătărăi
încât să nu măsoare efectul unui asemenea
atac, în caz că el ar fi fost pus la cale chiar
de către ei. Această variantă ar arăta că
oamenii puterii induc de bună voie spaima
în populația Moscovei. Pentru că, indiferent
de gradul de abrutizare morală, e imposibil
ca locuitorii marelui oraș să nu simtă un
fior pe șira spinării. Drept dovadă, imediat
după ce televiziunile locale au anunțat
știrea cu dronele, s-au înregistrat sute și
sute de apeluri telefonice în care moscoviții
anunțau că văd escadrile de obiecte
zburătoare neidentificate…
Experiența arată că cele
mai permeabile la zvonuri
catastrofice sunt populațiile
care nutresc despre sine
sentimentul invul nera –
bilității. Explicațiile care
favorizează teza diversiunii ruse au un
mare neajuns: oricât ar fi de subtile (dar
nu sunt), nu pot înlătura ipoteza că Moscova
nu e, totuși, intangibilă. Prin extensie,
întregul sistem defensiv și-a dovedit
ineficacitatea. Dacă două drone ajung
nedetectate până în Piața Roșie — așa
cum a ajuns și avionul tânărului pilot
german pe vremea lui Gorbaciov —, cu
atât mai ușor ar putea-o face o rachetă
ultra-sofisticată a americanilor. Oricum
am întoarce lucrurile, episodul aruncă o
severă neîncredere în invincibilitatea
rușilor.
Dacă punem cap la cap ceea ce
s-a întâmplat din 24 februarie 2022
încoace, nu cred că puterea de la
Moscova are multe motive să stea
liniștită. Rezultatele de pe câmpul de
luptă nu sunt deloc strălucite (unii spun
c-ar fi chiar catastrofale), economia e
crunt afectată de efortul de război, iar
moralul populației care, până mai ieri, se
credea o nație de supermeni, dă semne
de șovăială. Unul din punctele forte ale
lui Putin a fost faptul că a evitat, pe cât a
putut, să trimită la măcel oameni din
marele orașe ori etnici ruși. În felul acesta,
și-a asigurat neutralitatea, dacă nu și
entuziasmul, locuitorilor din Moscova,
Sankt Petersburg și celelalte centre mari.
Dar cât mai poate să dureze asta? Mult
lăudatele trupe de mercenari, gen Wagner,
s-au dovedit a fi niște tigri de hârtie.
„Vitejia“ lor s-a văzut mai ales în exterminarea
civililor și în distrugerile bezmetice de
clădiri și localități. Nu prea există semne
că bandele de criminali plătiți de Prigojin
și de alți mafioți miliardari ar fi repurtat
vreo victorie în confruntările directe cu
armata ucraineană — confruntări pe care, de altfel, le-au și evitat cât au putut.
Cu o Ucraină tot mai sigură pe sine, tot mai bine înarmată, tot mai
independentă în mișcări, rușii au ajuns la exasperare. Generalii lui Putin,
care mizaseră inițial sută la sută pe varianta Blitzkrieg-ului, s-ar mulțumi
acum și cu o pace cât de cât avantajoasă. Lucru tot mai puțin probabil. Și asta
pentru că, în opinia mea, ucrainenii sunt, în clipa de față, mai atenți la sfaturile
englezilor decât la cele ale americanilor. Cum Washingtonul emite adeseori
mesaje contradictorii, lăsând impresia că „o scaldă“ mai mult decât e cazul,
vocea ascultată la Kiev e cea nedispusă la compromisuri rușinoase a Londrei,
deoarece corespunde intențiilor lui Zelenski. Dacă raportul de forțe ar fi fost
invers, dacă puterea mondială ar fi Marea Britanie, și nu Statele Unite, probabil
că ferocele urs siberian ar fi fost demult pus cu botul pe labe.
Indiferent de speculațiile de acest gen, umilirea fără precedent a Rusiei
e rezultatul erorilor de percepție ale lui Putin. În trufia lui asasină, a minimalizat
neputința gigantului cu picioare de lut de a se ridica militar, economic și
strategic la înălțimea ambițiilor și aroganței nesăbuite pe care le afișează.
Argumentele celor care susțin că rușii ar fi trimis dronele asupra Kremlinului
pentru a se arăta lumii în postura de victime sunt cel puțin rizibile. Când le-a
păsat vreodată rușilor de ce crede restul planetei despre ei? Argumentul nu
stă în picioare nici pentru a scuza intenția lor de a ataca masiv Ucraina. Dar
ce au făcut până acum? Picnicuri de sfârșit de săptămână? Exerciții cu sulița
și arcul în poienele Ucrainei? Explorări ale florei și faunei de dincolo de Nistru?
Nici vorbă. Au măcelărit, jefuit, bombardat și incendiat fără milă și fără
opreliște. Iar ironia sorții face ca acest comportament scelerat să iasă la
suprafață în toată abjecția lui din cauza a două avionașe de hârtie…