Una dintre armele prin care „progresiștii” își impun voința de dominație planetară e controlul limbajului. El ia forme de o amețitoare diversitate, de la eliminarea cuvintelor la renumirea realității sau totala lor distrugere. A făcut oarecare vâlvă, acum câțiva ani, inițiativa unui editor de a cenzura cuvintele neconvenabile din motive de corectitudine politică din capodopera lui Mark Twain, The Adventures of Huckleberry Finn. Vocabule precum „nigger” sau „injun” au fost înlocuite cu — i se părea inovatorului — acceptabilele „slave” și „Indian”. Un alt termen, „half breed”, „corcitură”, a devenit „half-blood”, care înseamnă exact același lucru, dar, din motive obscure, a fost considerat prizabil. De ce „negru” ar fi sinonimul perfect al lui „sclav”, doar mintea perversă a corecților politici o poate înțelege. Sclavi au fost oameni de toate culorile și națiile — așa cum am mai scris cândva abordând această temă. Gândiți-vă doar la extraordinarul „Cor al sclavilor evrei” din Nabucco de Verdi, ca să nu intrăm în statisticile Antichității și ale Evului Mediu.
Faptul că Mark Twain a fost un inamic al rasismului, că Jim e, potrivit lui Ishmael Reed, „unul dintre puținele personaje integre ale romanului” nu valorează doi bani în fața tăvălugului religiei represive a corectitudinii politice. Editorul invocat, Alan Gribben, pretinde că a operat cele 219 înlocuiri ale cuvântului „negru” din Huckleberry Finn la presiunea unor profesori de literatură care susțineau că nu mai „pot preda romanul din cauza limbajului său”. Purismul reducționist e forma deplorabilă a fugii de realitate. Cenzorii știu prea bine că aceasta poate fi machiată, dar nu schimbată. Opinia unui cititor vexat de maltratarea cărții lui Twain spune totul despre felul aiuritor în care noii ideologi ai stângii rescriu realitatea: „Nu Huckleberry e ofensator, ci istoria Americii e ofensatore, iar acest lucru e zugrăvit în carte.”
Obiceiul de a extrage din marele cozonac al istoriei doar stafidele s-a dovedit întotdeauna dezastruos. Indivizii care propun o viziune edulcorată asupra realității, melioriștii de doi bani, au o agendă distructivă cât se poate de coerentă. Îi poți bănui de orice, dar nu de bune intenții. Un rău nenumit nu poate fi eradicat. Orice pedagog știe că pentru a elimina o situație dezagreabilă, ea trebuie cunoscută așa cum e, nu în variante trecute prin filtrul limbajului împăciuitorist. Cui folosește să substitui unui adevăr crud masca mincinoasă a cuvintelor aparent „neofensatoare”? În sine, nimănui. Ca strategie mai amplă, ea e parte din bătălia pe limbaj pe care am pomenit-o la începutul acestor rânduri.
Ea nu e nouă, dar în ultimele decenii a atins cote isterice. Aștept momentul când se va cere interzicerea cărților lui Orwell, Ferma animalelor și 1984, care au ca temă centrală tocmai tehnica totalitaristă de a substitui limbajul vechi cu un newspeak controlat de Big Brother, dictatorul inuman care-și exercită forța distructivă, așa cum se întâmplă în toate regimurile extremiste. Să nu ne amăgim că acești domni cu frizura corectă și tobă de carte sunt altceva decât niște variante postmoderne ale lui Goebbels. Dominația absolută, puterea exercitată discreționar sunt idealuri pentru care nu s-ar da în lături de la nimic. Nici de la mutilarea conștiințelor, nici de la asasinat. Demonul ingineriei sociale și-a găsit în ei adăpostul, așa cum ciuma se simte fericită în compania puricelui de șobolan.
Poate că imaginea e prea puternică, dar asta îmi sugerează transmițătorii bolilor ideologice, fie ele de stânga sau de dreapta. Astfel de indivizi există pretutindeni și au trăit în toate epocile istorice. Ei au drept marcă distinctivă obsesia de a le face bine semenilor. Evident, „binele” așa cum îl înțeleg ei. Fanatici și plini de ură, nu admit replici și nu acceptă nuanțe. Au la dispoziție un vast arsenal de represalii, menite să demonstreze superioritatea „progresistă”, exercitată asupra bietului individ pentru care vechile înțelesuri de bine și rău nu
s-au evaporat cu totul. Puricele de șobolan nu se mulțumește să te paraziteze și să trăiască regește pe seama ta. El are o neînfrânată poftă de a-și extinde domeniul de influență, răspândind ciuma și distrugând planeta. Deocamdată, o face, așa cum spuneam, mutilând limbajul și obligând la folosirea noului jargon mai constrângător decât o cămașă de forță.
Două noi exemple recente indică nivelul de intoleranță la care s-a ajuns în mediile corectitudinii politice. Omenirea a luat act cu oroare de atacurile din ziua de Paștele catolic împotriva unor creștini din Sri Lanka. „Alergia la limbaj” a stângii i-a împins pe doi oameni care timp de mulți ani au avut în mâini soarta omenirii la ceea ce era de neimaginat: la etichetarea creștinilor drept „adoratori ai Paștelui” („worshipers of Easter”). Sintagma intră în seria depreciativă, degradantă, neevoluată, barbară a „adoratorilor focului”, a „adoratorilor Diavolului” și așa mai departe. Ea conotează primitivismul, ne-modernitatea și, prin extensie, Răul. Asta au ajuns, pentru Hillary Clinton și Barack Obama, miliardul și aproape jumătate de catolici care populează planeta: niște creaturi inferioare, aciuiți prin peșteri, care adoră orbește o sărbătoare.
Prin declarațiile lor pline de dispreț, cei doi politicieni americani se plasează în fruntea luptei pentru distrugerea creștinismului, o luptă care cunoaște în aceste timpuri o intensificare uimitoare. Rareori s-au văzut în istorie atât de multe cazuri de lepădare de propria religie, atâta aversiune pentru un mod de viață și o civilizație care au ridicat umanitatea la înălțimi nemaiîntâlnite. Noul obscurantism promovat de komisarii corectitudinii politice profită de slăbiciunile evidente ale instituțiilor religioase creștine. Și aici nu e vorba de așa-zise reforme neîntâmplate, de vreun Vatican III. Ci de faptul că atacurile împotriva creștinismului au pornit din chiar sânul comunităților creștine. Încurajați de impulsurile sinucigașe ale acestora, inamicii externi n-au avut decât să preia și să amplifice argumentele furnizate tocmai de cei care ar fi avut datoria să-și apere moștenirea spirituală.
Jurnalistul Dennis Prager consideră că jignitoarele postări ale lui Obama și Clinton sunt parte a unui comportament cu puternice amprente ideologice, născut în laboratoarele de dezinformare ale stângii americane. Opinia merită reținută, pentru că reprezintă suma unei experiențe îndelungate și a unei bune cunoașteri a manipulărilor ideologice: „Motivul pentru care niciunul din cei doi nu i-a numit pe creștini și biserica e pentru că stânga a interzis în mod ferm menționarea asasinatelor anti-creștine din Europa, Africa ori Orientul Mijlociu comise de către musulmani și pângărirea de către aceștia a bisericilor din Europa, Africa și din alte locuri. E același fenomen — pe care eu și alții l-am dovedit cu probe — prin care poliția și politicienii britanici au acoperit timp de șase ani violarea a 1400 de fete englezoaice de către «traficanții de carne vie» din Rotherham și alte locuri din Anglia.
În esență, regula stângii e că nu se poate spune nimic rău — oricât ar fi de adevărat — despre musulmani sau Islam și nimic bun — oricât ar fi de adevărat — despre creștini și creștinism. Postarea lui Clinton după crimele din Noua Zeelandă a cuprins și aceste cuvinte: «Trebuie să luptăm împotriva perpetuării și normalizării islamofobiei și a rasismului în toate formele lui. Teroriștii suprematiști albi trebuie condamnați de către conducătorii de pretutindeni. Ura lor ucigașă trebuie oprită». A avut grijă să condamne «islamofobia», dar n-a scris niciun cuvânt despre ura mult mai distructivă, larg răspândită, împotriva creștinilor în lumea musulmană, reflectată în eliminarea aproape totală de către musulmani a comunităților creștine din Orientul Mijlociu, frecventa asasinare și răpire a creștinilor copți din Egipt sau uciderea creștinilor în Nigeria.
Aceste două postări ne spun multe despre Hillary Clinton și Barack Obama. Dar, lucru încă mai important, ele spun mult despre stânga”.
Textul citat explică decăderea galopantă a civilizației occidentale. Decizia liderilor politici din Vest de a demantela o formă de civilizație care, în ultimele veacuri, a asigurat prosperitatea și fericirea a miliarde de oameni e una dintre cele mai mari trădări înregistrate în istorie. Eterna perdantă Hillary Clinton și resentimentarul Obama, al cărui palmares conține două mandate care au ruinat America, încearcă să-și ia, în felul acesta, revanșa împotriva celor care nu i-au mai vrut la putere. Victoria lui Donald Trump împotriva aparatului ideologic-militarizat al stângii e o victorie pe care acești demagogi de înaltă clasă n-au putut-o digera. Nu cred, că, esențialmente, Trump însuși provine din altă lume decât Hillary Clinton și Obama. Atât doar că el a jucat mai prudent o carte extrem de delicată, pe care ideologii cabotini ai stângii au terfelit-o și o terfelesc cu o ură furibundă.
Reacția negativă stârnită de postarea celor doi politruci anti-creștini demonstrează că amestecul religiosului și al politicului trebuie împiedicat cu orice chip. Stânga are suficientă imaginație infernală pentru a se manifesta și fără a batjocori unul dintre elementele ce constituie coloana vertebrală a civilizației occidentale.